Romani 1:8-15

Mai întîi mulţumesc Dumnezeului meu, prin Isus Hristos, pentru voi toţi, căci credinţa voastră este vestită în toată lumea. 9Dumnezeu, căruia Îi slujesc în duhul meu, în Evanghelia Fiului Său, îmi este martor că vă pomenesc neîncetat în rugăciunile mele, 10şi cer totdeauna ca, prin voia lui Dumnezeu, să am în sfârşit fericirea să vin la voi. 11Căci doresc să vă văd, ca să vă dau vreun dar duhovnicesc pentru întărirea voastră, 12sau mai degrabă, ca să ne îmbărbătăm laolaltă în mijlocul vostru, prin credinţa, pe care o avem împreună, şi voi şi eu. 13Nu vreau să nu ştiţi, fraţilor, că, de multe ori am avut de gând să vin la voi, ca să culeg vreun rod printre voi, ca printre celealte neamuri, dar am fost împiedicat până acum. 14Eu sunt dator şi Grecilor şi Barbarilor, şi celor învăţaţi şi celor neînvăţaţi. 15Astfel, în ce mă priveşte pe mine, am o vie dorinţă să vă vestesc Evanghelia vouă celor din Roma.

Cum te îndatorezi?

Uitaţi-vă cu mine pentru câteva momente la versetul 14: “Eu sunt dator şi Grecilor şi Barbarilor, şi celor învăţaţi şi celor neînvăţaţi.” Pavel spune aici, “Eu sunt dator. . .” Care este îndatorirea lui? Următorul verset (versetul 15) probabil că dă răspunsul: “Astfel, în ce mă priveşte pe mine, am o vie dorinţă să vă vestesc Evanghelia vouă celor din Roma.” Îndatorirea lui pare să fie predicarea Evangheliei. Aceasta este obligaţia sau îndatorirea lui.

Motivul pentru care cred că este important să ne concentrăm asupra cuvântului “dator” din versetul 14 (“sunt dator şi Grecilor şi Barbarilor”) este pentru că ne face să ne gândim la cum ne îndatorăm şi cum ne achităm de datorie.

Poate că spui, bine, dar versetul 1 spune că Pavel era “chemat să fie apostol, pus deoparte ca să vestească Evanghelia,” iar versetul 5 spune că Pavel a “primit harul şi apostolia, ca să aducă la ascultarea credinţei pe toate Neamurile,” deci ce poate fi mai clar decât atât? Ca şi apostol chemat este obligat să predice Evanghelia la Neamuri pentru ca să-i aducă la ascultarea credinţei. Are o obligaţie creată de porunca Hristosului cel înviat. Eşti obligat să faci ceea ce îţi spune Domnul tău să faci.

Da, este adevărat. Dar ceea ce subliniază Pavel cu privire la chemarea sa nu este faptul că acea chemare este o poruncă, ci că ea este har. Versetul 5: “am primit harul şi apostolia, ca să aducem, pentru Numele Lui, la ascultarea credinţei pe toate Neamurile.” De aceea, cred că este folositor să întreb dacă nu cumva există ceva ceva mai profund ce trebuie văzut aici, ceva mai profund decât: Hristos a zis, aşa că fă-o! Este obligaţia ta, datoria ta!

Împrumutând sau furând

Observaţi cu atenţie: versetul 14 spune că Pavel este îndatorat faţă de oameni, nu faţă de Dumnezeu. “Sunt dator şi Grecilor şi Barbarilor.” De obicei ne îndatorăm pentru că cineva ne împrumută ceva. Dar Grecii şi Barbarii nu i-au împrumutat nimic lui Pavel. Situaţia descrisă aici nu este aceea că naţiunile i-au împrumutat ceva lui Pavel iar acesta trebuie să le dea acel ceva înapoi. Ci situaţia este că Dumnezeu i-a dăruit ceva gratuit (fără plată) lui Pavel, şi anume harul (versetul 5: “am primit harul”) – i-a dăruit şi harul mântuirii şi harul apostoliei. Dar când primeşti har de la Dumnezeu, nu devii îndatorat faţă de Dumnezeu. Harul nu poate şi nu trebuie să fie plătit, aşa cum plăteşti o datorie. Pentru că astfel, harul nu ar mai fi har. Dacă îţi dau un dar gratuit iar tu încerci să-mi plăteşti pentru el, îl transformi într-o achiziţie pe care o meriţi, care nu mai este un dar gratuit. Aşa că harul nu creează o astfel de îndatorare.

De fapt, cel mai bun lucru cu privire la har este că plăteşte el datoriile. Noi suntem îndatoraţi faţă de Dumnezeu “Şi ne iartă greşelile [datoriile, în Greceşte] noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor [datornicilor, în Greceşte] noştri,” Matei 6:12). Harul lui Dumnezeu iartă datorii. Suntem îndatoraţi faţă de Dumnezeu, nu pentru că El ne-a dat har, ci pentru că noi i-am furat slava Lui. Şi furtul te îndatorează. În loc să vedem slava lui Dumnezeu ca pe o comoară de care să ne bucurăm, am schimbat-o cu alte lucruri care ne plac mai mult (Romani 1:23; 3:23). Şi aşa i-am furat slava. Aceasta este esenţa păcatului. Şi acesta este modul în care ne-am îndatorat faţă de Dumnezeu.

Deci când harul vine de la Dumnezeu la noi, în Evanghelie, el vine ca să plătească datoriile pe care le avem faţă de El. Harul nu te îndatorează faţă de Dumnezeu; dar te îndatorează faţă de alţii care au nevoie de har aşa cum ai avut nevoie şi tu. Asupra acestui lucru se opreşte Pavel aici în versetul 14. “Am primit harul şi apostolia” (versetul 5). Aşa că acum sunt dator Grecilor şi Barbarilor. Şi ce le datorez este Evanghelia harului. Aceasta este datoria mea.

Datoria pe care o datorăm este Evanghelia harului

De ce? Răspuns: Când auzi o veste bună cu privire la cum să scapi de o situaţie disperată comună, devii dator să le spui şi altora vestea aceea bună pentru ca şi ei să scape de situaţia disperată. Le datorezi vestea aceea. De ce? Pentru că dacă păstrezi vestea bună a harului departe de alţii, ca şi cum tu ai fi calificat pentru ea dar ei nu ar fi, atunci arăţi că de fapt nu ai primit har. Harul lui Dumnezeu care ne cheamă (versetul 6) din întunericul nostru şi ne dăruieşte dragostea legământului veşnic (versetul 7) produce ceea ce porunceşte. Nu ne calificăm pentru el mai dinainte.

Deci dacă ţii acest har departe de alţii ca şi cum tu ai fi calificat pentru el, iar ei nu ar fi, te raportezi la datoria ta faţă de lume şi dovedeşti că de fapt tu nu ai cunoscut harul. Harul este atât de preţios încât este imposibil de explicat în cuvinte. Este singura nădejde pe care o avem ca şi păcătoşi. Nu merităm să-l primim de la Dumnezeu. Când vine la noi, fără plată, suntem îndatoraţi să-l dăm fără plată.

Acesta este un motiv pentru care Pavel subliniază datoria sa, în versetul 14, “sunt dator şi Grecilor şi Barbarilor, şi celor învăţaţi şi celor neînvăţaţi.” Cultura, inteligenţa şi educaţia nu te califică pentru Evanghelia harului. Iar dacă eşti nerafinat şi needucat şi nu ştii să citeşti acestea nu te descalifică pentru Evanghelia harului. Nu există nimic care să te califice pentru acest har.

Nimeni nu se califică pentru har

Pavel nu este dator unor oameni pentru că ei se califică pentru har. Nimeni nu se califică pentru har. Pentru că harul nu ar mai fi har. Pavel este dator Grecilor şi Barbarilor tocmai pentru faptul că nici el nu s-a calificat, şi cu toate acestea harul a venit la el – şi continuă să vină la el zi de zi în valuri de har viitor care se răsfrâng peste viaţa lui (1 Corinteni 15:10). Deci nu există nici unul care să merite harul mai mult sau mai puţin decât el. Şi asta îl face pe Pavel dator faţă de toţi.

O, să fii prins de relitatea aceasta a harului liber din vieţile noastre – din trecut şi viitor! Ce diferenţă ar face lucrul acesta în tine! Vrei să stăruieşti asupra acestui adevăr astăzi? Gândeşte-te la ce înseamnă el cu privire la rasism, la insulte pe criterii entice, şi tot felul de orgolii şi neprihăniri personale. Gândeşte-te ce înseamnă cu privire la cât de liber împărtăşeşti Evanghelia harului. O Doamne, deschide-ne inimile mai mult şi tot mai mult pentru ca să putem simţi minunea aceasta – de a fi chemaţi ca să fim ai lui Hristos şi de a fi prea iubiţi ai lui Dumnezeu (pentru veşnicie!), şi asta nu pentru că El a găsit ceva deosebit în noi, ci pentru că harul este în mod complet şi absolute gratuit.

Acum opriţi-vă şi gândiţi-vă pentru câteva momente la ceea ce tocmai am făcut.

Predicând credincioşilor Evanghelia harului

Tocmai am luat Evanghelia harului – vestea bună că datorită morţii lui Isus pe cruce pentru cei păcătoşi şi a învierii lui dintre cei morţi (1 Corinteni 15:1-4), harul fără plată se răsfrânge peste noi val după val – şi v-am explicat Evanghelia aceasta cu convingerea că dacă o primiţi, dacă o primiţi cu adevărat, adică dacă o credeţi, dacă aveţi credinţă în ea, dacă preţuiţi acest har şi trăiţi în acest har, lucrul acesta va produce o diferenţă veşnică majoră în viaţa voastră în domenii ca rasismul, şi mândria şi părerea înaltă de sine şi căsnicia.

Într-un cuvânt, tocmai v-am predicat Evanghelia harului. Iar scopul meu în ceea ce am făcut este “ascultarea credinţei” – umilinţa şi bunătatea şi curajul şi răbdarea şi dragostea care vin din credinţa în harul lui Dumnezeu. De ce este acest atât de important să vedem lucrul acesta?

Uitaţi-vă în versetul 15 şi vedeţi dacă nu aceasta este ceea ce vrea să facă Pavel în Roma. El spune în versetul 14 că este dator fiecărei pături sociale din rândul neamurilor, şi apoi spune, “Astfel, în ce mă priveşte pe mine, am o vie dorinţă să vă vestesc Evanghelia vouă celor din Roma.” Este dornic să le predice Evanghelia credincioşilor din Roma.

De obicei nu ne gândim să predicăm Evanghelia la cei credincioşi. O predicăm necredincioşilor. Dar eu tocmai am predicat Evanghelia credincioşilor. Sper deci să vedeţi faptul că nu este un lucru neobişnuit pentru Pavel să spună în versetul 15 – că vrea să facă lucrul acesta în Roma. Scopul lui Pavel, conform versetului 5, este să aducă ascultarea credinţei în rândul Neamurilor. Acelaşi este şi scopul meu aici la Biserica Bethlehem. Cum apare însă această ascultare? Apare prin credinţă – credinţa în harul fără plată al lui Dumnezeu prin Isus Hristos. De aceea este şi numită “ascultarea credinţei.” Dar cum apare acea credinţă? Ea vine prin Evanghelie. “Credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvîntul [Evanghelia] lui Hristos” (Romani 10:17).

Credinţa noastră începe cu Evanghelia harului, iar vieţile noastre creştine sunt susţinute mereu şi mereu tot prin această veste bună a harului. Uitaţi-vă la Romani 15:15-16, “V-am scris mai cu îndrăzneală, ca să vă aduc din nou aminte de lucrurile acestea, în puterea harului, pe care mi l-a dat Dumnezeu, ca să fiu slujitorul lui Isus Hristos între Neamuri. Eu îmi împlinesc cu scumpătate slujba Evangheliei lui Dumnezeu, pentru ca Neamurile să-i fie o jertfă bine primită, sfinţită de Duhul Sfînt.”

Să aducem la ascultarea credinţei

Ceea ce spune Pavel aici este că el nu este interesat în a obţine doar mărturisiri de credinţă în urma unei prime predicări a Evangheliei (oricât de important este lucrul acesta). Ci este interesat în a-i aduce Neamurile sfinţite ca jertfă lui Dumnezeu – şi anume, vrea ca să aducă “ascultarea credinţei” în cei dintre Neamuri (1:5). Şi felul cum lucrează pentru a atinge scopul acesta (conform Romani 15:16) este prin “slujba Evangheliei lui Dumnezeu,” adică punând în practică Evanghelia harului lui Dumnezeu. Evanghelia harului mântuieşte şi Evanghelia harului sfinţeşte. Trebuie să le spunem oamenilor Evanghelia prima dată. Şi trebuie să le “aducem aminte” din nou şi din nou înţelesul şi implicaţiile Evangheliei harului fără plată (15:15).

Deci Evanghelia harului (Fapte 20:24) este ce le predicăm necredincioşilor, şi Evanghelia harului este ce le predicăm credincioşilor. Asta este ce spune Pavel în Romani 1:15. “Am o vie dorinţă să vă vestesc Evanghelia vouă [credincioşilor] celor din Roma.” Nu ca să-i cheme la mântuire, ci să-i ţină mântuiţi prin sfinţire. Credinţa noastră se hrăneşte din vestea bună a harului lui Dumnezeu. Şi ascultarea noastră se hrăneşte din credinţă. De aceea, pentru a aduce ascultarea credinţei, trebuie să auzim Evanghelia harului din nou şi din nou.

Deci am văzut două lucruri până acum. 1) Pavel este dator Grecilor şi Barbarilor pentru că a primit fără plată harul lui Dumnezeu în Evanghelie şi în apostolia lui. Dacă nu-şi achită această datorie tratează Evanghelia ca şi cum el s-a calificat iar ei nu s-au calificat pentru ea, ceea ce înseamnă că neagă că Evanghelia este a harului. 2) Această Evanghelie a harului trebuie predicată atât necredincioşilor cât şi credincioşilor pentru că credinţa în harul fără plată mântuieşte şi credinţa în harul fără plată sfinţeşte. Vestea bună a harului fără plată aduce credinţa şi credinţa aduce ascultarea – toate de dragul gloriei lui Dumnezeu (1:5). Pentru că dătătorul harului primeşte slava.

Predicatorul este singurul care comunică Evanghelia harului?

O ultimă întrebare: Este suficient pentru biserică ca doar predicatorii să predice Evanghelia harului? Oare ar creşte ascultarea credinţei aşa cum ar trebui să crească ea în Biserica Bethlehem dacă John Piper ar fi singurul care ar vorbi Evanghelia harului?

Cred că aceasta este întrebarea care stă în spatele versetelor 11-12, “Căci doresc să vă văd, ca să vă dau vreun dar duhovnicesc pentru întărirea voastră [în credinţa voastră şi în ascultarea credinţei], sau mai degrabă, ca să ne îmbărbătăm laolaltă în mijlocul vostru [deci să mă îmbărbătez şi eu în credinţa mea], prin credinţa, pe care o avem împreună, şi voi şi eu.

Ce spune Pavel? Spune: Da, vin cu Evanghelia harului lui Dumnezeu. Prin credinţă stau în acel har, şi trăiesc prin puterea lui. Şi, prin credinţă, voi împărtăşi acel har cu voi prin darurile mele spirituale (duhovniceşti) de învăţătură şi predicare, şi poate alte daruri. Dar să ştiţi lucrul acesta, că şi voi staţi în acelaşi har. Şi trăiţi şi voi tot prin puterea lui. Şi aveţi şi voi daruri duhovniceşti – voi toţi. De aceea, împărtăşiţi harul lui Dumnezeu cu mine şi cu fiecare pentru ca să fim cu toţii încurajaţi şi întăriţi în credinţă, şi astfel ascultarea credinţei să crească în biserică şi în lume.

Cu alte cuvinte, răspunsul este nu, dacă un singur om predică Evanghelia harului lui Dumnezeu în biserică nu este suficient ca să se ajungă la măsura întreagă a ascultării credinţei. De aceea punem atât de mult accent pe grupurile mici în Biserica Bethlehem. Grupurile mici este unul din locurile principale unde versetele 11 şi 12 se vor întâmpla. Planul lui Dumnezeu pentru a aduce ascultarea credinţei în biserică (=dragoste) este ca toţi credincioşii să preţuiască harul lui Dumnezeu şi să-l împărtăşească unii cu alţii prin darurile lor spirituale.

De aceea spune Pavel în Romani 12:6-8, „Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat: cine are darul proorociei, să-l întrebuinţeze după măsura credinţei lui. Cine este chemat la o slujbă, să se ţină de slujba lui. Cine învaţă pe alţii, să se ţină de învăţătură. Cine îmbărbătează pe alţii, să se ţină de îmbărbătare. Cine dă, să dea cu inimă largă. Cine cârmuieşte, să cârmuiască cu râvnă. Cine face milostenie, s-o facă cu bucurie.” Darurile spirituale sunt forme diferite ale harului dăruit bisericii pentru zidirea trupului spre ascultarea credinţei de dragul Numelui Lui.

Fiecare din voi să slujească după darul primit

Petru spune astfel în 1 Petru 4:10, “Ca nişte buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul, pe care l-a primit.” Harul lui Dumnezeu vine la biserică în diferite forme şi feluri – tot atât de multe câţi oameni sunt. Darurile spirituale sunt folosirea acelui har pentru a aduce ascultarea credinţei.

De aceea, nu este surprinzător că tocmai la începutul celei mai măreţe epistole ale sale – această capodoperă teologică – Pavel ne cheamă să ne gândim la şi să ne rugăm cu privire la darurile spirituale şi la faptul că toţi suntem datori celor învăţaţi şi celor neînvăţaţi datorită harului lui Dumnezeu. Şi suntem datori nu numai celor necredincioşi din afara bisericii, ci suntem datori şi înlăuntrul bisericii unul faţă de altul. “Să nu datoraţi nimănui nimic, decât să vă iubiţi unii pe alţii” (Romani 13:8).

Iată deci concluzia: harul a venit la noi complet gratuit şi necondinţionat, a venit de la Dumnezeu când ne-a chemat la El Însuşi şi ne-a iubit ca pe ai Săi (1:6-7). Harul acesta ne face datori faţă de toţi oamenii care, ca şi noi, au nevoie de har. Iar dacă nu împărtăşim cu ei harul pe care l-am primit înseamnă că prespunem că noi ne calificăm pentru el iar ei nu se califică, iar lucrul acesta ar anula harul. Iar ceea ce împărtăşim este Evanghelia acestui har măreţ şi fără plată. Aşa ne achităm datoria faţă de alţii: ceea ce am primit fără plată, dăruim fără plată. Şi unul din modurile prin care împărtăşim vestea bună a harului lui Dumnezeu este prin daruri spirituale. O, cât de importantă este viaţa bisericii din grupurile mici, unde oamenii înţeleg că fiecare membru este un administrator al harului pentru a aduce ascultarea credinţei de dragul Numelui Lui.

© Desiring God

Permisiuni: Aveţi permisiunea şi sunteţi încurajaţi să reproduceţi şi să distribuiţi acest material în orice format, cu condiţia să nu modificaţi cuvintele în nici un fel şi să nu cereţi bani mai mulţi decât v-a costat copierea materialului. Pentru postarea pe internet, preferăm un link către acest document de pe pagina noastră. Orice excepţie de la cele de mai sus trebuie aprobată de către Desiring God.

Vă rugăm să includeţi următoarea afirmaţie pe orice copie a acestui material pe care-l distribuiţi: De John Piper. © Desiring God. Pagina web: www.desiringGod.org.