De aceea moştenitori sunt cei ce se fac prin credinţă, pentru ca să fie prin har, şi pentru ca făgăduinţa să fie chezăşuită pentru toată sămânţa lui Avraam: nu numai pentru sămânţa aceea care este sub Lege, ci şi pentru sămânţa aceea care are credinţa lui Avraam, tatăl nostru al tuturor, 17 după cum este scris: "TE-AM RÂNDUIT SĂ FII TATĂL MULTOR NEAMURI." El, adică, este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu, în care a crezut, care învie morţii, şi care cheamă lucrurile care nu sunt, ca şi cum ar fi. 18 Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut, şi astfel a ajuns tatăl multor neamuri, după cum i se spusese: "AŞA VA FI SĂMÂNŢA TA." 19 Şi, fiindcă n-a fost slab în credinţă, el nu s-a uitat la trupul său, care era îmbătrânit, - avea aproape o sută de ani, - nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii. 20 El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu, 21 deplin încredinţat că El ce făgăduieşte, poate să şi împlinească.

Moştenitori ai lumii

Haideţi să începem unde am rămas săptămâna trecută: cu făgăduinţa că Avraam şi urmaşii lui – adică, toţi cei care au credinţa lui Avraam (Iudei şi Neamuri) – vor fi moştenitori ai lumii. Versetul 13: "În adevăr, făgăduinţa făcută lui Avraam sau seminţei lui, că va moşteni lumea .... " Aceasta a fost esenţa şi implicaţia tuturor făgăduinţelor făcute de Dumnezeu lui Avraam: că el şi urmaşii lui vor moşteni lumea – sau cum spune Pavel în 1 Corinteni 3:21, "Căci toate lucrurile sunt ale voastre: ... şi voi sunteţi ai lui Hristos, iar Hristos este al lui Dumnezeu." Am încheiat cu patru îndemnuri: Bucuraţi-vă în această mare nădejde; fiţi tari în încercările voastre; riscaţi ceva ieşit din comun pentru Hristos; daţi-i slavă lui Dumnezeu. Unii dintre voi aţi făcut lucrul acesta săptămâna trecută, când aţi făcut nişte alegeri radicale care vă vor schimba restul vieţii.

Astăzi lucrurile merg din bine în mai bine. Pavel este atât de serios şi dornic să vă puneţi nădejdea în făgăduinţa că veţi fi moştenitor al tuturor lucrurilor – şi să vă trăiţi viaţa abandanându-vă în mod radical lui Hristos aşa încât oamenii să vadă şi să se mire şi să dea slavă lui Dumnezeu – încât acum se străduieşte să arate ce a făcut Dumnezeu ca făgăduinţa să fie garantată şi certă. Deci întrebarea la care ar trebui să vă gândiţi în timpul mesajului de astăzi este: Ce a făcut Dumnezeu pentru a face sigură, fermă şi garantată făgăduinţa că poporul lui va moşteni lumea?

Credinţă

Să începem cu versetul 16 şi să răspundem la prima întrebare: "De aceea moştenitori sunt cei ce se fac prin credinţă ... " [De aceea aceasta este prin credinţă ... traducere din limba engleză, n.tr."] La ce se referă termenul "aceasta" din traducerea din limba engleză? Dacă aveţi traducerea Noua Versiune Internaţională, aceasta interpretează termenul spunând: "făgăduinţa vine prin credinţă." [Pe de altă parte, traducerea Cornilescu interpretează termenul spunând: "moştenitori sunt cei ce se fac prin credinţă," n.tr.]. Textul original însă spune simplu, "De aceea, prin credinţă, pentru ca în conformitate cu harul ..." Ce este atunci "prin credinţă"? Este pur şi simplu făgăduinţa cea care este prin credinţă?

Să ne uităm înapoi la versetul 13: "În adevăr, făgăduinţa făcută lui Avraam sau seminţei lui, că va moşteni lumea, n-a fost făcută pe temeiul Legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri, care se capătă prin credinţă." Aici el spune că "făgăduinţa" vine nu numai prin credinţă, ci şi prin "neprihănirea credinţei." Desigur nu este greşit să spui că făgăduinţa este prin credinţă. Dar Pavel spune ceva mai mult. Nu uitaţi la ce se referă acest capitol întreg: se referă la îndreptăţirea prin credinţă. Adică, se referă la a avea o neprihănire care nu este a noastră, ci care ne este creditată prin credinţă fără fapte. Versetul 13 spune că făgăduinţa că noi suntem moştenitori ai lumii este a noastră prin "neprihănirea credinţei" – adică, prin neprihănirea lui Dumnezeu care ne este creditată nouă prin credinţă. (Vezi Romani 4:5,9,11.)

Atunci ce este "prin credinţă" în versetul 16 când Pavel spune, "De aceea aceasta este prin credinţă"? Răspuns: neprihănirea lui Dumnezeu care obţine făgăduinţa pentru noi, aceea este prin credinţă. Este adevărat că făgăduinţa este prin credinţă, dar este prin credinţă prin neprihănirea lui Dumnezeu în Hristos care ni se creditează prin credinţă. Noi credem – ne încredem în promisiunea lui Dumnezeu obţinută pentru noi de Hristos – şi Dumnezeu ne impută nouă neprihănirea Lui prin credinţă, şi pe baza acestei neprihăniri imputate, făgăduinţa că vom fi moştenitorii lumii ne este asigurată.

Har

Următoarea întrebare pe care o ridică versetul 16 este la ce se referă "De aceea"? "De aceea neprihănirea care obţine făgăduinţa este prin credinţă." Din ce motiv? Versetul 14 ne dă răspunsul: "Căci, dacă moştenitori sunt cei ce se ţin de Lege, credinţa este zadarnică, şi făgăduinţa este nimicită." Motivul pentru care neprihănirea care obţine făgăduinţa este "prin credinţă" este că dacă ar fi prin lege, atunci făgăduinţa ar fi nimicită. De ce? Versetul 15: pentru că legea aduce mânie. Dacă încerci să foloseşti legea poruncilor ca să faci anumite lucruri pentru Dumnezeu pentru a avea o neprihănire înaintea Lui, vei falimenta. Vei căpăta doar mânie, pentru că îndreptăţirea este doar prin credinţă şi toate faptele făcute înainte de a avea credinţă sunt lucrări născute din propria-ţi răzvrătire, şi nu dintr-o neprihănire acceptată de Dumnezeu (Romani 10:3).

Deci iată cum putem parafraza prima parte a versetului 16, "Din moment ce încercarea de a păzi legea poruncilor ca şi cale de îndreptăţire aduce doar mânie, de aceea neprihănirea care obţine făgăduinţa pentru noi este prin credinţă, nu prin lege."

Acum vine gândul nou din versetul 16. Pavel vrea să ne arate un alt motiv pentru care Dumnezeu face credinţa să fie singura cale de a avea neprihănirea lui Dumnezeu şi de a obţine făgăduinţa. Primul motiv a fost acela că alternativa la credinţă este încercarea de a fi îndreptăţit prin legea poruncilor; şi încercarea aceasta falimentează; aduce mânie; nimiceşte făgăduinţa. Al doilea motiv pentru care credinţa este singura cale de a fi îndreptăţit – noul motiv din versetul 16 – este acela că credinţa este în conformitate cu harul.

Versetul 16: "De aceea moştenitori sunt cei ce se fac prin credinţă (adică, din moment ce legea aduce mânie, neprihănirea de care avem nevoie pentru a moşteni făgăduinţa este prin credinţă), pentru ca să fie prin har." De ce este important ca această cale de a moşteni făgăduinţa să fie "prin har" ["în conformitate cu harul" – în limba engleză, n.tr.]? Următoarea frază din versetul 16 ne dă răspunsul: "pentru ca făgăduinţa să fie chezăşuită [garantată, n.tr.] pentru toată sămânţa lui Avraam" – pentru ambele feluri de sămânţă: Iudeii credincioşi ("sămânţa aceea care este sub Lege") şi Neamurile credincioase ("sămânţa aceea care are credinţa lui Avraam"). De ce modul de moştenire al făgăduinţei că vei fi moştenitor al tuturor lucrurilor trebuie să fie "în conformitate cu harul"? Răspuns: Pentru ca făgăduinţa să fie garantată – sau sigură şi certă şi de neclintit.

Certitudine

Acum vedem ce vrea să facă Pavel. Prin acest text plin de greutate el are în vedere un scop practic: certitudinea voastră că făgăduinţa de a fi un moştenitor al lumii se va împlini pentru voi, sfinţii imperfecţi, şovăitori, încrezători, îndreptăţiţi, şi păcătoşi. Pavel nu este interesat să vă pună la muncă mintea cu un astfel de text şi cu un astfel de mod de gândire pentru un motiv care nu este urgent. El vrea ca voi să fiţi siguri, să aveţi siguranţă, şi să nu vă îndoiţi de făgăduinţa despre care am vorbit săptămâna trecută.

Oamenii a căror certitudine cu privire la promisiunile lui Dumnezeu este de neclintit în suferinţă şi în viaţa aceasta plină de senzualitate sunt oamenii care au meditat profund şi îndelung la gândurile lui Dumnezeu cu ajutorul Cuvântului Lui – ceea ce încerc să vă ajut să faceţi şi voi acum.

Deci care este temelia lui Pavel din versetul 16 pentru o făgăduinţă garantată şi certă? Citiţi-o din nou cu mine şi urmăriţi cei trei paşi ai argumentului său: "De aceea aceasta este prin credinţă, pentru ca să fie prin har, şi pentru ca făgăduinţa să fie garantată pentru toată sămânţa lui Avraam." Credinţă ... har ... făgăduinţă garantată.

Acum meditaţi la lucrul acesta cu mine pentru un moment. Meditaţi asupra lui. Gândiţi-vă la el pentru binele sufletului vostru. Înfingeţi nişte rădăcini adânci în această afirmaţie măreaţă. Ce stă cu adevărat la bază, şi garantează făgăduinţa că veţi fi un moştenitor? Răspunsul este: harul lui Dumnezeu. Credinţa voastră este esenţială, dar motivul pentru care este esenţială este acela că ea este singura condiţie a inimii care se conformează cu harul. Şi harul lui Dumnezeu este temelia cea mai profundă a garanţiei noastre.

Remarcaţi felul în care Pavel spune lucrul acesta în versetul 16. De ce este credinţa aşa de esenţială? El răspunde: este esenţială pentru că este prin har, în conformitate cu harul. Şi de ce este lucrul acesta important? Pentru că harul lui Dumnezeu este acela care ne dă garanţia. Singura cale prin care viitorul nostru veşnic poate fi garantat este dacă viitorul se sprijină pe harul lui Dumnezeu. Harul este lucrarea fără plată şi nemeritată a lui Dumnezeu pentru a-i aduce la slavă pe cei ce sunt ai Lui. Harul este scopul puternic, omnipotent al lui Dumnezeu pentru a se asigura că noi căpătăm moştenirea. Harul este temelia garanţiei noastre. Şi credinţa este singura condiţie a inimii care "se conformează" cu acea lucrare fără plată şi nemeritată.

Ce este acest har?

Acum vreau să gustaţi slava acestui har puternic care garantează făgăduinţa. Pentru a face aceasta, să privim înapoi la un lucru pe care l-am văzut şi apoi să privim înainte la un lucru pe care nu l-am mai văzut. Ce este acest har? Cum garantează el că vom obţine moştenirea noastră?

Uitaţi-vă înapoi la Romani 4:4-5. "Însă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socoteşte nu ca un har [literal: în conformitate cu harul" – exact fraza care se găseşte în versetul 16 – traducerea din limba engleză, n.tr.], ci ca ceva datorat; pe când, celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el, îi este socotită ca neprihănire." Pavel vorbeşte aici despre cum să fii îndreptăţit, cum să ai o neprihănire înaintea lui Dumnezeu care va moşteni făgăduinţa. Remarcaţi opusul harului şi al credinţei în aceste versete. Opusul credinţei este efortul propriu, şi opusul harului este un lucru datorat (sau datoria). Dacă încerci să lucrezi tu pentru neprihănire în loc să te încrezi în Dumnezeu, Pavel spune că vei căpăta o plată care îţi este datorată, şi care nu este "în conformitate cu harul," ci este opusul harului. Dar dacă nu încerci să lucrezi pentru poziţia ta neprihănită înaintea lui Dumnezeu, ci doar te încrezi în El care-i îndreptăţeşte pe cei nelegiuiţi, neprihănirea lui Dumnezeu îţi va fi creditată ca şi un dar. Acesta este harul şi singura condiţie a inimii care corespunde acestuia este credinţa.

Deci harul este scopul lui Dumnezeu să-ţi dea neprihănirea şi făgăduinţa pe care nu le meriţi. De aceea harul este garanţia făgăduinţei. El ia locul defectelor noastre. O, dacă aţi auzi lucrul acesta! Ce condiţie a inimii "este în conformitate cu acest" har? Numai credinţa. Credinţa este experienţa dătătoare de pace a lucrării harului din vieţile noastre. Dacă ne gândim la acel prim act al credinţei care îndreptăţeşte în Hristos, putem spune că credinţa este pentru har ceea ce vederea este pentru lumină şi ceea ce auzul este pentru sunet şi ceea ce trezirea este pentru ceasul deşteptător. Credinţa corespunde harului în acelaşi fel în care gustul dulce corespunde cu mierea de pe limbă.

De ce o spun în felul acesta? Ştiu că acesta nu este un mod obişnuit de a vorbi despre credinţă în ziua de astăzi. Dar era un mod obişnuit acum trei sute de ani. În zilele noastre avem parte de o pierdere imensă a înţelegerii naturii biblice a harului şi a credinţei. Majoritatea creştinilor care merg la biserică astăzi sunt aşa de dezinteresaţi de doctrina biblică şi de adevărul biblic bogat încât au pierdut mult din adevăr şi cu pierderea lui au pierdut multă binecuvântare. O, cât îmi doresc ca Dumnezeu să fie milos cu noi în această serie din Romani şi să ne trezească din acel somn al negândirii!

Deci întreb din nou, de ce spun că credinţa este pentru har ceea ce vederea este pentru lumină şi ceea ce auzul este pentru sunet şi ceea ce gustul este pentru mierea de pe limbă? Nu implică lucrul acesta că harul lui Dumnezeu ne trezeşte de fapt la credinţă – la fel cum lumina trezeşte vederea şi sunetul trezeşte auzul şi mierea trezeşte gustul dulce? Răspunsul la această întrebare este da. Cred că aceasta este exact ceea ce face harul lui Dumnezeu. Şi acesta este al doilea motiv pentru care ne garantează că vom obţine făgăduinţa. Puteţi vedea o imagine a acestuia în versetele 17 şi 19.

Urmăriţi cu atenţie. La finele versetului 16, Pavel spune că harul garantează făgăduinţa tuturor urmaşilor lui Avraam, atât Iudei credincioşi cât şi Neamuri credincioase, din moment ce Avraam este tatăl nostru al tuturor. Apoi în versetul 17, Pavel citează Geneza 17:5 pentru a arăta că Avraam avea să fie tatăl multor neamuri. Apoi, în continuarea versetului 17, el spune că credinţa lui Avraam era o credinţă care stătea "înaintea lui Dumnezeu, în care a crezut, care învie morţii, şi care cheamă lucrurile care nu sunt, ca şi cum ar fi."

De ce spune lucrul acesta? De ce atrage atenţia asupra acestei activităţi suverane, divine? Scopul este acesta: pentru ca Avraam să aibă o garanţie că va moşteni făgăduinţa, Dumnezeu trebuie să aducă viaţă din moarte şi să cheme în existenţă lucrurile care nu există. Acesta este har suveran, omnipotent, fără plată. Pavel descrie aici ce vrea să spună el prin harul care garantează făgăduinţa. Ceea ce este mort trebuie să vină la viaţă şi ceea ce nu există trebuie să existe. Aceasta este ceea ce face harul. Omul nu poate face lucrul acesta. Omul nu poate învia morţii. Şi omul nu poate creea ceva din nimic. Dar Dumnezeu poate şi Dumnezeu o face ca să garanteze făgăduinţele pentru poporul lui. Acesta este înţelesul harului.

Harul face ceea ce omeneşte este imposibil

Fără naşterea lui Isaac, făgăduinţa făcută lui Avraam ar fi falimentat. Dar Isaac nu există, şi omeneşte nu poate exista. Tatăl său are nouăzeci şi nouă de ani. Mama lui are nouăzeci de ani şi a fost stearpă toată viaţa. Resursele şi lucrările omeneşti au fost puse la încercare: o concubină pe nume Hagar şi un fiu numit Ismael. Dar Dumnezeu spune: Nu. Făgăduinţa se va împlini şi va fi garantată nu prin cooperarea Mea cu resursele voastre umane, ci prin harul Meu suveran ca să fac ceea ce este imposibil din punct de vedere omenesc.

Pavel explică în versetul 19: "Şi, fiindcă n-a fost slab în credinţă, [Avraam] nu s-a uitat la trupul său, care era îmbătrânit, – avea aproape o sută de ani, – nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii." Dacă făgăduinţa trebuie garantată, atunci Dumnezeu trebuie să facă imposibilul. Trebuie să facă ceea ce oamenii nu pot face: "să dea viaţă celor morţi şi să cheme în existenţă lucrurile care nu există." Acesta este înţelesul harului.

Naşterea supranaturală a lui Isaac este o imagine a modului cum creează Dumnezeu copii ai făgăduinţei – pe mine şi pe tine. Pavel spune în Galateni 4:28, "Şi voi, fraţilor, ca şi Isaac, voi sunteţi copii ai făgăduinţei." Nu ca şi Ismael, născut din ceea ce pot face oamenii. Isaac a fost născut printr-un miracol al Duhului. A fost adus la viaţă din moarte; şi voi sunteţi aduşi la viaţă din moarte. Credinţa lui a fost chemată în existenţă din nimic; credinţa voastră este chemată în existenţă din nimic. Acesta este înţelesul harului. Şi de aceea harul garantează făgăduinţa. Face ceea ce resursele omeneşti nu pot face.

Harul nu numai că ne dă mai mult decât merităm (Romani 4:4-5); harul ne dă ceea ce nu putem produce: viaţă din moarte – vederea slavei, auzirea adevărului divin, gustarea dulceţii spirituale. Totul vine în fiinţă prin harul dulce şi suveran al lui Dumnezeu. De aceea făgăduinţa este sigură.

Viaţă celor morţi

Daţi-mi voie să închei făcând o paralelă cu un text din afara cărţii Romani pe care n-am remarcat-o până acum, dar care este extraordinar de convingătoare în această înţelegere a harului. Efeseni 2:4-5 ne spune că harul este exact lucrul acesta: este lucrarea lui Dumnezeu de a-i învia spiritual pe cei morţi – ca să facă pentru noi ceea ce noi n-am putea face niciodată pentru noi înşine. "Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi)." Faptul că Pavel inserează cuvintele "prin har sunteţi mântuiţi" imediat după "noi eram morţi şi Dumnezeu ne-a adus la viaţă" arată că harul este tocmai ceea ce Romani 4:17 îl face să fie: este lucrarea lui Dumnezeu "care învie morţii, şi care cheamă lucrurile care nu sunt, ca şi cum ar fi."

Şi ce cheamă el în existenţă pentru noi? Efeseni 2:8, "Căci prin har aţi fost mântuiţi prin credinţă; şi aceasta nu vine de la voi, este darul lui Dumnezeu." Credinţa este darul harului lui Dumnezeu la fel cum vederea este darul luminii, şi la fel cum auzul este darul sunetului şi la fel cum gustul este darul mierii de pe limbă.

Lumina evangheliei luminează în aceasta dimineaţă. Cuvântul evangheliei răsună în această dimineaţă. Dulceaţa evangheliei picură în această dimineaţă. Şi porunca plină de dragoste a lui Dumnezeu este aceasta: Priveşte şi vezi; ascultă şi auzi; gustă şi bucură-te de slava harului lui Dumnezeu.

Aceasta este credinţa. Şi este în conformitate cu harul care dă viaţă celor morţi şi cheamă lucrurile care nu sunt, ca şi cum ar fi. Şi acest har suveran garantează, mai presus de orice fragilitate şi instabilitate omenească, că vei moşteni lumea.