Romani 8:1-4

Acum dar nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului. 2 În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus, m-a izbăvit de Legea păcatului şi a morţii. 3 Căci - lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere - Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând, din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, 4 pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.

Reluăm în versetul 3 unde am rămas acum trei săptămâni. „Căci - lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere - Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând, din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului.” Am spus că acest verset conţine patru afirmaţii.

1. Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească.

2. El a făcut aceasta trimiţându-şi Fiul într-o fire asemănătoare cu cea a păcatului şi din pricina păcatului.

3. Legea nu a fost în stare să facă aceasta.

4. Legea nu a putut face aceasta din cauza firii noastre pământeşti.

Ultima dată ne-am concentrat atenţia asupra primelor două afirmaţii. Acum ne vom concentra asupra ultimelor două.

În această dimineaţă nădăjduiesc să răspund la două întrebări: Ce anume nu a putut face Legea? Şi: De ce nu a putut face Legea lucrurile acestea? Cred că se merită să dedicăm un mesaj întreg acestor două întrebări deoarece cele două lucruri pe care nu le-a putut face Legea sunt lucruri care sunt absolut necesare să le experimentăm dacă vrem să avem viaţă veşnică, şi, deoarece chiar dacă Legea nu le-a putut face şi nu le poate face, oamenii încă mai apelează la Lege ca să facă lucrurile acestea. Cu alte cuvinte, este extraordinar de relevant pentru viaţa voastră să ştiţi ce anume nu poate face Legea pentru voi, ca nu cumva să apelaţi la ea pentru ajutorul pe care puteţi să-l primiţi doar de la Isus Hristos.

Legea nu a putut să ne ]ndreptăţească sau să ne sfinţească

Mai întâi, ce anume nu a putut face Legea? Răspunsul ni se dă de două ori în Romani 8:1-4, o dată în versetele 1-2 şi o dată în versetele 3-4. Versetul 1 spune, “Acum dar nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus.” Aceasta este ceea ce noi numim îndreptăţire – dacă suntem în Hristos Isus – adică, dacă suntem uniţi cu Isus prin credinţa în El – condamnarea cu care ne condamnă Dumnezeu din cauza păcatului nostru, este îndepărtată. Dumnezeu ne achită. Ne socoteşte neprihăniţi. Ne îndreptăţeşte. Nu ne mai socoteşte vinovaţi şi condamnaţi, ci iertaţi şi neprihăniţi datorită a ceea ce a făcut Isus pentru noi.

Apoi vine versetul 2: “În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus, m-a izbăvit de Legea păcatului şi a morţii.” Aceasta este ceea ce noi numim sfinţire. După ce suntem îndreptăţiţi, şi din cauză că suntem îndreptăţiţi, Duhul lui Dumnezeu este turnat în vieţile noastre şi începe să ne elibereze de stăpânirea păcatului şi morţii. Aceasta înseamnă că creştinii nu sunt doar “socotiţi” neprihăniţi în îndreptăţire, ci sunt transformaţi de Duhul lui Dumnezeu în oameni din ce în ce mai neprihăniţi, mai iubitori şi mai sfinţi. Aceasta este dovada practică a faptului că ne-am încrezut în Hristos şi suntem uniţi cu El şi suntem îndreptăţiţi în El.

Răspunsul meu la întrebarea noastră este că acestea sunt cele două lucruri pe care nu le-a putut face Legea. Legea nu a putut să ne îndreptăţească şi Legea nu a putut să ne sfinţească. A fost fără putere să facă aceste două lucruri. Primul indiciu în sensul acesta este că versetul 3 începe cu “căci.” L-aţi putea citi astfel: Îndreptăţirea este “în Hristos” (versetul 1), şi sfinţirea este “în Hristos” (versetul 2), căci Legea nu a putut face aceste lucruri, numai Hristos le-a putut face, aşadar Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Lui într-o fire asemănătoare cu cea a păcatului. Acesta este primul răspuns la întrebarea din versetele 1 şi 2. Îndreptăţirea şi sfinţirea vin la noi prin uniunea cu Hristos Isus (“în Hristos”) căci Legea nu a putut să facă lucrurile acestea.

Acelaşi răspuns vine şi în versetele 3 şi 4. Versetul 3 spune că ceea ce nu a putut face Legea, a fost să osândească păcatul în firea pământească, adică, nu a putut să se ocupe de păcat, să preia pedeapsa acestuia, şi să îndepărteze condamnarea noastră. Aşa că Dumnezeu a făcut aceasta trimiţându-L pe Isus în lume ca să moară pentru noi: “Căci - lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere - Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând, din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului.” Aici avem aceeaşi idee ca şi în versetul 1: Nu este nicio osândire pentru că Dumnezeu L-a osândit pe Fiul Său pentru păcatul nostru. Aceasta este baza îndreptăţirii noastre. Aceasta este ceea ce nu a putut face Legea. Nu a putut să îndepărteze osândirea sau condamnarea datorată păcatului nostru. A putut să o identifice, să o numească, şi să arate în direcţia opusă, şi să o stârnească, şi să să insiste asupra ei. Dar nu a putut îndepărta pedeapsa noastră. Dumnezeu a îndepărtat-o în moartea lui Isus. Deci vedem din nou că îndreptăţirea este ceva ce Legea nu a putut face.

Acum versetul 4, ca şi versetul 2, spune că această îndreptăţire duce la sfinţire, ceea ce este un alt lucru pe care Legea nu l-a putut face – din moment ce nu ne-a putut îndreptăţi. Remarcaţi că versetul 4 începe cu “pentru ca.” Acesta este un scop pentru care Dumnezeu osândeşte păcatul în firea pământească. Dumnezeu a pus condamnarea noastră asupra lui Isus şi a oferit baza pentru îndreptăţirea noastră “pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.” Trăirea după îndemnurile Duhului este ceea ce înţelegem prin sfinţire. Deci ceea ce vedem din nou aici, ca şi în versetele 1 şi 2, este că sfinţirea este rezultatul sau efectul îndreptăţirii. Şi aceasta înseamnă că atât îndreptăţirea cât şi sfinţirea sunt două lucruri pe care Legea nu le-a putut face.

Puteţi vedea lucrul acesta cel mai clar dacă spuneţi versetele 3 şi 4 astfel: Ceea ce nu a putut face Legea a făcut Dumnezeu, şi anume două lucruri: El a osândit păcatul trimiţându-L pe Fiul Lui să moară pentru noi, şi datorită acestei baze pentru îndreptăţire El ne împuterniceşte să împlinim esenţa Legii, dându-ne Duhul Sfânt. Aceasta este ceea ce nu a putut face Legea: să ne îndreptăţească şi să ne sfinţească. Nu a putut îndepărta condamnarea noastră şi nu a putut produce transformarea noastră. Şi totuşi ambele acestea sunt absolut necesare dacă vrem să fim mântuiţi în ziua de pe urmă şi să avem viaţă veşnică.

Legea nu a putut să ne îndreptăţească pentru că eram în firea pământească

Aşadar trebuie să întrebăm acum: De ce nu a putut Legea să facă aceste două lucruri? Pentru că dacă putem vedea clar care este motivul acestei slăbiciuni a Legii, vom fi protejaţi ca nu cumva să facem greşeala fatală de a ne bizui pe Lege pentru îndreptăţire şi sfinţire. Şi, chiar mai bine, vom şti unde anume să privim după declaraţia că noi suntem împăcaţi cu Dumnezeu şi unde să privim după transformarea care urmează acestei declaraţii.

Lucrul aceasta este atât de crucial pentru noi toţi. S-ar putea să fi venit astăzi aici întrebându-vă ce cred aceşti baptişti despre mântuire şi despre modul cum poţi fi îndreptăţit înaintea lui Dumnezeu şi cum poţi avea viaţă veşnică. Ei bine noi credem cu privire la aceste lucruri la fel cum au crezut creştinii biblici timp de secole: acesta este creştinismul istoric, nu doar creştinismul baptist. Legea – cele zece porunci şi celelalte reguli pe care le-a dat Moise poporului Israel – nu vă pot îndreptăţi înaintea lui Dumnezeu şi nu vă pot transforma în acele persoane neprihănite şi pline de dragoste care aţi vrea să fiţi.

De ce nu? Versetul 3 răspunde: “Căci - lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere, Dumnezeu l-a împlinit.” Problema cu Legea nu este că poruncile ei sunt rele (Romani 7:12), ci că noi suntem răi (Romani 7:14). Cuvântul “fire pământească” [“carne” în limba greacă, n.tr.] nu înseamnă piele, în vocabularul lui Pavel. Înseamnă natura noastră căzută. Vom vedea lucrul acesta săptămâna viitoare în următoarele versete, unde Pavel contrastează gândirea firii pământeşti cu gândirea Duhului. Firea pământească este ceea ce suntem noi şi ceea ce este viaţa fără Dumnezeu şi fără lucrarea plină de har şi mântuitoare a Duhului. Această fire este cea pe care o întâlneşte Legea atunci când vine la noi.

Deci care este slăbiciunea, sau lipsa de putere a Legii? Slăbiciunea Legii stă în faptul că aceasta nu a fost desemnată să răscumpere oameni căzuţi, condamnaţi, revoltaţi şi egoişti ca noi.

Gândiţi-vă la lucrul acesta mai întâi în legătură cu îndreptăţirea. Motivul pentru care noi avem nevoie să fim îndreptăţiţi este din cauză că stăm sub condamnarea lui Dumnezeu pentru că suntem căzuţi. Amintiţi-vă Romani 5:18. “Printr-o singură greşeală, a venit o osândă, care a lovit pe toţi oamenii.” Firea pământească este ceea ce suntem prin natura noastră umană, şi ceea ce suntem prin natura umană se află sub condamnare sau osândă. Care este remediul condamnării? Dacă eşti vinovat de un delict capital şi eşti condamnat la moarte de către Dumnezeu, ce anume te va salva?

Vă voi spune ce anume nu vă va salva. Poruncile nu vă vor salva atunci când problema voastră este vina şi condamnarea. Ce se întâmplă atunci când vin poruncile? Pavel ne spune în Romani 7:9, “Dar când a venit porunca, păcatul a înviat, şi eu am murit.” Poruncile nu aduc răscumpărare, ele aduc mânie. Romani 4:15, “Legea aduce mânie.” Un om care este vinovat şi care se află sub o condamnare legală nu va fi salvat de porunci; ci va fi salvat prin achitare. El are nevoie de un judecător care să-i anuleze pedeapsa şi să-l ierte. El are nevoie de îndreptăţire prin credinţă şi nu prin faptele Legii. De aceea ajunge Pavel la finalul acestei lungi inculpări a rasei umane în Romani 1-3 spunând, “Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului.” (Romani 3:20).

Deci Legea nu a putut nicidecum face ceea ce trebuie făcut pentru a fi salvaţi de vina şi condamnarea noastră: nu ne-a putut îndreptăţi. Nu ne-a putut pune într-o poziţie corectă cu Dumnezeu. Nu a putut îndepărta vina noastră. Nu a putut prelua condamnarea noastră. Ceea ce a făcut Legea a fost să ne arate vina (Romani 3:20; 7:7) şi să ne facă chiar mai păcătoşi aţâţând revolta din firea noastră pământească (5:20; 7:5). “pentru ca păcatul să se arate afară din cale de păcătos, prin faptul că se slujea de aceeaşi poruncă” (Romani 7:13).

Încredeţi-vă în Isus, nu în păzirea Legii

Aşadar în această dimineaţă, dacă vreţi să fiţi puşi într-o poziţie corectă cu Dumnezeu, nu priviţi la Lege. Dacă vreţi să fiţi achitaţi şi îndreptăţiţi, nu depindeţi de păzirea Legii. Nicio măsură de păzire a Legii nu poate schimba verdictul de vinovat în nevinovat. Un singur lucru poate schimba acest verdict care atârnă deasupra capului vostru: Fiul desăvârşit al lui Dumnezeu trăind şi murind în locul vostru. Doar de dragul Lui vă socoteşte Dumnezeu neprihăniţi atunci când vă încredeţi în El. Romani 3:28, “Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit prin credinţă, fără faptele Legii.” Încredeţi-vă în Isus, nu în păzirea legii.

Deci Legea nu ne poate îndreptăţi pentru că suntem în firea pământească, adică suntem căzuţi şi condamnaţi. Şi poruncile Legii nu pot îndepărta vina şi condamnarea. Numai Hristos poate să ne îndreptăţească.

De ce nu a putut Legea să ne sfinţească?

Acum ne întoarcem la sfinţire. De ce nu ne poate sfinţi Legea? De ce nu ne poate face oameni sfinţi, neprihăniţi şi iubitori? Sunt atât de multe de spus aici încât cred că aş aduce un deserviciu adevărului dacă aş încerca să-l prezint repede la finalul mesajului. Aşa că daţi-mi voie să vă spun încotro ne îndreptăm, cu voia Domnului, săptămâna viitoare când vom reveni la această întrebare şi vom merge mai departe în versetele 4-8.

Este o chestiune arzătoare astăzi şi anume cum pot trăi creştinii în dragoste şi neprihănire în lumea fragilă în care tocmai am păşit, unde teama şi mânia se regăsesc chiar la suprafaţa vieţilor noastre. Teama de antrax şi bombe şi prăbuşirea infrastructurilor susţinătoare ale vieţii pe care le-am socotit ca fiind mereu acolo, şi sentimente de mânie faţă de unii sau alţii, nefiind de fapt siguri faţă de cine anume nutrim aceste sentimente.

Aveţi în voi resursele necesare ca să fiţi încrezători, fără teamă, curajoşi, răbdători, amabili, corecţi, iubitori şi jertfitori, fără să întoarceţi rău pentru rău, ci să binecuvântaţi pe cei care vă bleastămă şi să vă rugaţi pentru cei care vă prigonesc (Romani 12:17; Matei 5:44)? În ce direcţie veţi privi după aceste resurse? Veţi privi la Lege?

Nu va merge. Priviţi la Hristos, Domnul viu, divin, iubitor, omnipotent care a murit pentru voi şi a înviat dintre cei morţi şi promite să fie cu voi, să vă ajute şi să vă satisfacă dorinţele atât în viaţă cât şi în moarte. Priviţi la El. Legea nu vă poate sfinţi, dar Hristos poate. De aici vom continua săptămâna viitoare, dacă Domnul va voi lucrul acesta.

Până atunci, dacă aveţi nevoie să vă împăcaţi cu Dumnezeu în această dimineaţă, priviţi la Hristos, nu la Lege. Şi dacă aveţi nevoie de ajutor pentru a fi o persoană iubitoare şi neprihănită în această săptămână – şi cine nu are o asemenea nevoie – priviţi la Hristos, nu la Lege.