Romani 6:1-14

Ce vom zice dar? Să păcătuim mereu, ca să se înmulţească harul? 2 Nicidecum! Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat? 3 Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui? 4 Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă. 5 În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui. 6 Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului; 7 căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat. 8 Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu El, 9 întrucât ştim că Hristosul înviat din morţi, nu mai moare: moartea nu mai are nici o stăpânire asupra Lui. 10 Fiindcă prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat, odată pentru totdeauna; iar prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu. 11 Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru. 12 Deci, păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor, şi să nu mai ascultaţi de poftele lui. 13 Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii. 14 Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har.

Dacă mesajul de săptămâna trecută vi s-a părut practic şi de ajutor pentru a pregăti supă pentru cei în nevoi în loc de mese îmbelşugate şi fripturi, sau pentru a împinge maşinile cărora le-au murit bateriiile, sau pentru a nu vă purta cu ipocrizie în grupurile mici, atunci gândiţi-vă la mesajul de astăzi ca la o reîntoarcere la capitolul 6 pentru a vedea temelia acestor aplicaţii pe care le-am văzut în capitolul 12. Capitolul 6 se referă la modul cum să deveniţi acel fel de oameni autentici, asemenea lui Hristos. Dar Pavel pune nişte temelii foarte adânci pentru vieţile noastre. El nu zideşte pe nisip. Vă rog să învăţaţi de la el.

Pragmaticii şi puritanii

Noi americanii suntem pragmatici până la culme. Vrem rezultate. Şi le vrem ieri. Le vrem pur şi simplu. Le vrem fără să ne gândim prea mult şi fără prea multă durere. Şi în biserică, am dezvoltat tot felul de remedii poleite cu numele lui Hristos care sunt superficiale şi de scurtă durată. Noi nu suntem, în mare măsură, sfinţii aceia înrădăcinaţi în Biblie aşa cum erau parte din înaintaşii noştri.

J.I. Packer îi compară pe vechii puritani englezi care au trăit şi au suferit între 1550 şi 1700 cu copacii seqoia ai Californiei. Ei erau nişte giganţi cu rădăcini incredibil de adânc ancorate în Biblie, şi ale căror ramuri ajungeau până la ceruri, şi ale căror trunchiuri erau aşa de puternice şi durabile încât puteau să treacă prin focuri care să le lase semne dar care să nu-i omoare. Dar apoi Packer se uită la peisajul pragmatic American cu toate soluţiile instantanee oferite spre rezolvarea problemelor noastre şi la nerăbdarea noastră în ce priveşte profunzimea, complexitatea şi durerea, şi spune, “Se pare că de o generaţie încoace bogăţia a făcut nişte pitici şi înceţi la minte din noi toţi.”¹

Iată care este diferenţa dintre pragmatici şi Puritani: pragmaticii nu au răbdarea să-şi ancoreze rădăcinile ospitalităţii, bunătăţii frăţeşti şi a dragostei autentice în stânca profundă din Romani 6-8. Noi vrem să sărim direct de la îndreptăţire la aplicaţia practică a capitolului 12. Dă-ne doar o listă. Spune-ne ce trebuie să facem. Rezolvă problema la nivelul superficial, ca să scăpăm de ea. Însă Puritanii erau diferiţi. Ei au privit la cartea Romani şi au văzut că viaţa este construită altfel. Nu se ajunge repede sau uşor la statura unui arobore seqoia care este de neclătinat în vreme de furtună şi de folos în vremuri de suferinţă inimaginabilă. Cartea Romani nu are doar 2 capitole. Are 16 capitole. Nu sare de la capitolul 5 la 12. Ne călăzeşte în profunzime la rădăcinile evlaviei, pentru ca atunci când ieşim la suprafaţă, să nu fim oameni cu liste, ci oameni cu o viaţă de neclintit, cu tărie, sfinţenie, înţelepciune şi dragoste.

Acum parcurgeţi alături de mine Romani 6 preţ de câteva săptămâni.

Să păcătuim ca să se înmulţească harul?

Versetul 1: “Ce vom zice dar? Să păcătuim mereu, ca să se înmulţească harul?” Adică, să continuăm în obiceiul păcatului pentru că ne este garantată iertarea şi avem o poziţie corectă înaintea lui Dumnezeu doar prin credinţă? Răspunsul pe care-l dă în versetul 2 este “Nicidecum!” Absolut că nu! Nu continuaţi să păcătuiţi pentru ca harul să se înmulţească.

De ce nu? Răspunsul lui vine sub forma unei întrebări (versetul 2b): “Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat?” Adică, din moment ce ai murit faţă de păcat, nu mai poţi continua să trăieşti în păcat. Acest răspuns ridică două întrebări la care vreau să răspund în această dimineaţă. 1) Ce înseamnă “Am murit faţă de păcat”? 2) Ce înseamnă “nu mai poţi trăi în păcat”? Sau ca să punem întrebările altfel, 1) În ce sens am murit? 2) În ce sens am depăşit noi faza trăirii în păcat? Noi am murit. Şi de aceea nu putem continua să trăim în păcat. Ce înseamnă aceste două afirmaţii incredibile?

Aveţi grijă aici să nu care cumva să începeţi să vă gândiţi în altă parte, crezând că subiectul acesta este prea greu, prea profund, prea complicat. Poate că spui: viaţa mea nu se regăseşte aici. Spune-mi doar despre supa săracilor, despre bateria maşinii şi despre bunătatea frăţească. Deoarece cred că sunt pur şi simplu un om pragmatic. La care eu vin şi spun: Nu lăsa să te definească zece sau douăzeci sau cincizeci de ani de auto-evaluare. Lasă Biblia să te definească. Pavel se află pe drumul către Romani 12 – supa, bateria, şi bunătatea frăţească, dar el nu va sări peste capitolul 6. Dacă încerci ca mai întâi să pui lucrurile în practică, ştii ce faci? Alegi să fii un stuf în mlaştină în loc să fii un seqoia plantat pe malul oceanului. De ce sunt aşa de puţini seqoia – înţelepţi – în bisericile noastre? Pentru că suntem aşa de nerăbdători cu Romani 6.

Dacă sunteţi gata să creşteţi nişte rădăcini, sunt şi eu gata. Să încercăm.

Prima întrebare este aceasta: Ce vrea Pavel să spună în versetul 2 prin “noi am murit faţă de păcat”? Acest “noi” de aici, sunt creştinii – adică, credincioşii. Ştim aceasta pentru că în versetul 3 “noi” sunt aceia care au fost “botezaţi în Hristos Isus.” Botezul este experienţa prin care treci atunci când devii creştin, aşadar el vorbeşte despre creştini, despre credincioşi, în versetul 2: “Noi [credincioşii botezaţi], care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat?” (Vom vorbi mai mult despre înţelesul şi rolul botezului săptămâna viitoare).

Noi am murit faţă de păcat

Deci întrebarea noastră este: Ce înseamnă că toţi credincioşii au murit faţă de păcat?

Probabil că cel mai important verset care explică întrebarea aceasta este versetul 5: “În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui.” Ceea ce spune Pavel aici se poate să fie în afara categoriilor noastre cognitive. Aşadar, haideţi să adăugăm o categorie. Ceea ce spune el este faptul că pentru credincioşi există o uniune cu Hristos – remarcaţi cuvintele, “În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui.” Există o uniune între Hristos şi creştini astfel încât ceea ce I s-a întâmplat lui Hristos Dumnezeu socoteşte ca şi cum ni s-a întâmplat nouă. Moartea Sa este moartea noastră. Dumnezeu stabileşte această uniune. 1 Corinteni 1:30 spune, “Şi voi, prin El, sunteţi în Hristos Isus.” Dumnezeu stabileşte o uniune între credincioşi şi Hristos, în aşa fel încât să fie potrivit pentru El să socotească moartea lui Hristos ca fiind a noastră.

Deci atunci când versetul 2 întreabă, “Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat?” acesta se referă la moartea noastră cu Hristos atunci când a murit Hristos. Această moarte este una istorică şi care a avut loc o dată pentru totdeauna. Ni se aplică nouă prin credinţă, dar din moment ce Hristos a murit în istorie o singură dată, şi versetul 5 spune că noi am fost uniţi cu moartea aceea, din perspectiva lui Dumnezeu moartea noastră a avut loc în ziua în care a murit Hristos.

Acum haideţi să confirmăm lucrul acesta cu alte câteva versete. Versetul 6: “Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El.” Acesta este un alt fel de a spune că noi am murit (versetul 2) sau că “ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui” (versetul 5). Remarcaţi că în timp ce versetul 6 spune “omul nostru cel vechi” a fost răstignit, versetele 2 şi 5 spun că “noi am murit” şi că “noi ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui.” Eu cred că aceasta înseamnă că “omul cel vechi” sunt eu – dar diferit de ceea ce am devenit. “Omul cel vechi” sunt eu cel care eram revoltat împotriva lui Dumnezeu, nesupus legii lui Dumnezeu, orb faţă de slava lui Dumnezeu, şi necredincios faţă de promisiunile Lui. Versetul 6 spune că “omul cel vechi” a fost răstignit împreună cu Hristos. (Vedeţi Galateni 2:20). Când Hristos a murit, Dumnezeu a socotit că eu omul cel vechi şi păcătos am murit împreună cu el.

Pentru o altă confirmare să ne uităm la versetul 8: “Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu El.” Deci aici din nou Pavel spune clar că moartea de care am murit în versetul 2 este o moarte împreună cu Hristos. “Noi am murit împreună cu Hristos.” (Vedeţi de asemenea Romani 7:4 şi 2 Corinteni 5:14).

Aşadar învăţătura de bază a acestor versete este aceea că există o uniune între credincioşi şi Hristos. Acesta este înţelesul versetului 5. Lucrul acesta ar trebui să vă fie familiar dacă aţi fost cu noi la cele şase mesaje din Romani 5:12-21. Acolo am văzut că Dumnezeu stabileşte o uniune între Adam şi urmaşii săi, şi o uniune paralelă între Hristos şi urmaşii săi. Condamnarea a venit prin uniunea noastră cu Adam. Îndreptăţirea vine prin uniunea noastră cu Hristos (Romani 5:18). Acum în Romani 6:5, Pavel explică această uniune şi o relaţionează la sfinţire cât şi la îndreptăţire.

Acesta este răspunsul lui Pavel la prima întrebare: La ce moarte se referă Pavel atunci când spune în versetul 2, “Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat?” Era moartea noastră cu Hristos datorită uniunii noastre cu El.

Nu mai poţi trăi în păcat

Acum a doua întrebare este: Ce înţelege Pavel prin “noi nu mai putem trăi în păcat”? Versetul 2: “Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat?” Adică, dacă ai murit faţă de păcat, nu mai poţi trăi în păcat. În ce sens am depăşit noi faza trăirii în păcat? Noi am murit. Şi de aceea nu mai putem trăi în păcat. Ce înseamnă această afirmaţie uimitoare? Este Pavel avocatul perfecţionismului – adică din moment ce ai devenit creştin nu mai păcătuieşti deloc?

Sunt mai multe motive din context care mă fac să gândesc că Pavel nu vrea să spună lucrul acesta.

1) Remarcaţi că ceea ce neagă Pavel nu este faptul că nu vei mai comite niciodată un păcat, ci că nu mai poţi “trăi în el.” “Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat?” “A trăi în el” corespunde întrebării din versetul 1: “Să păcătuim mereu, ca să se înmulţească harul?” Ideea din aceste două fraze, “să păcătuim mereu” (versetul 1) şi “să trăim în păcat” (versetul 2) se referă la faptul că din momentul când am fost uniţi cu Hristos în moartea Sa, noi nu mai putem continua să trăim cu acelaşi stil de viaţă păcătos neschimbat.

2) Un alt indiciu care susţine poziţia lui Pavel (şi nu poziţia perfecţionistă) se găseşte în versetul 6, “Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului.” Aici efectul uniunii noastre cu Hristos este acela că noi nu mai suntem “robi ai păcatului.” Este posibil să cădem în atitudini şi acţiuni păcătoase fără ca păcatul să fie stăpânul nostru. Aşa cum spune versetul 14, “Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har.” A fi eliberat de stăpânirea, robia sau domnia păcatului nu este acelaşi lucru cu a fi perfect şi fără de păcat.

3) Al treilea indiciu care susţine această poziţie (şi anume că Pavel nu promovează perfecţionismul) vine din poruncile din versetele 11, 12 şi 13. În versetul 11 el spune, “Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat.” În versetul 12 el spune, “Deci, păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor.” În versetul 13 el spune, “Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii.” Dacă nu există o bătălie continuă cu păcatul în viaţa creştină, atunci ce rost mai au aceste porunci? Eu cred că ele implică clar faptul că, chiar dacă am murit faţă de păcat, şi de aceea nu mai putem “să trăim” sau “să continuăm” în păcat, putem totuşi păcătui, şi într-adevăr păcătuim, dar trebuie să fim încredinţaţi de realitatea a ceea ce ni s-a întâmplat în uniunea noastră cu Hristos şi să confirmăm această realitate în vieţile noastre de zi cu zi. “Socotiţi-vă morţi … Nu lăsaţi păcatul să mai domnească … Nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre.”

Moartea noastră împreună cu Hristos, eliberarea noastră de păcat

Iată care este concluzia mea asupra acestor două puncte: moartea noastră cu Hristos şi eliberarea noastră de păcat.

1) În Hristos – adică, în uniunea noastră cu Hristos pe care a hotărât-o Dumnezeu, în concordanţă cu versetul 5 – noi suntem morţi faţă de păcat, adică: În poziţia noastră cea mai adevărată şi în identitatea noastră cea mai adevărată suntem pe deplin şi definitiv morţi faţă de păcat – atât faţă de vina cât şi faţă de puterea acestuia. Adevărul aceasta este hotărâtor, de nerepetat, şi de neschimbat. Aceasta este temelia pentru toată lupta noastră spirituală cu păcatul, şi pentru toată înaintarea noastră în sfinţenie.

2) Viaţa creştină este o experienţă deja existentă dar şi*o experienţă neîmplinită pe deplin a acestei poziţii şi identităţi fără de păcat în uniunea noastră cu Hristos. Ceea ce s-a întâmplat cu Isus Hristos istoric şi definitiv şi fără putinţă de schimbare – şi deasemeni ceea ce ni s-a întâmplat nouă în El – nu ni se aplică deodată şi pe deplin, ci parte ni se aplică acum în mod complet, şi parte ni se aplică acum în mod progresiv, şi totul ni se aplică în mod complet abia în veacul care vine. Noi suntem *déjà pe deplin iertaţi, achitaţi si socotiţi neprihăniţi şi îndreptăţiţi în uniunea noastră cu Hristos, doar prin credinţă. Şi suntem déjà eliberaţi de sub robia păcatului, adică de sub puterea păcatului ca şi dătătoare de direcţie pentru vieţile noastre. Şi suntem déjà capabili prin credinţă să creştem mai mult şi tot mai mult triumfători în lupta cu păcatul în vieţile noastre de zi cu zi.

Dar noi nu suntem déjà perfecţi în vieţile de zi cu zi, în experienţa de pe acest pământ. Noi trebuie să luptăm lupta credinţei şi să devenim în experienţă, prin credinţă, ceea ce suntem pe deplin în uniunea noastră cu Hristos. Pavel a spus astfel în Filipeni 3:12, “Nu că am şi câştigat premiul, sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus.” Vedeţi aici acest deja existent dar nu existent pe deplin. Hristos l-a apucat pe Pavel în vederea perfecţiunii şi binecuvântării veşnice. Aceasta îi dă siguranţă lui Pavel. Acum Pavel confirmă marea lucrare a lui Dumnezeu în Hristos apuncând premiul pentru care a fost apucat de Hristos.

Concluzie: În spatele chemării şi libertăţii de a fi ospitalieri faţă de oameni oferindu-le câte un bol de supă, sau de a împinge maşina în pană a unui prieten, şi de a fi reali unii cu alţii în grupurile mici – şi în spatele oricărui lucru frumos care-L reflectă pe Hristos – stă o temelie profundă şi glorioasă a ceea ce s-a întâmplat odată pentru totdeauna pentru tine*atunci când a murit Hristos, şi aceea ce se întâmplă în mod progresiv *în tine prin credinţă.

În încheiere: Dacă eşti creştin, Dumnezeu a creat o uniune între tine şi Hristos, aşa cum spune versetul 5. Ca urmare a acestei uniuni, tu ai murit împreună cu Hristos, atunci când El a murit. Ca urmare a faptului că ai murit, eşti acum în identitatea ta cea mai deplină şi adevărată, adică, în uniunea ta cu Hristos, liber de vina şi puterea păcatului. Şi din cauza acestei identităţi şi poziţii de nezdruncinat, eşti deja îndreptăţit, şi eşti cu siguranţă în procesul de sfinţire, dar nu eşti încă desăvârşit. De aceea, confirmă această mare schimbare socotindu-te a fi ceea ce eşti cu adevărat în Hristos.

Săptămâna viitoare vom vedea cum faci lucrul acesta.

¹J.I. Packer, În căutarea sfinţeniei (Wheaton: Crossway Books, 1990), p. 11-12.