„Domnul nu va părăsi pe poporul Lui, din pricina Numelui Lui celui mare, căci Domnul a hotărât să facă din voi poporul Lui”

Israel cere un rege

Contextul în care apare acest text este acela în care poporul Israel îi cere lui Samuel să numească un rege pentru ca să fie şi el la fel ca şi celelalte popoare. Acest lucru poate fi văzut în 1 Samuel 8. Samuel este bătrân. Fii lui, Ioel şi Abia, au devenit judecători în locul lui şi sunt corupţi. Astfel că bătrânii lui Israel vin la Samuel şi îi spun (în versetul 5):

„Iată că tu eşti bătrân, şi copiii tăi nu calcă pe urmele tale; acum pune un împărat peste noi să ne judece, cum au toate neamurile.”

Samuel nu vede acest lucru cu plăcere şi Îi cere sfatul lui Dumnezeu. În versetul 7 Dumnezeu spune:

„Ascultă glasul poporului în tot ce-ţi va spune; căci nu pe tine te leapădă, ci pe Mine mă leapădă, ca să nu mai domnesc peste ei.”

Dar în versetul 9 Dumnezeu spune:

„dar înştiinţează-i, şi fă-le cunoscut dreptul împăratului care va domni peste ei”.

Astfel, Samuel anunţă poporul că regele le va lua fii şi fiicele în slujba sa şi că o zecime din tot ce au va fi pusă la dispoziţia lui. Dar, nu îi poate face să se răzgândească şi să renunţe la dorinţa lor de a avea un rege. Raspunsul lor final apare în versetul 19:

„Nu! Ci să fie un împărat peste noi, ca să fim şi noi ca toate neamurile; împăratul nostru ne va judeca, va merge în fruntea noastră şi ne va cârmui în războaiele noastre”.

Ungerea lui Saul şi înscăunarea lui ca rege

Astfel dar, în capitolul 10, Samuel îl unge pe Saul rege peste Israel. În capitolul 11 Saul îl învinge pe Nahaş şi pe amoniţi şi Samuel cheamă tot poporul la Ghilgal ca să întarească împărăţia - să îi ofere lui Saul un statut oficial.

Pe urmă, în capitolul 12 vine discursul lui Samuel, discurs care nu a fost exact ceea ce poporul voia să audă! Are pentru ei câteva veţti uimitoare. Dar, înainte să le spună, vrea să se asigure că ei ştiu şi simt magnitudinea răului pe care l-au făcut vrând să fie precum celelalte naţiuni şi fiind nesatisfăcuţi cu Dumnezeu ca Rege al lor. Astfel, în versetul 17 spune:

„Nu suntem noi la seceratul grânelor? Voi striga către Domnul, şi va trimite tunete şi ploaie. Să ştiţi atunci şi să vedeţi cât de rău aţi făcut înaintea Domnului când aţi cerut un împărat pentru voi”.

Când Dumnezeu trimite tunete şi ploaie poporul se teme şi iţi marturiseşte păcatele, în versetul 19:

„Roaga-te Domnului, Dumnezeului tău, pentru robii tăi, ca să nu murim; căci la toate pacatele noastre am mai adăugat şi pe acela de a cere un împarat pentru noi”.

Pocăinţa şi vestirea Veţtii Bune

După ce poporul a ajuns să se teamă şi să se pocăiască de păcatul lui, vine vestea cea bună, în versetul 20:

„Nu vă temeţi! Aţi făcut tot răul acesta; dar nu vă abateţi de la Domnul, şi slujiţi Domnului din toată inima voastră. Nu vă abateţi de la El; altfel aţi merge după lucruri de nimic, care n-aduc nici folos nici izbăvire, pentru că sunt lucruri de nimic”.

Aceasta este Evanghelia - chiar dacă ai păcătuit enorm şi L-ai dezonorat teribil pe Domnul, chiar dacă acum ai un rege pământesc, care te-a costat un păcat, chiar dacă păcatul sau consecinţele sale dureroase care urmează să vină nu pot fi şterse, cu toate acestea avem un viitor şi o speranţă. Nu te teme! Nu te teme!

Temelia Vestii Bune

Şi apoi vine piatra de temelie a evangheliei în versetul 22:

„Domnul nu va părăsi pe poporul Lui, din pricina Numelui Lui celui mare, căci Domnul a hotărât să facă din voi poporul Lui”.

Care este temelia curajului poporului lui Dumnezeu conform cu acest verset? În primul rând, este promisiunea lui Dumnezeu că nu îi va părăsi. În ciuda păcatului lor, acela de a dori un rege, versetul spune: „Domnul nu va părăsi pe poporul Lui”.

Dar nu acesta este fundamentul adânc al nădejdii şi curajului, în acest verset. De ce nu va părăsi Domnul pe poporul Lui? Motivul real este dat în fraza „din pricina Numelui Lui celui mare”. Piatra de temelie a iertarii noastre, a curajului şi a bucuriei noastre este credincioşia pe care o are Dumnezeu pentru Numele Său. În primul rând, Dumnezeu acţioneaza datorită credincioşiel Sale faţă de Numele Său. Apoi, din acest motiv, acţionează pentru poporul Lui.

Cum ne arată Samuel toate acestea în acest verset? De ce credincioşia lui Dumnezeu faţă de Numele Său implică faptul că Dumnezeu nu va părăsi poporul Lui? Cum anume credincioşia faţă de Numele Său produce credincioşie faţă de poporul Său?

Ultima parte a versetului dă răspunsul: „căci Domnul a hotărât [I-a facut placere] să facă din voi poporul Lui”. Cu alte cuvinte, a fost buna plăcere a lui Dumnezeu să te unească cu El în aşa fel încât destinul tău afectează onoarea Numelui Său. Sau, spus altfel, a fost buna  plăcere a lui Dumnezeu să stăpânească asupra ta astfel încat ceea ce se va alege de tine să se reflecte asupra Numelui Său. Astfel că, din pricina Numelui Său, nu te va părăsi.

Doua predici pe acest text

Sunt două predici pe acest verset, cel de săptămâna aceasta şi cel de săptămâna viitoare. Aşadar, daţi-mi voie să vă spun ce va fi săptămâna viitoare şi apoi mă voi concentra pe predica de săptămâna aceasta. Predica de săptămâna viitoare am intitulat-o  „Placerea lui Dumnezeu în alegere”. Dumnezeu, în mod liber, conform cu buna Sa plăcere,  a ales să facă din Israel un popor pentru El. Acesta este mesajul de săptămâna viitoare. Dumnezeu Îşi găseşte plăcerea în libertatea alegerii necondiţionate.

Dar, acest verset implică şi o alta plăcere a lui Dumnezeu, şi anume, plăcerea lui Dumnezeu pentru Numele Său. Când Dumnezeu alege un popor, scrie că îl alege pentru El, astfel încât atunci când îl cruţă face asta pentru Numele Său. Aşadar, dincolo de plăcerea pe care o are Dumnezeu în a alege un popor este o plăcere mult mai adâncă şi anume plăcerea pe care o are Dumnezeu pentru Numele Său. Acesta este mesajul de săptămâna aceasta.

Ce inseamna ca Dumnezeu isi gaseste placere in Numele Sau

Acum, ce înseamnă aceasta - că Dumnezeu Îşi găseşte plăcerea în Numele Său? Este posibil să nu fie diferit de ceea ce am vazut acum trei săptămâni, şi anume, că Dumnezeu Îşi găseşte plăcerea în perfecţiunile Sale, în gloria Sa. Deseori în Scriptură Numele lui Dumnezeu face trimitere la caracterul Său glorios, excelent.

Dar, uneori semnifică ceva puţin diferit, şi anume: gloria lui Dumnezeu descoperită. Altfel spus, Numele lui Dumnezeu se referă deseori la reputaţia Sa, la faima Sa, la renumele Său. Aşa folosim cuvântul „nume” când spunem că cineva işi face un nume. Sau uneori spunem: „aceasta este o marcă de renume”. Vrem să spunem că este o marcă cu reputaţie.

Asta este ceea ce eu cred că vrea să spună Samuel în 1 Samuel 12:22 când spune că Dumnezeu a facut din Israel „poporul Lui” şi că nu îl va părăsi „din pricina Numelui Lui”.

Credincişia lui Dumnezeu faţă de reputaţia şi renumele Său

Daţi-mi voie să vă arăt alte pasaje care scot în evidenţă ideea aceasta legată de reputaţia, sau faima, sau renumele lui Dumnezeu.

În Ieremia 13:11 Dumnezeu descrie Israelul ca un brâu care a fost ales ca sa scoata în evidenţă gloria Lui, dar nu a fost găsit demn de aceasta.

„Caci, cum se lipeşte brâul de coapsele unui om, aşa Îmi lipisem Eu toată casa lui Israel şi toată casa lui Iuda, zice Domnul, ca să fie poporul Meu, Numele Meu, lauda Mea şi slava Mea; dar nu M-au ascultat”.

De ce a fost Israelul ales si facut brâul lui Dumnezeu? Pentru ca să poata fi „un nume, o lauda şi o slava”. Cuvintele „laudă” şi „slava” ne arată ca „nume” înseamnă „renume” sau „reputaţie”. Dumnezeu l-a ales pe Israel pentru ca să-Şi sporească reputaţia.

Învăţăturile lui David

David ne învaţă acelaşi lucru în una din rugăciunile sale din 2 Samuel 7:23. El spune că, ceea ce îl face pe Israel diferit de celelalte popoare este că Dumnezeu s-a purtat cu ei în aşa fel încat prin ei să Îşi facă un nume pentru El.

„Este oare pe pământ un singur neam care să fie ca poporul Tău, ca Israel, pe care a venit să-l răscumpere Dumnezeu, ca să facă din el poporul Lui, ca să-Şi facă un Nume şi ca să facă pentru el, pentru ţara Ta, minuni şi semne, izgonind dinaintea poporului Tău, pe care l-ai răscumpărat din Egipt, neamuri şi pe dumnezeii lor?”

Cu alte cuvinte, când Dumnezeu a răscumpărat poporul din Egipt şi i-a purtat prin pustie înspre ţara făgăduită, nu doar îi favoriza, ci a facut asta, aşa cum spune Samuel, din pricina Numelui Său celui mare (1 Samuel 12:22); sau cum spunea David, Îşi făcea un renume - o reputaţie.

Scopul Exodului

Să ne întoarcem, pentru moment la Exod. Aici este locul în care, cu adevărat, Dumnezeu Şi-a format un popor pentru El. Pentru tot restul existenţei sale Israel s-a uitat inapoi la exod ca la un eveniment cheie în istoria sa. Deci, în exod putem vedea ce urmărea Dumnezeu prin alegerea unui popor pentru El.

In Exod 9:16 Dumnezeu vorbeşte spunându-i lui Faraon şi noua de ce a ales să lovească Egiptul prin intermediul a zece plăgi, în locul unaia singure, catastrofale.  Acest text este atât de crucial încat Pavel îl citează în Romani 9:17 pentru a rezuma scopul lui Dumnezeu în exod. Dumnezeu îi spune lui Faraon:

„Dar te-am lăsat să rămâi în picioare, ca să vezi puterea Mea, şi Numele Meu să fie vestit în tot pământul.”

Scopul exodului a fost să îi confere lui Dumnezeu o reputaţie peste tot în lume. Scopul celor zece plăgi, a trecerii miraculoase a Mării Roşii a fost să demonstreze incredibila putere a lui Dumnezeuprin intermediul unui popor pe care l-a ales în mod liber, cu sopul ca această reputaţie a Sa, acest Nume să fie declarat în întreaga lume. Dumnezeu îşi găseşte mare plăcere în reputaţia Sa.

Mărturia lui Isaia

Au interpretat, oare, exodul în acest mod şi profeţii şi poeţii lui Israel din vechime? Da!

Isaia spunea că scopul lui Dumnezeu în exod a fost să Îşi facă un Nume veşnic. El Îl descrie pe Dumnezeu ca Cel „care povăţuia dreapta lui Moise, cu braţul Său cel slăvit; care despică apele înaintea lor, ca să işi facă un Nume veşnic; care îi călăuzea prin valuri, ca un cal pe loc neted, fără ca ei să se poticnească. Ca fiara care se pogoara în vale, aşa i-a dus Duhul Domnului la odihnă. Aşa ai povăţuit Tu pe poporul Tău, ca să-Ţi faci un Nume plin de slavă! ” (Isaia 63:12 - 14).

Aşadar, când Dumnezeu Şi-a arătat puterea izbăvindu-Şi poporul din Egipt prin Marea Roşie, El avea în vedere eternitatea şi reputaţia veşnică pe care Şi-o va câstiga în acele zile.

Invăţăturile Psalmilor

Psalmul 106: 7-8 ne învată acelaşi lucru:

„Parinţii noştri în Egipt n-au luat aminte la minunile Tale, nu şi-au adus aminte de mulţimea îndurarilor Tale, şi au fost neascultători la mare, la marea Roşie. Dar El i-a scăpat, din pricina Numelui Lui, ca să-Şi arate puterea.”

Vedeţi aici la lucru aceeaşi logică a Evangheliei pe care am vazut-o în textul nostru (1 Samuel 12:22)? Acolo poporul păcătos şi-a ales un rege şi L-a măniat pe Dumnezeu. Dar Dumnezeu nu îi părăseşte. De ce? Din pricina Numelui Său. Aici scrie că poporul păcătos s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu şi nu au luat în considerare dragostea Lui. Şi totuşi El i-a salvat cu o putere extraordinară. De ce? Acelaşi răspuns: din pricina Numelui Său, să facă cunoscută puterea Sa mareaţă.

Vedeţi că pentru Dumnezeu primează dragostea Sa pentru Numele Său şi nu pentru poporul Său? şi din această cauză există speranţă pentru poporul Său păcătos. Vedeţi de ce centralitatea lui Dumnezeu este temelia evangheliei?

Rugăciunea lui Iosua

Iosua este un alt exemplu de om care a înteles logica acestei evanghelii centrate pe Dumnezeu şi s-a folosit de aceasta, la fel ca Moise (Deuteronom 9:27-29; Numeri 14:13-16), pentru a cere îndurare pentru poporul păcătos al lui Dumnezeu. În Iosua 7 poporul Israel a trecut Iordanul, a ajuns în ţara făgăduinţei şi a învins Ierihonul. Dar acum au fost învinşi la Ai şi Iosua este şocat. El merge în rugăciune înaintea Domnului având una dintre cele mai disperate rugăciuni din toata Biblia:

„Dar Doamne, ce voi zice, după ce Israel a dat dosul înaintea vrăjmaşilor lui? Cananiţii şi toţi locuitorii ţării vor afla; ne vor înconjura şi ne vor şterge numele de pe pământ. Şi ce vei face Tu Numelui Tău celui mare?” (Iosua 7:8-9).

Strigi tu după îndurare bazându-te pe iubirea lui Dumnezeu pentru Numele Său? Fundamentul nădejdii slujitorilor lui Dumnezeu, a căror viaţă este centrată pe El, a fost mereu imposibilitatea ca Dumnezeu să lase ca Numele Său cel mare să fie dezonorat printre naţiuni.  Era ceva de neconceput. Aceasta era temelia solidă. Alte lucruri se schimbă dar nu aceasta – nu credincioşia lui Dumnezeu faţă de Numele Său.

Mărturia lui Ezechiel în Exil

Cum rămâne cu faptul că în cele din urmă Israel se dovedeşte a fi atât de rebel încât a fost dat în mâinile vrajmaşilor săi în captivitatea Babiloniană, în timpul lui Ezechiel? Cum întelege un profet centrat pe Dumnezeu, cum era Ezechiel, această teribilă lovitură asupra reputaţiei lui Dumnezeu?

Ascultaţi cuvântul Domnului descoperit lui în Ezechiel 36:20-23. Acesta este răspunsul lui Dumnezeu la captivitatea poporului Său, în care El l-a dus:

„Când au venit printre neamuri, ori încotro se duceau, pângăreau Numele Meu cel sfânt, aşa încât se zicea despre ei: ‚Acesta este poporul Domnului, ei au trebuit să iasă din ţara lor’. Şi am vrut să scap cinstea Numelui Meu celui sfânt, pe care-l pângărea casa lui Israel printre neamurile la care se dusese. De aceea, spune casei lui Israel: ‚Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: Nu din pricina voastră fac aceste lucruri, casa lui Israel, ci din pricina Numelui Meu celui sfânt, pe care l-aţi pângărit printre neamurile la care aţi mers. De aceea voi sfinţi Numele Meu cel mare, care a fost pângărit printre neamuri, pe care l-aţi pângărit în mijlocul lor. Şi neamurile vor cunoaşte că Eu sunt Domnul, zice Domnul Dumnezeu, când voi fi sfinţit în voi sub ochii lor’ ”.

Cu alte cuvinte, când orice altă speranţă a dispărut şi poporul se afla sub judecata lui Însuşi Dumnezeu, din pricina pacatelor lui, o singura speranţă a mai ramas – şi va rămâne mereu – că Dumnezeu Îşi găseşte plăcerea în propria-I reputaţie, şi nu va permite să fie asuprit pentru mult timp.

Temelia nădejdii noastre

Aceasta a fost temelia nădejdii care a susţinut miscarea misionară Protestantă din secolul al XVIII-lea. David Brainerd, misionarul indienilor din Noua Anglie, i-a scris unui tânăr candidat la un post de misionar, in 1747, cu doar câteva luni înainte de moartea sa: „Dedică-te rugăciunii, citirii şi meditării adevărurilor cereşti: fă tot posibilul să străpungi dedesubturile lor şi să nu fii niciodată mulţumit cu o cunoştinţă superficială.”

Fă tot posibilul să străpungi dedesubturile lucrurilor cereşti! Pentru că acolo găseşti o temelie a nădejdii, care îţi va fi necesară pentru victoria în misiunea globală. Vei găsi un Dumnezeu a cărei credincioşie faţă de cauza poporului Său este fundamentată nu pe poporul Său ci pe El Însuşi. Pasiunea Sa pentru a mântui şi a purifica îşi are originile, nu în pământul nisipos al valorii noastre, ci în infinita Sa măreţie.

La baza nădejdii noastre, când orice altceva s-a pierdut, stăm pe această măreaţă realitate: veşnicul, atotsuficientul Dumnezeu este infinit, neschimbător şi veşnic credincios Numelui Său mare şi sfânt. Vom lua atitudine pentru onoarea Numelui Său celui mare. Nu va fi profanat pentru totdeauna. Biserica va fi victorioasa în misiunea sa. El Îşi va revendica poporul şi cauza Sa pe tot pământul:

„Nu vă temeţi! Aţi făcut tot raul acesta; dar nu vă abateţi de la Domnul, şi slujiţi Domnului din toata inima voastră. Nu vă abateţi de la El; altfel aţi merge după lucruri de nimic, cari n-aduc nici folos nici izbavire, pentru că sunt lucruri de nimic. Domnul nu va părăsi pe poporul Lui, din pricina Numelui Lui celui mare, caci Domnul a hotărât să facă din voi poporul Lui”.

Amin.