Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături de slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi. De asemena, şi firea aşteaptă cu o dorinţă înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu. Căci firea a fost supusă deşertăciunii – nu de voie ci din pricina celui ce a supus-o – cu nădejdea însă, că şi ea va fi izbăvită din robia stricăciunii, ca să aibă parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu. Dar ştim că până în ziua de azi, toată firea suspină şi suferă durerile naşterii. Şi nu numai ea, dar şi noi care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru. Căci în nădejdea aceasta am fost mântuiţi. Dar o nădejde care se vede nu mai este nădejde: pentru că ce se vede se mai poate nădăjdui? Pe când dacă nădăjduim aşteptăm cu răbdare.

De ce ne-a revelat Dumnezeu ce se va întâmpla când vom muri?

Dumnezeu ne-a revelat în Biblie ce se va întâmpla atunci când vom muri, deoarece prin cunoaşterea a ceea ce ni se întâmplă atunci când murim ne este îndepărtată frica şi suntem umpluţi cu nădejde, încredere şi anticipare. Atunci când frica dispare şi nădejdea în Dumnezeu ne copleşeşte, începem să trăim într-un mod diferit. Vieţile noastre arată că Dumnezeu, comoara noastră, este mult mai preţios decât ademenirile trecătoare ale păcatului.

Atunci când savurăm nădejdea slavei lui Dumnezeu (Romani 5:2), nu cedăm plăcerilor de o clipă ale păcatului. Nu suntem atraşi de reclama care spune că cel care are cele mai multe jucării va câştiga. Nu ne cheltuim energiile cele mai bune de care dispunem pentru a strânge comori pe pământ. Visurile noastre cele mai mari nu au de a face cu realizări şi relaţii care pier. Nu ne îngrijorăm cu privire la lucrurile pe care viaţa aceasta nu ni le dă (căsnicie, avere, sănătate, faimă).

Ci ne bucurăm de minunea că stăpânul şi conducătorul universului ne iubeşte şi ne-a destinat pentru slavă şi lucrează în mod infailibil ca să ne aducă în împărăţia Lui veşnică. Trăim pentru a întâmpina nevoile altora deoarece Dumnezeu trăieşte pentru a întâmpina nevoile noastre. Ne iubim duşmanii şi le facem bine, şi-i binecuvântăm pe cei care ne blestemă şi ne rugăm pentru cei care ne urăsc deoarece răsplata noastră este mare în ceruri, iar noi nu suntem robiţi de plăcerile mici pe care le simte un om atunci când răspunde cu rău la rău.

Toate acestea decurg din nădejdea noastră neclintită. Atunci când cunoşti adevărul cu privire la ceea ce se întâmplă când mori – şi îl crezi – adevărul acela te eliberează de plăcerile scurte, diluate, prosteşti şi suicide ale păcatului.

Predic aceste mesaje ca să ajungeţi să trăiţi liberi pentru slava lui Dumnezeu.

În acest al patrulea mesaj din seria aceasta vreau să vorbesc despre starea finală, veşnică. Unde se va sfârşi totul? Înainte de a ne uita la textul nostru din Romani 8 daţi-mi voie să vă dau un răspuns dintr-un alt text din Biblie şi să ridic o problemă la care eu cred că textul nostru de astăzi dă răspuns.

Apocalipsa 21:1-4

Să privim mai întâi la Apocalipsa 21:1-4. Ioan spune că va fi un pământ nou şi că cerul va coborî pe pământ, dacă putem spune astfel, şi Dumnezeu va locui veşnic printre oameni pe noul pământ.

1 Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era. 2 Şi eu am văzut coborându-se din cer de la Dumnezeu, cetatea sfântă, noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei. 3 Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie, şi zicea: “Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. 4 El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.”

“Cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră”

Întrebarea care se ridică aici este aceasta: Atunci când Ioan spune în versetul 1 “cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră” (conform Matei 24:35), vrea el să spună că pământul pe care trăim şi cerul de deasupra capului vor fi distruse complet iar Dumnezeu o va lua de la început cu o creaţie nouă? Este o întrebare similară cu aceea de acum două săptămâni cu privire la trupurile noastre înviate: Ne va învia Dumnezeu, sau o va lua de la început şi ne va creea trupuri noi? Am argumentat că va exista o continuitate între trupurile noastre de acum şi cele înviate. Şi voi argumenta acelaşi lucru şi cu privire la pământ.

Pământul şi cerurile prezente vor “fi desfiinţate”

Dar ce vrea Ioan să spună atunci când declară că “cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră”? Petru, în a doua a sa epistolă declară ceva asemănător, dar într-un mod mai grafic. În 2 Petru 3:10-13 Petru descrie cum vor “trece” pământul şi cerurile prezente.

10 Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ noaptea. În ziua aceea, cerurile vor trece cu un trosnet mare, şi elementele cereşti se vor topi de mare căldură şi pământul cu tot ce este pe el va arde. 11 Deci, fiindcă toate aceste lucruri vor fi desfiinţate, ce fel de oameni ar trebui să fiţi în purtare sfântă şi evlavioasă, 12 aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, din cauza căreia cerurile aprinse vor pieri şi elementele cereşti se vor topi de căldura focului? 13 Dar noi, potrivit cu promisiunea Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui dreptatea (traducerea TBS).

Petru spune că marea noastră nădejde cu privire la starea finală a veşniciei sunt cerurile noi şi un pământ nou în care locuieşte dreptatea – la fel ca şi în Apocalipsa 21. Vorbeşte şi el despre cerurile care vor trece (versetul 10). Merge chiar mai departe şi spune de trei ori că lumea prezentă va fi distrusă sau desfiinţată. Versetul 10: “elementele cereşti se vor topi de mare căldură şi pământul cu tot ce este pe el va arde.” Versetul 11: “aceste lucruri vor fi desfiinţate.” Versetul 12: “cerurile aprinse vor pieri şi elementele cereşti se vor topi de căldura focului.”

În cazul acesta întrebarea este: Înseamnă că pământul pe care locuim şi cerurile sub care locuim vor fi distruse complet? Va începe Dumnezeu de la început cu o creaţie nouă?

Ce înseamnă “vor fi desfiinţate” şi “vor trece”?

În primul rând, aş spune că atunci când Apocalipsa 21:1 şi 2 Petru 3:10 declară că pământul şi cerurile prezente “vor trece,” nu înseamnă că acestea vor înceta să mai existe, ci se poate să însemne că în ele va avea loc o schimbare atât de mare încât starea lor prezentă va trece. Am putea spune, “Omida trece şi fluturele apare.” Există o trecere reală şi există o continuitate reală, o legătură reală. Sau am putea spune, “Mormolocul trece şi broasca apare.”

Atunci când 2 Petru 3 spune că acest cer şi pământ vor fi “desfiinţate” (“distruse” în traducerea din limba engleză – n.tr.) nu înseamnă neapărat că vor “înceta să mai existe.” Putem spune, “Inundaţia a desfiinţat (distrus) multe ferme.” Dar când spunem aşa ceva nu vrem să spunem că au încetat să mai existe, sau că au dispărut şi pur şi simplu nu mai există. Putem spune că împrejurimile muntelui Sfânta Elena au fost distruse. Însă oricine merge acolo astăzi şi vede lucrurile care au crescut la loc înţelege că “a desfiinţa” sau “a distruge” nu înseamnă a înceta să mai existe.

Aşadar, ceea ce Petru s-ar putea să vrea să spună este că la sfârşitul veacului acestuia vor avea loc nişte evenimente cataclismice care vor face ca veacul acesta şi lumea aceasta aşa cum le ştim acum, să ia sfârşit – dar nu prin a înceta să mai existe, ci prin distrugerea a tot ceea ce este rău şi prin curăţirea cu foc, şi prin pregătirea lor pentru un veac veşnic al slavei, dreptăţii şi păcii.

S-ar putea ca acesta să fie înţelesul celor de mai sus. Dar este acesta cu adevărat înţelesul celor de mai sus?

Romani 8: Patru dovezi ale unei creaţii reînnoite

Acum putem citi în cele din urmă textul din dimineaţa aceasta din Romani 8, în timp ce ne gândim la întrebarea aceasta.

În aceste versete sunt cel puţin patru motive care sugerează că creaţia prezentă şi pământul pe care trăim nu vor fi anihilate ci vor fi reînnoite pentru bucuria noastră veşnică.

1. Dumnezeu a supus creaţia deşertăciunii, *cu nădejde însă*

În Romani 8:19-20 Pavel spune, “19 Firea aşteaptă cu o dorinţă înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu. 20 Căci firea a fost supusă deşertăciunii – nu de voie ci din pricina celui ce a supus-o – cu nădejdea însă.”

În versetul 19 Pavel descrie creaţia – cerurile şi pământul – având dorinţe şi aşteptări înfocate. Vine ceva anume care face creaţia să stea, dacă putem spune, pe vârfurile picioarelor în aşteptarea a ceva bun care o să i se întâmple. Apoi versetul 20 ne prezintă parte din motivul pentru care creaţia este atât de plină de dorinţă şi aşteptare, şi anume pentru că deşertăciunea creaţiei – stricăciunea, dezastrul, boala şi durerea – este un blestem temporar pe care Dumnezeu l-a adus asupra creaţiei, însă este urmat de o mare nădejde care vine. “Firea a fost supusă deşertăciunii – nu de voie ci din pricina celui ce a supus-o – cu nădejdea însă, că şi ea va fi izbăvită din robia stricăciunii.” Dumnezeu nu a blestemat creaţia cu deşertăciune, ca şi verdict final. Ci a făcut lucrul acesta “cu nădejde.”

Aceasta înseamnă că creaţia nu este destinată anihilării, ci restaurării. Dumnezeu a supus-o deşertăciunii, dar a supus-o cu nădejde.

2. Creaţia va fi izbăvită de stricăciune

În versetul 21 se găseşte al doilea motiv (conţinutul nădejdii) pe care-l prezintă Pavel ca să ne arate că nu ar trebui să ne aşteptăm la anihilarea creaţiei. “Ea [creaţia] va fi izbăvită din robia stricăciunii, ca să aibă parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu.”

Creaţia nu este destinată anihilării, ci este destinată eliberării. Va fi izbăvită “din robia stricăciunii” – a deşertăciunii faţă de care a supus-o Dumnezeu cu nădejde. Cred că aceasta este cea mai clară afirmaţie care arată că pământul şi cerurile nu vor “trece” sau nu vor fi “desfiinţate” în sensul anihilării, al încetării existenţei lor. Pavel spune foarte clar că ele vor fi izbăvite sau eliberate de sub robia stricăciunii sau a corupţiei. Deşertăciunea va fi distrusă sau desfiinţată. Robia faţă de stricăciune va fi arsă în focul purificator şi eliberator al judecăţii lui Dumnezeu. Însă pământul va rămâne. Dar nu va mai exista deloc stricăciune. Nu va mai exista deşertăciune. Nu va mai exista plânset sau moarte sau durere.

3. Creaţia Suferă Durerile Naşterii

Al treilea argument pe care-l prezintă Pavel împotriva anihilării se găseşte în versetul 22: “Ştim că până în ziua de azi, toată firea suspină şi suferă durerile naşterii.”

Ceea ce spune aici este că transformările creaţiei sunt ca nişte dureri ale naşterii în ultimele faze ale sarcinii. Cu alte cuvinte, ceva are iasă din creaţie, şi nu în locul creaţiei. Creaţia nu va fi anihilată şi recreată fără continuitate. Ci pământul, va scoate la iveală un pământ nou ca o mamă în durerile naşterii (dar prin transformările focului, cutremurului, vulcanilor, plăgilor şi foametei).

Isus a folosit aceeaşi imagine a durerilor naşterii atunci când a spus (în Matei 24:7-8), “Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; şi, pe alocurea, vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciumi. Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor.”

Pământul este ca o mamă care este gata să dea naştere unui pământ nou în care locuieşte dreptatea şi Dumnezeu împărăţeşte în mijlocul poporului Său.

4. Răscumpărarea trupurilor noastre

În cele din urmă, Pavel prezintă în versetul 23 un ultim argument împotriva anihilării pământului: “Şi nu numai ea [nu numai lumea naturală suspină], dar şi noi care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru.”

Adevărul acesta este foarte important deoarece face legătura între trupurile noastre răscumpărate – adică învierea şi restaurarea trupurilor noastre după o viaţă de suspine – şi restaurarea creaţiei. Trupurile noastre fac parte din creaţia prezentă. Ce se întâmplă cu trupurile noastre merge mână în mână cu ce se întâmplă cu creaţia. Iar trupurile noastre nu sunt annihilate ci răscumpărate: “aşteptăm răscumpărarea trupului nostru.” Trupurile noastre vor fi răscumpărate, restaurate, făcute noi, şi nu aruncate. Acelaşi lucru se va întâmpla şi cu cerurile şi pământul.

Locuinţa noastră finală: pământul acesta înnoit

Aşadar concluzia mea este că locuinţa noastră finală va fi pe pământul nou, care va fi pământul acesta înnoit.

În Matei 19:28 Isus o numeşte “înoirea tuturor lucrurilor… atunci când va sta Fiul omului pe scaunul de domnie al măririi Sale.” Creaţia se va “naşte din nou.” În Fapte 3.21 Petru o numeşte “vremile aşezării din nou a tuturor lucrurilor: despre aceste vremi a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi prooroci din vechime.”

Şi ce au spus proorocii despre pământul nou? Isaia 11:6-9 ne dă un exemplu.

6 Atunci lupul va locui împreună cu mielul, şi pardosul se va culca împreună cu iedul; viţelul, puiul de leu, şi vitele îngrăşate, vor fi împreună, şi le va mâna un copilaş; 7 vaca şi ursoaica vor paşte la un loc, şi puii lor se vor culca împreună. Leul va mânca paie ca boul, 8 pruncul de ţâţă se va juca la gura bortei năpârcii, şi copilul înţărcat va băga mâna în vizunia basilicului. 9 Nu se va face niciun rău şi nicio pagubă pe tot muntele Meu cel sfânt; căci pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului, ca fundul mării de apele cari-l acopăr. (conform Isaia 65:25; Mica 4:3).

Aşadar istoria aşa cum o ştim va ajunge la sfârşit iar Dumnezeu va fi în centru. Slava Lui va fi atât de strălucitoare încât nu va mai fi nevoie nici de soare nici de lună (Apocalipsa 21:23). Iar pe pământ va exista o mare a cunoaşterii care va reflecta slava Domnului înapoi către El. Şi aşa cum respingerea acelei cunoaşteri a adus blestemul peste creaţie, tot aşa restaurarea acelei cunoaşteri va aduce binecuvântare peste creaţie şi animalele vor fi şi ele izbăvite de blestem şi vor reflecta frumuseţea lui Dumnezeu.