Romani 1:18

Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întîi a Iudeului, apoi a Grecului; 17 deoarece în ea este descoperită o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: "CEL NEPRIHĂNIT VA TRĂI PRIN CREDINŢĂ." 18 Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuri a oamenilor, cari înăduşe adevărul în nelegiuirea lor. 19 Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. 20 În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui vecinică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot desvinovăţi, 21fiindcă măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat. 22 S-au fălit că sunt înţelepţi, şi au înebunit; 23 şi au schimbat slava Dumnezelui nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi tîrîtoare.

"Nu este nimeni neprihănit"

Astăzi facem o întoarcere majoră în epistola lui Pavel către Romani. Romani 1:16-17 este tema epistolei: Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea credincioşilor de mânia viitoare. Şi această Evanghelie - această veste bună a morţii şi învierii lui Isus - are puterea de a mântui credincioşii de mânia lui Dumnezeu, pentru că în Evanghelie, zi după zi, săptămână după săptămână, an după an, Dumnezeu continuă să-Şi descopere neprihănirea Sa ca şi un dar care se primeşte prin credinţă şi care ducle la credinţă, astfel încât cei care au neprihănirea de la Dumnezeu (şi nu de la ei înşişi) nu vor pieri ci vor avea viaţa veşnică.

Odată ce a descris măreţia temei sale, la care va reveni şi o va dezvolta într-un fel minunat şi profund în capitolele viitoare, în Romani 1:18-3:19 Pavel intră într-o descriere a păcatului omenesc şi a mâniei lui Dumnezeu. În Romani 1:18 la 32 Pavel vorbeşte despre starea celor dintre Neamuri separaţi de Evanghelie şi separaţi de harul mântuitor. Apoi în Romani 2:1-3:8 Pavel face referire mai mult sau mai puţin la starea Iudeilor. Apoi în Romani 3:9-10 el concluzionează astfel: "Ce urmează atunci? Sîntem noi [Iudeii] mai buni decît ei? Nicidecum. Fiindcă am dovedit că toţi, fie Iudei, fie Greci, sunt sub păcat, după cum este scris: "NU ESTE NICI UN OM NEPRIHĂNIT, NICI UNUL MĂCAR." Acesta este punctul culminant din Romani 1:18-3:10. Apoi Pavel dă verset după verset în Romani 3:10-19 pentru a-şi susţine tema păcătoşeniei universale, a vinei şi a răzvrătirii împotriva lui Dumnezeu din fiecare inimă omenească.

El încheie această secţiune cu acest rezumat din Romani 3:19, "Ştim însă că tot ce spune Legea [Cuvântul lui Dumnezeu din Vechiul Testament], celor ce sunt supt Lege [Iudeilor], pentru ca orice gură [toate naţiunile, toate neamurile] să fie astupată, şi toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu." Vom discuta mai târziu în această serie de ce a ales Dumnezeu să reducă la tăcere lumea raportându-se mai ales la Iudei. Dar acesta este adevărul. Pavel pare să spună că dacă Iudeii, cu toate avantajele revelaţiei divine date lor, n-au fost neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, ci doar păcătoşi şi vinovaţi (3:9), cu atât mai puţin ar putea Neamurile să deschidă gura şi să protesteze că ei sunt neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu.

Apoi Pavel explică în versetul 20: indiferent de cât de benefică ar fi fost Legea lui Dumnezeu, atunci când nu este folosită cum ar trebui aşa cum mulţi din Israel au făcut-o, nu face decât să complice problema păcatului. El spune, "[Iudeii şi toată lumea trebuie să stea în tăcere în vinovăţia lor] căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului." Nici Legea Iudaică, nici idolatria Neamurilor nu poate face pe cineva neprihănit înaintea lui Dumnezeu.

Apoi în Romani 3:21 Pavel se întoarce la tema din 1:17, "Dar acum s-a arătat o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, fără lege." Vedeţi cât de similară este aceasta cu Romani 1:17 – în ea este descoperită o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă. Şi de aici înainte Pavel dezvăluie măreţia Evangheliei a darului neprihănirii lui Dumnezeu..

Deci ce avem aici în Romani 1:18 la 3:20 este o demonstraţie a păcatului şi vinovăţiei din inima şi viaţa fiecărei fiinţe omeneşti, fie Iudei, fie Neamuri. În această dimineaţă ne vom ocupa de începutul acestei secţiuni, şi anume de Romani 1:18.

De ce mai multe predici despre păcat?

Ce ar trebui să răspund dacă cineva ar spune, "O, nu! O să lâncezim luni de zile privind la păcat şi vinovăţie şi o să fie extraordinar de obositor"? Vreau să spun trei lucruri unei persoane care ar spune aşa ceva:

1. Diagnosticele superficiale duc la remedii false

Diagnosticele superficiale duc la remedii false şi nu la vindecare. Dacă vrei să găseşti remedii adevărate pentru o boală, şi dacă vrei să aduci o vindecare durabilă pentru cei bolnavi, atunci ai nevoie de mai mult decât o privire superficială asupra bolii. Cei cărora le pasă cel mai mult despre un tratament pentru SIDA sau cancer, îşi petrec majoritatea timpului studiind această boală.

2. Dacă înţelegi păcatul şi mânia vei deveni mai înţelept

O înţelegere profundă a păcatului şi mâniei te va face o persoană cu mult mai înţeleaptă cu privire la natura umană – a ta şi a altora. Şi dacă eşti mai înţelept cu privire la natura sufletului omenesc, vei putea să lupţi cu succes împotriva propriului tău păcat, şi vei putea să-i binecuvintezi mult mai mult pe alţii cu gânduri şi sfaturi înţelepte. Am discutat în ultimile luni cu bărbaţi şi femei din această biserică despre faptul că ceea ce avem nevoie să cultivăm aici la Bethlehem în următorii ani sunt oameni înţelepţi – bărbaţi şi femei care se maturizează cu trecerea anilor şi devin înţelepţi: oameni cu discernământ, profunzi, care să iubească oamenii din toată inima şi buni cunoscători ai naturii umane şi ai naturii lui Dumnezeu, care pot vedea amestecul dintre păcat şi sfinţenie care-i nedumireşte pe sfinţi şi care ameninţă să ne distrugă. Dacă fugi de studiul naturii umane păcătoase – dacă spui, nu-mi place să mă gândesc la păcat – tu de fapt fugi de tine însuţi, şi fugi de înţelepciune, şi cel mai rău dintre toate, fugi de cele mai profunde aspecte ale dragostei.

3. Cunoscând natura păcatului şi a mâniei te va face să preţuieşti Evanghelia.

Probabil cel mai important lucru pe care l-aş spune, şi cel mai ferm înrădăcinat în Romani 1:18, este că atunci când vei cunoaşte adevărata stare a inimii tale şi natura păcatului şi mărimea şi dreptatea mâniei lui Dumnezeu vei ajunge să înţelegi Evanghelia măreaţă şi să o iubeşti, să o preţuieşti, să te delectezi în ea şi să o răspândeşti aşa cum n-ai mai făcut-o niciodată înainte. Şi lucrul acesta este esenţial pentru că este calea prin care Evanghelia mântuieşte credincioşii. Dacă nu înţelegi Evanghelia, dacă nu o preţuieşti şi nu te hrăneşti din ea zi după zi, nu te va mântui (vezi 1 Corinteni 15:1-3; Coloseni 1:23). Dar cunoscând adevărul cu privire la păcat şi mânie te va ajuta să faci aceasta.

"Pentru că ..."

Ceea ce ne aduce acum la începutul lui Romani 1:18. Uitaţi-vă la legătura dintre versetele 17 şi 18 (pe care Noua Versiune Internaţională o omite fără nici o scuză; şi pe care o omite şi traducerea Cornilescu – n.tr.) şi anume, "căci" sau "pentru că"– Versetul 17: ”deoarece în ea [în Evanghelie] este descoperită o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: "CEL NEPRIHĂNIT VA TRĂI PRIN CREDINŢĂ." (18) [Pentru că] mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuri a oamenilor, cari înăduşe adevărul în nelegiuirea lor.” De ce introduce Pavel versetul 18 cu cuvântul "căci" sau "pentru că"?

El face aceasta ca să arate că orice va spune despre păcat este destinat să susţină Evanghelia din versetul 17. El nu menţionează Evanghelia de dragul păcatului. El vorbeşte despre păcat de dragul Evangheliei. A înţelege păcatul este fundamentul care susţine valoarea Evangheliei şi nu vice versa. Scopul principal al lui Pavel nu este să ne conducă de la Evanghelie la păcat, ci de la păcat la Evanghelie. Dacă ai fost prins comiţând o infracţiune şi trebuie să fii judecat, şi eu îţi spun, "Am o scrisoare aici de la Tribunalul Comitatului Hennepin care spune că au renunţat la acuzaţiile împotriva ta, pentru că erai vinovat şi pasibil de o pedeapsă severă," care este motivul pentru care îţi spun lucrul acesta? Motivul pentru care îţi spun că eşti vinovat este ca să te ajut să înţelegi şi să preţuieşti vestea bună că s-a renunţat la acuzaţiile îndreptate împotriva ta. Acesta este şi motivul pentru care apare "căci" la începutul versetului 18.

Deci felul în care sper să mă ocup de problema păcatului în Romani 1:18-3:20 este să îl las pe acesta să ne îndrume mereu şi mereu către valoarea, gloria, necesitatea, gratuitea şi bucuria Evangheliei darului neprihănirii lui Dumnezeu. Rugăciunea mea este să ajungem să scăpăm de diagnosticele superficiale, şi să cultivăm o înţelegere profundă a naturii umane căzute (cu care ne luptăm cu toţii) şi să ne întoarcem mereu şi mereu la necesitatea, fumuseţea şi libertatea Evangheliei îndreptăţirii prin credinţă şi numai prin credinţă. Dacă se vor întâmpla aceste trei lucruri menţionate aici, nu cred că timpul nostru în aceste capitole va fi obositor, ci mai degrabă va fi un timp în care Evanghelia va fi înălţată, un timp dătător de speranţă, care va da naştere la dragoste, pe măsură ce creştem în a ne cunoaşte din ce în ce mai profund pe noi înşine, pe Dumnezeul nostru şi Evanghelia dată nouă.

Avem nevoie de Evanghelie pentru că mânia lui Dumnezeu se descoperă

Cum începe Pavel această secţiune în versetul 18? Începe dându-ne motivul pentru care sunt necesare Evanghelia şi darul neprihănirii lui Dumnezeu. Ele sunt necesare "pentru că mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuri a oamenilor, cari înăduşe adevărul în nelegiuirea lor." Avem nevoie de Evanghelia din Romani 1:16-17, avem nevoie de darul neprihănirii lui Dumnezeu, pentru că mânia lui Dumnezeu este acum revărsată asupra întregii lumi necinstite şi nelegiuite. Remarcaţi folosirea de două ori a cuvântului "nelegiuire" în versetul 18. Mânia lui Dumnezeu se descoperă împotriva "nelegiuirii" şi adevărul este înăduşit în "nelegiuire." Cu siguranţă Pavel vrea să vedem aceasta în legătură cu descoperirea neprihănirii din versetul 17.

Cu alte cuvinte, motivul pentru care avem nevoie ca Dumnezeu să-şi descopere neprihănirea SA faţă de noi în Evanghelie şi să ne-o dea ca şi un dar prin credinţă este deoarece noi suntem vinovaţi şi ne împotrivim adevărului în nelegiuire şi, de aceea, mânia lui Dumnezeu este împotriva noastră. Noi avem nevoie de neprihănire. N-o avem. Mânia lui Dumnezeu este revărsată asupra noastră în nelegiuirea noastră. Este vreo speranţă? Da, Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mântuire pentru că în ea se descoperă neprihănirea lui Dumnezeu prin credinţă şi care duce la credinţă. Avem o neprihănire care nu este a noastră, şi anume, neprihănirea lui Dumnezeu.

Trei căi prin care se descoperă mânia lui Dumnezeu

Acum ar trebui să întrebăm, "Cum se descoperă mânia lui Dumnezeu?" Primul lucru de remarcat este că verbul "se descoperă" este acelaşi verb la acelaşi timp cu cel folosit în versetul 17. Acolo "neprihănirea lui Dumnezeu se descoperă." Aici "mânia lui Dumnezeu se descoperă." În ambele cazuri este timpul prezent, acţiune continuă. Cu alte cuvinte se petrece acum, nu doar în viitor. Este o zi a mâniei care vine (Romani 2:5, 8-9; 5:9). Dar înaintea revărsării finale a mâniei lui Dumnezeu, mânia lui Dumnezeu este prezentă şi acum.

Cum? Aflăm din Romani că sunt cel puţin trei căi.

1. Universalitatea morţii oamenilor descoperă mânia lui Dumnezeu

Din Romani 5 vedem că moartea universală a oamenilor este o revelare sau manifestare a mâniei lui Dumnezeu. Moartea este judecata lui Dumnezeu asupra necinstirii şi nelegiuirii rasei omeneşti care sunt înrădăcinate în Adam. În versetul Romani 5:15 citim, "prin greşeala unuia singur [şi anume Adam], cei mulţi au fost loviţi cu moartea." Apoi în versetul 16 moartea este numită o judecată şi o condamnare: "căci judecata venită de la unul, a adus osânda." Deci puteţi vedea că moartea este văzută ca judecată şi osândă, şi anume ca o expresie a mâniei lui Dumnezeu împotriva păcatului. Apoi în versetul 18 vedem din nou: " după cum printr-o singură greşeală, a venit o osîndă, care a lovit pe toţi oamenii." Deci primul răspuns este acela că mânia lui Dumnezeu se descoperă împotriva păcatului omenesc prin universalitatea morţii omului.

2. Universalitatea deşertăciunii şi nefericirii sunt dovezi ale mâniei lui Dumnezeu

Din Romani 8 vedem că deşertăciunea şi nefericirea universală sunt dovezi ale mâniei lui Dumnezeu împotriva păcatului omenesc. Începem cu Romani 8:18: "Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi. (19) De asemenea, şi firea aşteaptă cu o dorinţă înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu. (20) Căci firea a fost supusă deşertăciunii." Opriţi-vă aici şi gâniţi-vă la ceea ce înseamnă aceste lucruri înainte de a citi mai departe.

Eu cred că suferinţele despre care vorbeşte în versetul 18 sunt inevitabile în această lume căzută. Şi în mod specific înseamnă că poţi să-ţi plănuieşti bine pensia, şi cu un an înainte de a te bucura de ea să ai un atac cerebral, şi toată planificarea pare zadarnică. Munceşti cu mâinile tale ani de-a rândul ca să-ţi faci o casă simplă, şi cu o săptămână înainte să te muţi în ea, o loveşte un fulger şi se face scrum. Munceşti din greu toată primăvara ca să plantezi şi când plantele sunt gata să răsară, vine o inundaţie şi ia totul. Creaţia a fost supusă deşertăciunii. În versetul 21 este numită "robia stricăciunii."

Acum citim mai departe în Romani 8:20 ca să vedem de unde a venit supunerea la deşertăciune: "Căci firea a fost supusă deşertăciunii – nu de voie, ci din pricina celui ce a supus-o – cu nădejdea însă." Aceasta înseamnă că Dumnezeu a supus creaţia deşertăciunii. Satana şi Adam nu au putut să fie cei care au făcut aceasta, pentru că Pavel a spus că s-a făcut "cu nădejde." Nici Satana nici Adam în grădina Edenului nu aveau în plan o speranţă pentru rasa umană. Ei au păcătuit pur şi simplu. Dar Dumnezeu şi-a arătat mânia împotriva păcatului şi a supus creaţia deşertăciunii, nu ca şi ultim cuvânt, ci cu o nădejde viitoare. Va veni o zi când sămânţa femeii va zdrobi capul şarpelui (Geneza 3:15). Dar nefericirea şi deşertăciunea lumii în care trăim este pentru că Dumnezeu a supus creaţia deşertăciunii, şi este o mărturie a mâniei Sale împotriva păcatului

3. Degradarea profundă a comportamentului omenesc descoperă mânia lui Dumnezeu.

Deci prima cale prin care mânia lui Dumnezeu se descoperă împotriva necinstirii şi nelegiuirii este în moartea universală a omului. A doua cale este în deşertăciunea, nefericirea şi suferinţa creaţiei. A treia cale este una care este în mintea lui Pavel chiar aici în Romani 1, şi anume, degradarea profundă a gândirii şi comportamentului omenesc. Vedeţi aceasta de trei ori în Romani 1:24-28.

După ce descrie necinstirea şi nelegiuirea omului în Romani 1:19-23 Pavel spune în versetul 24, "De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile." Cu alte cuvinte, Dumnezeu Îşi descoperă mânia împotriva păcatului lăsându-i pe oameni să devină şi mai păcătoşi. Apoi în versetul 26: "Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase." Şi apoi în versetul 28: "Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite."

Deci acestea sunt trei căi prin care mânia lui Dumnezeu se descoperă în veacul de acum împotriva necinstirii şi nelegiuirii universale a omului. El i-a dat pe toţi la moarte, El a supus totul deşertăciunii, şi El i-a lăsat pe mulţi în voia minţilor şi inimilor lor depravate.

Mânie amestecată cu milă

Ne mai rămâne timp poate pentru o întrebare arzătoare: Este acesta singurul răspuns al lui Dumnezeu pentru necinstirea şi nelegiuirea oamenilor? Răspunsul la această întrebare este Nu – nici în cazul necredincioşilor nici al credincioşilor.

Să luăm cazul necredincioşilor. Mânia este întotdeauna amestecată cu milă în acest veac al speranţei. Uitaţi-vă la Romani 2:4-5. Aici el vorbeşte celor care pierd din vedere acest mare adevăr: "Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungei Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă? (5) Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu."

Da există bunătate în mijlocul mâniei. Dumnezeu întotdeauna face mai mult. Isus a spus, "căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi" (Matei 5:45). Pavel a spus păgânilor din Listra, "[Dumnezeu] măcar că, drept vorbind, nu s-a lăsat fără mărturie, întrucât v-a făcut bine, v-a trimis ploi din cer, şi timpuri roditoare, v-a dat hrană din belşug, şi v-a umplut inimile de bucurie" (Fapte 14:17). El a spus aceasta unor oameni care mureau, sufereau şi păcătuiau sub mânia lui Dumnezeu.

Dumnezeu avertizează cu mânia Sa şi curtează cu bunătatea Sa. El vorbeşte pe ambele limbi: severitate şi tandreţe. Vă amintiţi cum a interpretat Isus venirea lui Ioan Botezătorul pe de o parte ca pe aceea a unui profet sever, îmbrăcat în păr de cămilă, care mânca lăcuste, trăia în deşert şi condamna preacurvia, iar pe de altă parte, propria Sa venire ca pe aceea a unuia care mergea la petreceri, făcea vin, vindeca copiii, şi era un Mântuitor care ierta păcatele? El a spus, "V-am cântat din fluier, şi n-aţi jucat; v-am cântat de jale, şi nu v-aţi tânguit." Ci voi aţi zis, "Ioan are drac şi Isus este un mâncăcios" (Matei 11:17-19). Evanghelia a venit pe ambele limbi, dar ei n-au ascultat.

O, necredinciosule, Dumnezeu îţi vorbeşte în durerea ta ca să te avertizeze, şi Dumnezeu îţi vorbeşte în bucuria ta ca să te curteze. Nu interpreta greşit vocea lui Dumnezeu.

Moartea, suferinţa şi păcatul în viaţa unui credincios

Care este situaţia pentru cei credincioşi? În conformitate cu Romani 1:17 avem darul neprihănirii lui Dumnezeu prin credinţă. Pedeapsa lui Dumnezeu pentru noi a fost revărsată asupra lui Isus care a murit în locul nostru (Romani 8:3). Romani 8:1 spune, "Acum dar nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus." 1 Tesaloniceni 5:9 spune, "Fiindcă Dumnezeu nu ne-a rânduit la mânie." Ce sunt atunci moartea noastră, suferinţele şi păcatele noastre? Sunt ele încă mânia lui Dumnezeu împotriva noastră? Dacă nu, atunci ce sunt?

Răspunsul este că moartea, suferinţa şi păcatul nu sunt mânie, osândă şi pedeapsă din partea Tatălui nostru Ceresc. Fiecare este modificată fundamental de Evanghelia lui Hristos care a fost răstignit în locul nostru.

1. Moartea este o poartă spre paradis

Pentru credincioşi, boldul  şi victoria morţii au fost îndepărtate. "UNDE ÎŢI ESTE BIRUINŢA, MOARTE? UNDE ÎŢI ESTE BOLDUL, MOARTE?" Boldul morţii este păcatul; şi puterea păcatului este Legea. Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!" (1 Corinteni 15:55-57). Pentru credincioşi, moartea nu este mânia lui Dumnezeu împotriva lor; este ultima gură de aer pe care o trage un duşman învins care deschide neintenţionat o uşă spre paradis.

2. Deşertăciunea şi suferinţele sunt căi spre sfinţenie

credincioşi, deşertăciunea este îndepărtată de suferinţă. Pentru cei care-L iubesc pe Dumnezeu şi sunt chemaţi după planul Său, "toate lucrurile lucrează spre bine" (Romani 8:28). Pedeapsa este transformată în purificare. Forţele distructive devin forţe disciplinare. Şi haosul aparent şi deşertăciunea calamităţilor vieţii devin, mâna severă, dar iubitoare, a Tatălui nostru din ceruri, aşa cum am învăţat anul trecut din Evrei 12.

3. Puterea păcatului este înlocuită cu dragostea pentru neprihănire

În cele din urmă, nu numai că boldul morţii este înlocuit cu speranţă; şi deşertăciunea suferinţei înlocuită cu un scop; dar domnia şi puterea degradantă a păcatului sunt înlocuite de dragostea pentru neprihănire (punctul principal din Romani 6). Dumnezeu nu ne lasă în voia unei minţi depravate, ci ne dă darul Duhului Sfânt.

De aceea să ne trezim la adevărul din Romani 1:18 şi anume că mânia lui Dumnezeu se descoperă acum în acest veac împotriva necinstirii şi nelegiuirii omului. Nu putem înţelege lumea sau Evanghelia fără acest adevăr. Dar să ne trezim de asemenea la adevărul că Dumnezeu ne descoperă şi altceva în acelaşi timp. El ne descoperă darul neprihănirii pentru toţi cei ce cred în Hristos. Şi cu această neprihănire nu mai este nici o mânie sau condamnare pentru noi. Pentru tine (oricine ai fi tu!), care crezi, moartea devine o poartă spre paradis; suferinţa devine o cale spre sfinţire; şi păcatul devine un duşman detronat cu care ne luptăm prin puterea Duhului lui Dumnezeu.

Deci să fugim de mânia lui Dumnezeu şi să ne refugiem în puterea scumpă a Evangheliei lui Dumnezeu. Amin.

© Desiring God

Permisiuni: Aveţi permisiunea şi sunteţi încurajaţi să reproduceţi şi să distribuiţi acest material în orice format, cu condiţia să nu modificaţi cuvintele în nici un fel şi să nu cereţi bani mai mulţi decât v-a costat copierea materialului. Pentru postarea pe internet, preferăm un link către acest document de pe pagina noastră. Orice excepţie de la cele de mai sus trebuie aprobată de către Desiring God.

Vă rugăm să includeţi următoarea afirmaţie pe orice copie a acestui material pe care-l distribuiţi: De John Piper. © Desiring God. Pagina web: www.desiringGod.org.