Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare, (4) răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea. (5) Însă nădejdea aceasta nu înşeală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat. (6) Căci, pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită a murit pentru cei nelegiuiţi. (7) Pentru un om neprihănit cu greu ar muri cineva; dar pentru binefăcătorul lui, poate că s-ar găsi cineva să moară. (8) Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.

O posibilă înţelegere greşită

O mod bun de a recapitula ceea ce am văzut acum două săptămâni în Romani 5:3-5 este de a clarifica o posibilă înţelegere greşită. Ceea ce am văzut în versetele 3-5 este că Pavel vrea să ne ajute să vedem scopul plin de har al lui Dumnezeu în necazurile noastre, astfel încât atunci când acestea vin să nu fim clătinaţi şi să credem că Dumnezeu şi-a întors faţa împotriva noastră. Din contră, Dumnezeu este atât de plin de milă în ceea ce face cu necazurile încât ar trebui să ne bucurăm în ele, după cum spune versetul 3, "Ne bucurăm în necazurile noastre." Pentru că ştim ceva! Ce este lucrul acesta pe care-l ştim, care ne ajută să ne bucurăm în necaz mai degrabă decât să ne plângem şi să protestăm sau chiar să-L acuzăm pe Dumnezeu?

Răspunsul ni se dă prin prezentarea a trei efecte pe care le aduc necazurile asupra poporului lui Dumnezeu. Efectul #1 (versetul 3b): "necazul aduce răbdare." Ameninţările îndreptate împotriva credinţei noastre creează contextul pentru ca în vremurile grele credinţa noastră să meargă mai departe. Efectul #2 (versetul 4a): "răbdarea aduce biruinţă în încercare." Atunci când credinţa ta merge mai departe în vremuri grele, ea se dovedeşte a fi autentică şi reală. Necazurile autentifică credinţa în acelaşi fel în care focul căleşte oţelul. Îl face mai puternic şi arată că nu este plumb, care pare tare dar se topeşte în furnalul necazurilor. Efectul #3 (versetul 4b): "biruinţa aduce nădejde." Dacă credinţa ta perseverează şi arată că este oţel călit şi nu plumb care se topeşte, atunci ai mai multă nădejde. De ce? Deoarece vezi şi simţi că eşti autentic. Credinţa ta nu este falsă.

Dar aici ar putea apărea o posibilă înţelegere greşită. Din finalul versetului 4 s-ar putea să pară că nădejdea este mai întâi produsul testării prin încercare. Versetul spune, "Biruinţa – caracterul dovedit [traducere din limba engleză, n.tr.] aduce nădejde." Deci că nădejdea ar apare de partea cealaltă a focului. Dar aceasta ar fi o înţelegere profund greşită.

Adevărul este că nimeni n-ar fi capabil să persevereze în credinţă dacă n-am avea mai întâi nădejdea că Dumnezeu este de partea noastră şi că ne va scoate la liman. De fapt, aceasta este esenţa credinţei care este testată. Ceea ce ne ajută să trecem prin încercare este nădejdea. Nu căpătăm nădejde mai întâi ca urmare a perseverenţei şi a unui caracter dovedit. Ci avem nădejde mai întâi, şi numai apoi putem îndura încercarea spre slava lui Dumnezeu.

De ce spun aceasta? Ei bine, uitaţi-vă la versetele 1-3 ca să vedeţi cum ne-a pregătit Pavel pentru testele necazurilor. Trei lucruri. În primul rând (versetul 1), din moment ce suntem îndreptăţiţi prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos. Nu găsim pace cu Dumnezeu trecând mai întâi cu bine testul răbdării. Ci trecem cu bine testul perseverenţei pentru că avem pace cu Dumnezeu şi ştim că suntem îndreptăţiţi, acceptaţi, iertaţi, iubiţi şi în siguranţă în Hristos. În al doilea rând (versetul 2), suntem tari în har înainte de a da de necaz: "Lui Îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har, în care suntem." Nu intrăm în necazuri clătinându-ne în propria noastră putere, ci stând în puterea harului. Aceasta este lucrarea lui Hristos înainte de a da de necaz, ca să stăm tari în necaz. Şi harul ne va ajuta să stăm tari dacă suntem cu adevărat copiii lui Dumnezeu (Romani 14:4). În al treilea rând (versetul 2b), "Şi ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu." Iată bucuria nădejdii slavei înainte ca versetul 3 să ne prezinte necazurile.

Necazul aduce nădejde şi este îndurat cu ajutorul nădejdii

Deci cu aceasta vreau să clarific mesajul de acum două săptămâni. Necazurile nu numai că aduc nădejde, aşa cum spune versetul 4b ("biruinţa aduce nădejde"); necazurile sunt îndurate cu ajutorul nădejdii pe care o avem deja atunci când intrăm în necazuri, ;i pe care o avem datorită a ceea ce a făcut Hristos pentru noi prin faptul că ne-a îndreptăţit, ne-a aşezat în puterea harului şi ne-a dat nădejdea slavei.

Deci cum punem toate acestea împreună? Fără să ne uităm şi la alte texte aş putea să spun: viaţa creştină începe cu nădejdea în lucrarea lui Hristos făcută în noi şi pentru noi şi apoi merge mai departe spre şi mai multă nădejde în măsura în care experimentăm şi mai mult în necaz harul purtător de grijă şi purificator al lui Dumnezeu. Îndurarea necazului nu crează prima nădejde, ci purifică prima nădejde şi face ca această nădejde să abunde din ce în ce mai mult.

Dar să ne uităm la un alt text care ne învaţă lucrul acesta. Priviţi la Romani 15:13, şi anume la natura în formă de spirală a nădejdii. „Dumnezeul nădejdii [observaţi aceasta] să vă umple de toată bucuria şi pacea, pe care o dă credinţa, pentru ca, prin puterea Duhului Sfânt, [observaţi aceasta] să fiţi tari în nădejde!” Deci cum lucrează nădejdea în viaţa creştină? Începem cu Dumnezeul nădejdii. El ne umple cu bucurie şi pace. Cum? “Prin credinţă” Prin credinţa în ce? Prin credinţa în tot ceea ce a făcut Hristos şi în tot ceea ce promite să facă pentru noi. Cu alte cuvinte, bucuria şi pacea noastră se nasc şi cresc prin ceea ce credem că este Dumnezeul nădejdii pentru noi în Hristos. Bucuria şi pacea sunt susţinute de nădejde. Dar apoi versetul spune că Dumnezeu ne umple cu bucurie şi pace, “ca să fiţi tari în nădejde” [“să fiţi abundenţi în nădejde” – traducere din limba engleză, n.tr.]. Deci aici avem mai multă nădejde care vine din roada nădejdii. Nădejdea produce bucuria şi pacea noastră. Şi bucuria şi pacea aduc şi mai multă nădejde.

Aceasta este clarificarea de acum două săptămâni. Necazurile aduc perseverenţă, perseverenţa produce un caracter încercat, şi caracterul încercat dă naştere la nădejde – nu la prima nădejde, ci la mai multă şi mai multă nădejde, care este din ce în ce mai puternică. Începem cu nădejde. Şi mergem din nădejde în nădejde.

Dragostea lui Dumnezeu este turnată în Inimile noastre

Am promis că astăzi mă voi opri asupra promisiunii din versetul 5 care spune că această nădejde nu ne va înşela: ”Însă nădejdea aceasta nu înşeală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat.” Am spus data trecută că mai este o ameninţare îndreptată împotriva siguranţei noastre. O ameninţare era aceea că credinţa noastră s-ar putea să fie falsă, şi focul încercării este un dar trimis ca să ne încerce şi să ne arate nouă înşine că avem o credinţă autentică. Cealaltă ameninţare este ca nu cumva obiectul credinţei noastre să fie fals. Ce se întâmplă dacă trecem prin necaz cu o credinţă încercată şi o nădejde crescândă, dar la final acea nădejde se dovedeşte a fi fost zidită pe nisip? Am oare crezut că Dumnezeu ne iubeşte, dar se pare că nu aşa stau lucrurile?

La aceasta se referă Pavel în versetul 5. El spune că Dumnezeu ne-a dat un remediu pentru o astfel de îndoială şi nelinişte. El o numeşte turnarea sau revărsarea dragostei lui Dumnezeu în inimile noastre. Consider că fraza „dragostea lui Dumnezeu” din versetul 5 („dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre”) face referire în principal la dragostea lui Dumnezeu faţă de noi, şi nu la dragostea noastră faţă de Dumnezeu. Când spun lucrul acesta mă bazez pe modul în care se relaţionează versetele 6-8 la acest verset, şi pe care vi-l voi arăta imediat, dar puteţi vedea acolo că versetul 8 spune, „Dumnezeu îşi arată dragostea faţă de noi.” Aceasta este cheia, cred, la fraza „dragostea lui Dumnezeu” din versetul 5.

Am subliniat acum două săptămâni faptul că remediul adus de Pavel îndoielii cu privire la dragostea lui Dumnezeu faţă de noi nu este în primul rând un argument logic referitor la această dragoste, ci o experimentare a acesteia. Cum putem şti că Dumnezeu ne iubeşte? Cum putem şti că dragostea Lui este reală şi că nu nădăjduim într-o fantasmă? Răspuns: Dumnezeu ne dă o experienţă a dragostei Lui care se auto-confirmă. Când aceasta se întâmplă, ştii că ea este dragostea lui Dumnezeu. Deci vorbim aici despre o experimentare a dragostei lui Dumnezeu. Aceasta este baza subiectivă a siguranţei noastre că dragostea pe care o are Dumnezeu pentru noi este reală.

Aşadar vreau să spun cel puţin trei lucruri din acest text cu privire la această experienţă, dar astăzi voi avea timp să fac referire doar la două dintre ele. La al treilea vom face referire săptămâna viitoare.

1. Această experienţă a dragostei lui Dumnezeu este turnată prin Duhul Sfânt

„Dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat.” Indiferent ce altceva spunem cu privire la această experienţă, un lucru trebuie spus: aceasta nu este în mod decisiv lucrarea omului, ci lucrarea lui Dumnezeu. Este supranaturală. Nu stă în cele din urmă în puterea noastră. Nu este produsul unor simple circumstanţe. Nu se datorează unei familii de origine bună. Ci se datorează Duhului Sfânt. Nu tu o faci să se întâmple. Duhul Sfânt este Acela care o face posibilă. Este lucrarea Lui.

S-a produs o greşeală de o profunzime enormă atunci când am devenit atât de infleunţaţi de naturalism şi psihologie încât am ajuns să credem că o persoană cu un trecut plin de traume şi abuzuri nu poate cunoaşte dragostea lui Dumnezeu în mod experienţial. Am ajuns să dăm impresia că a cunoaşte dragostea lui Dumnezeu este o chestiune legată de bună creştere. Dar când ducem lucrul acesta atât de departe încât umbrim adevărul primordial şi glorios care spune că cunoaşterea experenţială a dragostei lui Dumnezeu este lucrarea suverană, supranaturală a Duhului Sfânt, atunci am mers mult prea departe. Pentru a echilibra lucrurile, gândiţi-vă la aceasta: nu se poate ca la fel de bine mulţi adulţi sănătoşi, productivi, cu o situaţie bună, şi care provin din familii încrezătoare în forţele proprii, să confunde în mod greşit cu dragostea lui Dumnezeu percepţia pe care o au cu privire la starea lor bună, şi să se găsească astfel într-o stare spirituală mai rea decât omul zdrobit care, dincolo de orice aşteptări, a gustat dragostea lui Dumnezeu prin puterea Duhului Sfânt?

Acesta este primul lucru de remarcat cu privire la această experienţă: ne este dată în mod supranatural prin Duhul Sfânt, nu prin om, nu prin noi înşine, şi nici în urma vreunei transe sau al vreunui program pe care-l ducem la bun sfârşit.

2. Al doilea lucru despre această experienţă este că are un conţinut real, efectiv

Un alt mod de a spune lucrul acesta este că experienţa lucrată de Duhul este mediată de adevăruri istorice. Există o componentă a cunoaşterii în această experienţă şi există adevăruri reale în spatele cunoaşterii.

Motivul fundamental pentru aceasta este faptul că Hristos nu ar fi glorificat printr-o experienţă care nu se bazează pe cunoaşterea lui Hristos. Şi ştim că Duhul Sfânt este trimis în lume pentru a-L glorifica pe Cristos (Ioan 16:14). Dacă Duhul Sfânt lucrează ca un impuls electric şi doar ne face să avem parte de un moment de fericire în mijlocul nopţii fără de gânduri referitoare la Hristos care să ne umple mintea, atunci Hristos nu ar fi mai onorat decât ar fi prin experienţa unui drogat aflat sub inflenţa unei doze puternice de heroină. Motivul fundamental pentru care experienţa dragostei lui Dumnezeu este mediată (sau transmisă) prin cunoaşterea lucrării istorice a lui Hristos de la cruce este că experienţa este menită să ne dea nouă bucurie şi să-i aducă lui Hristos slavă. Dar Hristos n-ar căpăta nici o slavă dacă modul cum experimentăm noi dragostea lui Dumnezeu nu ar fi un răspuns la istorisirea dragostei lui Dumnezeu în lucrarea lui Hristos.

Unde văd lucrul acesta în text? Îl văd în legătura dintre versetul 5 şi versetele 6-8. Versetul 5 spune că experienţa dragostei lui Dumnezeu este turnată prin Duhul Sfânt. Apoi versetul 6 este legat de această afirmaţie prin cuvântul „căci”. „Căci, pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită a murit pentru cei nelegiuiţi.” Apoi în versetele 7 şi 8 Pavel dezvăluie adevărul istoric, obiectiv că Hristos a murit pentru păcătoşii nelegiuiţi şi fără nici o speranţă. Şi apoi în versetul 8 clarifică ceea ce spune: în acest act istoric, ”Dumnezeu îşi arată dragostea faţă de noi.”

Adevăr şi Experienţă

Acum gândiţi-vă la aceasta. Este dragostea lui Dumnezeu demonstrată faţă de noi în mod istoric pentru ca noi să o studiem, să ne gândim la ea şi să o cunoaştem ca pe un adevăr obiectiv (versetul 8)? Sau este dragostea lui Dumnezeu turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt pentru ca noi să o simţim şi să fim siguri de ea atunci când ne confruntăm cu îndoiala (versetul 5)? Desigur, răspunsul este că Pavel nu ne va lăsa să rupem lucrurile acestea în două. Să nu care cumva să îndrăznim să alegem între ele sau să confruntăm una cu cealaltă. Dragostea lui Dumnezeu este experimentată în inimă. Şi dragostea lui Dumnezeu este demonstrată în istorie. Există şi fapte şi sentimente. Există cunoaştere la nivelul minţii şi există şi sentimente în inimă. Există şi adevăr şi Duh.

Întrebarea cheie este, Cum se relaţionează acestea una cu cealaltă? Pe baza relaţiei care există între versetul 5 şi versetele 6-8 eu spun, Duhul Sfânt ia adevărurile istorice ale morţii lui Hristos şi deschide ochii inimii noastre ca să vedem frumuseţea divină şi pe deplin satisfăcătoare a dragostei lui Dumnezeu în ea. Şi astfel, prin vederea spirituală a dragostei lui Dumnezeu în lucrarea lui Hristos, El toarnă acea dragoste în mod experienţial în inimile noastre. Nu este o experienţă ca şi electricitatea. Ci este o experienţă mediată. Are un conţinut real. Şi de aceea atunci când vine, nu este ceva vag, de genul new-age, o experienţă în afara trupului, o stare de hipnoză, sau vreo stare de extaz produsă prin golirea minţii. Ci este acea umplere cu slava dragostei lui Dumnezeu demonstrată în Dumnezeul-om Isus Hristos, care a murit din cauza păcatelor noastre şi a înviat datorită îndreptăţirii noastre.

Mai am cel puţin încă un mesaj pe care vreau să-l prezint din acest text. Cum căutaţi această experienţă? Este variabilă? O au toţi creştinii? Cum o faceţi să crească?

Am văzut îndeajuns pentru astăzi ca să ştim cu siguranţă cel puţin următorul lucru: experienţa din versetul 5 are loc prin medierea adevărurilor din versetele 6-8 . De ce? Pentru că Duhul Sfânt a fost trimis să-L glorifice pe Isus Hristos. Duhul Sfânt nu este un drog care-ţi schimbă toanele. El este un luminător al slavei dragostei lui Dumnezeu arătată în lucrarea lui Hristos. El deschide ochii inimii la realitatea răscolitoare că în moartea lui Hristos pentru noi, Dumnezeu ne-a iubit în mod infinit.

La aceasta vom privi din nou săptămâna viitoare.