„Samuel a zis: ’Îi plac Domnului mai mult arderile de tot şi jertfele decât ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decât jertfele, şi păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor. Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea, şi împotrivirea nu este mai puţin vinovată decât închinarea la idoli şi terafimii. Fiindcă ai lepădat cuvântul Domnului, te leapădă şi El ca împărat’. "

În ultimele două săptămâni am accentuat vestea bună că Dumnezeu este un izvor de munte nu un canal de apă. Vestea bună este că perfecţiunea deplină a lui DUMNEZEU este mărită şi dorinţele NOASTRE sunt satisfăcute în simplele acte ale însetării şi adăpării din El.

Cea mai bună veste din întreaga lume

Când ne întoarcem de la succesul, faima şi băuturile îmbuteliate ale acestei lumi şi ne plecăm pe genunchi lângă izvorul de munte cu apă vie al lui Dumnezeu, Îl onorăm, Îl glorificăm şi Îl mărim ca fiind singura sursă de fericire veşnică. Și în acest act de mărire a Lui ne satisfacem pe noi pentru că aceasta este apa cu care am fost făcuţi să trăim.

Aceasta este cea mai bună veste din întreaga lume - faptul că Dumnezeu este acel Dumnezeu al cărui zel de a glorifica Numele Său este deplin exprimat într-un act care satisface dorinţele inimii mele. Aceasta înseamnă că atunci când sunt însetat şi disperat şi am cel mai mult nevoie de ajutor, pot să îmi încurajez sufletul nu doar cu adevărul că există un impuls plin de milă în inima lui Dumnezeu, ci cu adevărul că sursa şi puterea acelui impuls este zelul lui Dumnezeu de a acţiona pentru binele Numelui Său.

De aceea pot să mă rog împreună cu psalmistul: „Pentru Numele Tău, Doamne, iartă-mi fărădelegea, căci mare este!”(25:11) „Ajută-ne, Dumnezeul mântuirii noastre, pentru slava Numelui Tău! Izbăveşte-ne”(79:9) „Căci Tu eşti Stânca mea, Cetăţuia mea, şi, pentru Numele Tău, mă vei povăţui şi mă vei călăuzi”(31:3).

Am văzut că tocmai din cauză că Dumnezeu iubeşte slava Numelui Său, El îşi găseşte plăcerea în cei ce nădăjduiesc în iubirea Sa şi cei ce îşi exprimă nădejdea în rugăciune. În urmă cu două săptămâni spuneam că atunci când nădăjduieşti în Dumnezeu, Îl glorifici pe Dumnezeu ca fiind izvorul fericirii intense şi veşnice. Săptămâna trecută am spus că atunci când cei neprihăniţi se roagă, pur şi simplu dau o expresie acestei nădejdi glorificatoare de Dumnezeu. Astăzi facem un pas înainte şi spunem că ascultarea de Dumnezeu face acea nădejde glorificatoare de Dumnezeu vizibilă şi demonstrează faptul că este reală în vieţile noastre.

Plăcerea lui Dumnezeu în ascultare

Textul nostru este 1 Samuel 15:22, „Îi plac Domnului mai mult arderile de tot şi jertfele decât ascultarea de glasul Domnului?”Răspunsul este clar: NU. Domnului îi place mai mult ascultarea decât derularea ceremoniilor de închinare, fără aceasta.

Sunt două întrebări la care aş vrea să încercăm să răspundem în această dimineaţă.

• De ce Îşi găseşte Dumnezeu plăcerea în ascultare?
• Este aceasta o veste bună? Este o veste bună să auzi că ceea ce Îi face plăcere lui Dumnezeu este ascultarea, sau este aceasta o povară descurajantă?

Contextul textului 1 Samuel 15:22

Înainte să ne concentrăm pe aceste două întrebări, haide-ţi să ne asigurăm că avem clar în minte contextul.

Înfrângerea şi sentinţa lui Amalec

După ce a ieşit Israel din Egipt şi a trecut prin pustie, amaleciţii i-au atacat. Citim despre aceasta în Exod 17:8-16. Dumnezeu le-a dat victoria israeliţilor, dar răul nu a fost uitat niciodată. În Deuteronom 25:17-19 Dumnezeu a spus:

„Adu-ţi aminte ce ţi-a făcut Amalec pe drum, la ieşirea voastră din Egipt: cum te-a întâlnit pe drum şi, fără nicio teamă de Dumnezeu, s-a aruncat asupra ta pe dinapoi, asupra tuturor celor ce se târau la coadă, când erai obosit şi sleit de puteri. Când îţi va da Domnul Dumnezeul tău odihnă, după ce te va izbăvi de toţi vrăjmaşii care te înconjoară, în ţara pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-o dă ca moştenire şi spre stăpânire, să ştergi pomenirea lui Amalec de sub ceruri: să nu uiţi lucrul acesta. „

Rolul lui Saul în executarea sentinţei

În final nelegiuirea amaleciţilor atinge apogeul şi Domnul îi porunceşte lui Saul, primul rege al lui Israel, să execute sentinţa împotriva lor. Porunca este dată în 1 Samuel 15:2-3:

„Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Mi-aduc aminte de ceea ce a făcut Amalec lui Israel, când i-a astupat drumul la ieşirea lui din Egipt. Du-te acum, bate pe Amalec şi nimiceşte cu desăvârşire tot ce-i al lui; să nu-i cruţi, şi să omori bărbaţii şi femeile, copiii şi pruncii, cămilele şi măgarii, boii şi oile.””

Astfel, Saul îşi adună armata şi porneşte împotriva cetăţii lui Amalec. El îi avertizează pe cheniţi plece dacă vor să rămână în viaţă (v. 6). Apoi el i-a bătut pe amaleciţi de la Havila până la Șur, la est de Egipt.

Neascultarea fatală a lui Saul

Dar versetul 9 descrie neascultarea fatală a lui Saul.

„Dar Saul şi poporul au cruţat pe Agag şi oile cele mai bune, boii cei mai buni, vitele grase, mieii graşi şi tot ce era mai bun; n-a vrut să le nimicească cu desăvârşire, şi au nimicit numai tot ce era prost şi nebăgat în seamă.”

Domnul a văzut această neascultare şi I-a părut rău că l-a făcut pe Saul împărat (v. 11). Doar o scurtă precizare despre aceast „regret” divin.

O scurtă precizare despre aceast „regret” divin

Versetul 19 al acestui capitol ne spune că „Cel ce este tăria lui Israel nu minte şi nu Se căieşte, căci nu este un om ca să-I pară rău.” Eu înţeleg prin aceasta că regretul pe care îl are Dumnezeu (ex. în v. 11) nu este la fel cu regretul unui om. De fapt este atât de diferint încât, într-un fel, nici nu este regret, aşa cum spune versetul 29. Nu este bazat pe ignoranţă sau înşelare. Regretul lui Dumnezeu este îndreptarea inimii Sale într-o nouă direcţie, dar nu înspre una neprevăzută. Dumnezeu nu se căieşte pentru că a fost luat prin surprindere de o întorsătură a situaţiei. Aceasta ar fi ceva uman. Dar tăria lui Israel  nu este un om ca să-I pară rău. Când Biblia spune că lui Dumnezeu Îi pare rău, vrea să spună că are o atitudine diferită de cea de până acum faţă de un lucru, nu din cauza unei întorsături neaşteptate de situaţie, ci pentru că această întorsătură face acestă atitudine să fie mai potrivită acum decât înainte.

Confruntarea lui Samuel cu Saul

Samuel a fost mâhnit de această schimbare de atitudine a lui Dumnezeu faţă de Saul şi a strigat toată noaptea către Dumnezeu (v. 11, cf. 12:23). Rezultatul acestei nopţi de rugaciune a fost o decizie fermă de a face ceea ce spune Dumnezeu. S-a sculat dis-de-dimineaţă şi a aflat (v. 12) că Saul s-a dus la Carmel, şi-a înalţat un semn de biruinţă şi s-a coborât la Ghilgal, acolo unde a fost făcut rege (11:15).

Astfel că, Samuel merge să se întâlnească cu Saul, şi (în v. 13) Saul spune: „Fii binecuvântat de Domnul! Am păzit cuvântul Domnului.” Samuel îl întreabă (în v. 14) ce înseamnă behăitul acela de oi şi mugetul boilor dacă Saul într-adevăr a distrus totul aşa cum a spus Dumnezeu.

Atunci (în v. 15) Saul dă vina pe popor: „Le-au adus de la amaleciţi, pentru că poporul a cruţat oile cele mai bune”. Dar nimic din ce spune Saul nu va ţine acum. El nu a ascultat de porunca Domnului şi într-un final recunoaşte aceasta în versetul 24: „Am păcătuit, căci am călcat porunca Domnului şi n-am ascultat cuvintele tale”.

Acum prima noastră întrebare este aceasta: De ce este Dumnezeu atât de nemulţumit de neascultare? Sau la modul pozitiv, de ce Îşi găseşte Dumnezeu plăcerea în ascultare?

De ce urăşte Dumnezeu neascultarea?

În această istorisire văd cel puţin cinci motive pentru care Dumnezeu urăşte neascultarea şi Îşi găseşte plăcere în ascultare. Le voi menţiona în ordine, de la cel mai puţin serios la cel mai serios, după cum îmi pare mie.

1. Neascultarea arată o agravare a fricii

Observaţi versetul 24: „Atunci Saul a zis lui Samuel: „Am păcătuit, căci am călcat porunca Domnului şi n-am ascultat cuvintele tale; mă temeam de popor şi i-am ascultat glasul.”

De ce a ascultat Saul de popor în loc să asculte de Dumnezeu? Pentru că s-a temut de popor în loc să se teamă de Dumnezeu. S-a temut de consecinţele umane ale ascultării mai mult decât s-a temut de consecinţele divine ale păcatului. S-a temut mai mult de nemulţumrea poporului decât de nemulţumrea lui Dumnezeu. Și aceasta este o mare insultă la adresa lui Dumnezeu. Samuel i-a spus de două ori lui Saul şi poporului în 12:14 şi 24, „Temeţi-vă numai de Domnul şi slujiţi-I cu credincioşie din toată inima voastră”. Dar acum, însuşi liderul s-a temut de om şi s-a abătut de la a-L urma pe Dumnezeu (1 Samuel 15:11).

2. Neascultarea arată o pervertire a plăcerii

Saul a încercat să îl convingă pe Samuel că a avut o intenţie nobilă pentru a-l face să nu Îl asculte pe Dumnezeu şi să păstreze vii cele mai bune oi şi boii (v. 21). A spus că voiau să sacrifice aceştia Domnului în Gihlgal. Dar Domnul i-a dat lui Samuel pricepere ca să înţeleagă adevărata motivaţie a lui Saul şi a poporului. Vedem aceasta în cuvintele sale în versetul 19:

„Pentru ce n-ai ascultat glasul Domnului? Pentru ce te-ai aruncat asupra prăzii şi ai făcut ce este rău înaintea Domnului?”

S-a aruncat asupra prăzii ca nişte păsări infometate care abia aşteaptă să îşi umple stomacul. Acest cuvânt „aruncat” este folosit şi în 14:32 pentru a descrie cum s-a aruncat poporul asupra prăzii după ce i-au învins pe filisteni. Spune „şi [poporul] s-a aruncat asupra prăzii. A luat oi, boi şi viţei, i-a înjunghiat pe pământ şi i-a mâncat cu sânge cu tot.”

Când Samuel spune în 15:19, „Pentru ce n-ai ascultat glasul Domnului? Pentru ce te-ai aruncat asupra prăzii şi ai făcut ce este rău înaintea Domnului?”el insinuează faptul că poporul a fost dus de dorinţa copleşitoare a cărnii. (Amitiţi-vă, cei care sacrifică primesc carne sa mănânce). Plăcerea lor era pervertită Trebuia să fie în Dumnezeu. Dar s-au desfătat mai mult în carnea oilor şi a boilor decât în zâmbetul lui Dumnezeu şi părtăşia cu El. Acest lucru este, evident, o mare insultă la adresa lui Dumnezeu şi astfel foarte neplăcut înaintea Sa.

3. Neascultarea arată o dereglare a laudei

După ce Saul i-a învins pe amaleciţi primul lucru pe care l-a făcut a fost să îşi ridice un monument. Versetul 12: „Şi au venit şi i-au spus: „Saul s-a dus la Carmel şi iată că şi-a înălţat un semn de biruinţă”. Evident Saul era mai interesat să îşi facă un nume sieşi decât lui Dumnezeu prin ascultatea de Cuvântul Său. A schimbat destinatarul laudei de la Dumnezeu la el însuşi.

Acest păcat se agravează când citim versetele 17-18:

„Samuel a zis: „Când erai mic în ochii tăi, n-ai ajuns tu căpetenia seminţiilor lui Israel şi nu te-a uns Domnul ca să fii împărat peste Israel? Domnul te trimisese, zicând: „Du-te şi nimiceşte cu desăvârşire pe păcătoşii aceia, pe amaleciţi; războieşte-te cu ei până îi vei nimici.” Pentru ce n-ai ascultat glasul Domnului?”

În 9:21 Saul părea uimit că Dumnezeu l-ar alege pe el să fie regele lui Israel, când el era din cea mai mică seminţie, seminţia lui Beniamin, şi din cea mai mică familie a acestei seminţii. Și chiar ar fi trebuit să fie uimit! Dacă vroia onoare ar fi trebuit să fie uimit şi satisfăcut cu onoarea pe care i-a dat-o Dumnezeu. Aceasta este ceea ce vrea să spună Samuel aici în versetul 17 - de ce tânjeşti după slava care vine de la oameni când Dumnezeu ţi-a dat acest privilegiu glorios de a fi capul seminţiilor lui Israel şi regele numit al poporului lui Dumnezeu?

Dar Saul nu era mulţumit cu slava lui Dumnezeu şi cu onoarea de a fi regele ales. El voia propria lui slavă şi laudă. Și calea supusă a ascultării nu oferă această laudă şi slavă. Aşa că a facut lucrurile în felul lui.

4. Neascultarea este la fel ca păcatul ghicirii

Acum am ajuns la ceea ce spune textul nostru. Acesta este motivul pe care îl dă Samuel, în versetul 23, pentru a explica de ce neascultarea este neplăcută lui Dumnezeu.

(22b): „Ascultarea face mai mult decât jertfele, şi păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor. (23) Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea”.

Dumnezeu a pus ghicirea alături de alte lucruri oribile pe care le urăşte în Deuteronom 18:10.

„Să nu fie la tine nimeni care să-şi treacă pe fiul sau pe fiica lui prin foc, nimeni care să aibă meşteşugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor, de descântător, nimeni care să întrebe pe cei ce cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe pe morţi Căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului”.

De ce este răzvrătirea şi neascutarea la fel ca păcatul ghicirii? Ghicirea este încercarea de a afla ce să faci într-un mod care ignoră Cuvântul şi sfatul lui Dumnezeu. Și tot pe aceasta se bazează şi neascultarea. Dumnezeu spune un lucru şi noi spunem, cred că ma voi consulta cu o altă sursă de înţelepciune - anume, care? CU MINE ÎNSUMI! Neascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu pune înţelepciunea mea deasupra înţelepciunii lui Dumnezeu şi astfel Îl insultă pe Dumnezeu, care este singura sursă sigură şi de încredere de înţelepciune.

5. Neascultarea este idolatrie

Aceasta este ceea ce spune Samuel în ultima jumătate a versetului 23:

„Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea, şi împotrivirea nu este mai puţin vinovată decât închinarea la idoli şi terafimi”.

Când Dumnezeu spune un lucru şi noi ne consultăm cu micul vrăjitor al propriei noastre înţelepciuni şi alegem cu încăpăţânare să facem lucrurile în felul nostru, suntem idolatri. Nu doar că am ales să ne consultăm cu noi înşine ca o alternativă lui Dumnezeu, şi astfel ne-am făcut vinovaţi de ghicire, ci trecem dincolo de aceasta preţuind mai mult direcţia minţii noastre decât direcţia lui Dumnezeu făcându-ne vinovaţi de idolatrie. Și ce este mai rău dintre toate este că idolul suntem noi înşine.

Astfel că putem argumenta că Dumnezeu va fi nemulţumit de neascultare pentru că este un atac împotriva gloriei Sale, din toate punctele de vedere.

• Pune frica de oameni în locul fricii de Dumnezeu.
• Ridică plăcerea în lucruri deasupra plăcerii în Dumnezeu.
• Caută să facă un nume omului în loc să-I facă un nume lui Dumnezeu.
• Consultă înţelepciunea proprie în locul mulţumirii cu voia lui Dumnezeu.
• Și pune preţ pe ceea ce dictează propria voinţă decât ceea ce dictează Dumnezeu, atentând, astfel, la a-L detrona pe Dumnezeu declarând supunere idolului voinţei umane.

Dar ascultarea, fiind exact opusul, în toate lucrurile Îl întronează şi onorează pe Dumnezeu. Și astfel Dumnezeu Îşi găseşte plăcerea în ascultare.

Acum ne îndreptăm spre a doua întrebare pe care am ridicat-o la început: Este aceasta o veste bună? Este o veste bună să înveţi că Dumnezeu Îşi găseşte plăcerea în ascultare, sau este aceasta încă o povară?

Este o veste bună faptul că Dumnezeu Îşi găseşte plăcerea în ascultare?

Eu cred că este o veste bună. Și sunt cel puţin şase motive pentru care cred asta. Avem timp să le menţionăm doar pe scurt.

1. Aceasta înseamnă că Dumnezeu merită laudele şi că este de încredere

Plăcerea lui Dumnezeu în ascultare este o veste bună pentru că înseamnă că El merită laudele şi că este de încredere. Dacă nu Și-ar găsi plăcerea în ascultare, El ar fi o contradicţie vie: să Îşi iubească gloria mai mult decât orice şi totuşi să nu Îşi găsească plăcerea în faptele care fac gloria Sa cunoscută. El ar fi cu două feţe şi înşelător. Frumuseţea Lui ar dipărea şi odată cu ea ar dispărea şi bucuria noastră! Și ar fi nedemn de încredere pentru că nu te poţi încrede într-un Dumnezeu ale cărui valori sunt atât de nestatornice încât într-un moment să Se preamărească şi în momentul imediat următor să aprobe insulte.

2. Aceasta garantează răspândirea gloriei lui Dumnezeu

Plăcerea lui Dumnezeu în ascultare este o veste bună pentru că garantează promisiunea că într-o zi gloria lui Dumnezeu va umple într-adevăr pământul aşa cum apele acoperă marea. Dacă Dumnezeu ar fi indiferent faţă de neascultare nu ar fi nicio certitudine că în veacul următor lumea va scăpa de orice comportament care Îl dezonorează pe Dumnezeu. Dar, pentru că El urăşte neascultarea şi iubeşte ascultarea putem fi siguri că dorinţa noastră pentru o lume plină de gloria lui Dumnezeu se va împlini cu siguranţă.

3. Aceasta arată că harul lui Dumnezeu este o putere glorioasă

Plăcerea lui Dumenzeu în ascultare este o veste bună pentru că arată că harul lui Dumnezeu este o putere glorioasă şi nu doar o toleranţă ne fondată a păcatului. Gloria harului lui Dumnezeu se vede nu doar în faptul că Dumnezeu trece cu vederea păcatele credincioşilor, ci şi în faptul că în mod gradual, final şi victorios extirpă acele păcate. Dacă Dumnezeu nu şi-ar găsi plăcerea în ascultare, nu s-ar fi văzut niciodată gloria Harului Suveran în puterea de învingere a păcatului.

4. Poruncile lui Dumnezeu nu sunt foarte grele

Plăcerea lui Dumnezeu în ascultare este o veste bună pentru că poruncile Lui nu sunt foarte grele. Sunt doar atât de greu de ascultat pe cât este de greu să Îi preţuim gloria şi să credem promisiunile Sale. Deuteronom 30:11 spune, „Porunca aceasta pe care ţi-o dau eu azi, nu este mai presus de puterile tale”. Și 1 Ioan 5:3 spune: „Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Și poruncile Lui nu sunt grele”.

5. Tot ce ne porunceşte Dumnezeu este spre binele nostru

Plăcerea lui Dumnezeu în ascultare este o veste bună pentru că tot ce ne porunceşte Dumnezeu este spre binele nostru. Astfel că, Dumnezeu, gasindu-Și plăcerea în ascultare Îşi găseşte, defapt, plăcerea în bucuria noastră adâncă şi veşnică. Deuteronom 10:12-13 spune,

„Acum, Israele, ce alta cere de la tine Domnul Dumnezeul tău, decât să te temi de Domnul Dumnezeul tău, să umbli în toate căile Lui, să iubeşti şi să slujeşti Domnului Dumnezeului tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău, să păzeşti poruncile Domnului şi legile Lui pe care ţi le dau astăzi, ca să fii fericit?”.

6. Ascultarea pe care o iubeşte Dumnezeu este ascultarea credinţei

Și în sfârşit, plăcerea lui Dumnezeu în ascultare este o veste bună pentru că ascultarea pe care El o iubeşte este ascultarea credinţei. Și credinţa înseamnă să ne punem nădejdea în îndurarea lui Dumnezeu. Și îndurare înseamnă că ascultarea noastră nu trebuie să fie perfectă; trebuie doar să fie penitentă. „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9).

Dumnezeu rămâne un izvor de munte şi nu un canal de aplă. Ascultarea nu este o brigadă de urgenţă care împlineşte o nevoie a Lui. Ascultarea este efortul de „relaţii publice”, care nu poate fi reprimat, al celor care au gustat şi au văzut că Domnul este bun.