Romani 1:1

Pavel, rob al lui Isus Hristos, chemat să fie apostol, pus deoparte ca să vestească Evanghelia lui Dumnezeu.

A sosit timpul

În cei 18 ani de predicare aici la Bethlehem am aşteptat şi am tot aşteptat momentul cel mai potrivit pentru a predica din epistola lui Pavel către Romani. M-am tot gândit să încep această serie, dar de nenumărate ori am amânat-o – aşa cum un alpinist se uită la vârful Everest dincolo de norii din jurul lui şi apoi îşi întoarce privirea spre vârfuri mai puţin înalte. Părea o sarcină copleşitoare.

Dar în răbdarea şi harul lui Dumnezeu, am simţit în ultimile luni că a sosit vremea. Ne apropiem de finalul unui mileniu. Şi eu sunt în a doua jumătate a pastoratului de treizeci de ani în această biserică minunată – dacă Dumnezeu va îngădui. Timpul trece mai repede acum când am 52 de ani decât atunci când am venit aici la vârsta de 34 de ani. Iar Evanghelia slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu (2 Corinteni 4:4), îmi pare mult mai glorioasă azi decât în oricare altă vreme. Şi nu este o expunere mai măreaţă a Evangheliei lui Dumnezeu ca cea prezentată în cartea Romani.

Nu mai sunt atât de motivat acum, aşa cum eram odinioară, de tirania urgenţei şi nevoii de a răspunde fiecărei păreri la modă care apare pe marea scenă culturală în America. Trecut binişor de jumătatea vieţii, am o puternică încredinţare că modalitatea cea mai bună de a fi relevant pe termen lung, este să stau pe o stâncă tare, pe adevărurile vechi şi durabile, decât să sar de la o idee pragmatică la alta. Cartea Romani este atât de puternică, durabilă, de încredere, de nezdruncinat şi de detaliată pe cât poate fi adevărul.

Povestea mea personală în legătură cu cartea Romani

Eu am o poveste personală în legatură cu cartea Romani, poveste care s-ar putea să-i facă pe unii dintre voi să mi se alăture în încercarea de a mă întâlni cu Dumnezeu, de a-L cunoaşte, de a mă închina înaintea Lui, de a mă bucura de El şi de a-L asculta în tot ceea ce ne revelează în cartea Romani.

Convertirea

Nu-mi amintesc să fi fost convertit când aveam şase ani şi stăteam lângă mama mea în Fort Lauderdale, Florida (după cum îmi aminteşte tatăl meu). Îmi aduc aminte numai de credinţa pe care o aveam. Dar îmi amintesc cum am învăţat înţelesul convertirii mele – şi l-am învăţat din cartea Romani: “Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (3:23); şi “plata păcatului este moartea” (6:23); şi “Dumnezeu îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi Hristos a murit pentru noi” (5:8); şi “Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit” (10:9). Care dintre noi cei care am gustat bunătatea şi slava lui Dumnezeu în această Evanghelie mareaţă, nu considerăm cartea Romani mai preţioasă decât orice ne-am putea imagina?

Chemarea în lucrarea de slujire cu Cuvântul

Am mers la colegiu gândindu-mă că voi ajunge doctor sau medic veterinar. Apoi în vara anului 1966, între anul doi şi trei, în providenţa dureroasă şi preţioasă a lui Dumnezeu, direcţia vieţii mele s-a schimbat complet. El m-a chemat în lucrarea de slujire cu Cuvântul. În toamna aceea m-am înscris pe listă ca să stau în cămin împreună cu alţi trei prieteni. Dar cam pe la mijlocul anului am ştiut că aveam nevoie de multă singurătate ca să pot studia şi să mă pot ruga aşa cum simţeam că trebuia să fac. Timp de un an şi jumătate am locuit singur în alt cămin, într-o cameră cu un singur pat. Şi îmi amintesc că acolo – văd locul şi aproape că-i simt mirosul – am citit cartea mică şi galbenă a lui John Stott, din Romani 5-8 intitulată Barbaţii înnoiţi. Efectul pe care l-a avut cartea asupra mea a fost să pecetluiască chemarea mea de a fi un slujitor credincios Cuvântului lui Dumnezeu. Aşa că Romani a confirmat convertirea mea şi de asemenea chemarea mea în lucrarea de slujire cu Cuvântul.

Formarea teologică

Apoi a urmat seminarul în anii 1968-1971, cu toate descoperirile copleşitoare ale suveranităţii lui Dumnezeu. Şi după Dumnezeu, sursa din care toată acea lumină nouă izvora era cartea Romani – mai intâi un curs din Romani 1-8 şi apoi un curs deosebit despre unitatea Bibliei zidit pe Romani 9-11. Acestea au fost zilele decisive ale formării mele teologice. Tot ceea ce am gândit de atunci încoace este înrădăcinat acolo. Deci convertirea mea, chemarea mea la lucrarea de slujire cu Cuvântul şi modelarea decisivă a viziunii mele despre Dumnezeu au fost pecetluite de cartea Romani.

Chemarea la pastorat

Apoi, după trei ani de studii în Germania şi şase ani de predare la Colegiul Bethel, cartea Romani a devenit din nou agentul decisiv al lui Dumnezeu în decizia pe care am luat-o în 1980 de a părăsi poziţia de învăţător şi a deveni pastor al acestei biserici. Studiam capitolul 9 din Romani de ani de zile, încercând să înţeleg imaginea extraordinară a lui Dumnezeu din acel capitol. În toamna lui 1979, am avut parte de un an sabatic şi m-am hotărât să scriu o carte despre aceasta. Pe masură ce m-am adâncit în studiul lui Romani 9 zi de zi, ceva cu totul neaşteptat s-a întâmplat. Cuvântul pe care îl auzeam necontenit pentru mine personal era, “Eu, Dumnezeul din capitolul 9, voi fi proclamat, şi nu numai analizat sau explicat.”

Pe 14 octombrie, 1979, seara târziu după ce soţia mea Noel se dusese deja la culcare, Dumnezeu m-a chemat într-un mod decisiv de la lucrarea de predare într-un colegiu, la lucrarea de predicare în biserică. Aceasta se întâmpla în timpul când scriam Justificarea lui Dumnezeu, un studiu expoziţional din Romani 9. În jurnalul meu de atunci scriam, “În seara aceasta sunt mai aproape ca niciodată de a mă hotărî decisiv să demisionez de la Bethel şi să accept păstorirea … Îndemnul acesta este aproape copleşitor şi se manifestă astfel: sunt captivat de realitatea lui Dumnezeu şi de puterea Cuvântului Său de a crea oameni autentici.” În doar câteva săptămâni chemarea de la Biserica Bethlehem a pus în mişcare evenimentele care au precedat sosirea mea la această biserică şi la acest amvon. Deci, din nou cartea Romani era balamaua în jurul căreia s-a deschis uşa vieţii mele.

Susţinerea lucrării

Şi cu toate că nu am predicat niciodată din Romani, adevărurile măreţe din Romani 8:28 şi 8:32 au fost acelea care au susţinut lucrarea mea aici în timpul acestor 18 ani. Şi pot spune împreună cu John Stott că am proclamat finalul triumfător al versetelor din Romani 8 la nenumărate înmormântări şi niciodată n-am pierdut entuziasmul acestora” (Romans: God's Good News for the World [Downers Grove, IL: InterVarsity Press, 1994], p. 10). “Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.” (Romani 8:38-39).

Deci, pot să spun că am o poveste personală legată de această carte. Şi situaţia multor, multor alţi oameni este similară. Vă voi spune unele din poveştile lor în săptămânile – şi anii – care vor urma (de exemplu, Augustin, Martin Luther, John Wesley, Karl Barth şi unii dintre voi din această adunare). Pentru moment e de ajuns să spun că Samuel Coleridge, vorbind pentru mulţi, spune, “Cred că Epistola către Romani este cea mai profundă lucrare care există” (Table Talk [Oxford: Oxford university Press, n.d.], p. 232). Şi John Knox (nu scoţianul) a spus că “este fără doar şi poate cea mai importantă lucrare care a fost scrisă vreodată” (The Interpreter's Bible, Vol. 9 [Nashville: Abingdon Press, 1954], p. 355).

Cum s-a întâmplat aceasta? Cum a fost posibil ca cea mai importantă lucrare teologică creştină, scrisă vreodată să fi venit din partea unui fariseu evreu care ura creştinismul (Fapte 9:1), şi care ajutase la omorârea primilor martiri creştini (Fapte 7:58; 8:1), şi persecutase biserica primară cu ardoare (1 Timotei 1:13)? Cum s-a întâmplat că acest om a scris o epistolă de 22 de pagini, cu 7100 de cuvinte care “secol după secol … a fost flacăra cu care conducător după conducător creştin … şi-a aprins propria sa torţă înspre trezirea bisericii şi îmbogăţirea creştinismului” (A. M. Hunter, Introducing the New Testament [Gateshead: SCM Press Ltd., 1972], p. 94)?

Raspunsul începe în Romani 1:1, în primele trei fraze ale epistolei – “Pavel, rob al lui Isus Hristos, chemat să fie apostol, pus deoparte ca să vestească Evanghelia lui Dumnezeu.” Luaţi-le pe rând şi gândiţi-vă ce ne transmit ele despre acest om, despre epistola lui şi mai ales despre Dumnezeul lui. În toate cele trei expresii, lucrul esenţial nu este cine este Pavel, ci cui aparţine Pavel. Aceasta, în cele din urmă, va fi ceea ce va da sau nu va da semnificaţie vieţii tale – nu cine eşti, ci cui aparţii.

Un rob al lui Hristos Isus

Mai întâi, Pavel, autorul acestei epistole, spune că el este “un rob al lui Isus Hristos.” Suntem confruntaţi imediat cu o alegere: este acest om un fanatic înşelat? Isus, numit şi Hristos, a fost omorât în jurul anului 30 A.D. de către un guvernator roman numit Pilat. Avem mărturii laice şi istorice care susţin acest fapt. El a fost mort. Acum Pavel vine aici şi spune că acest om, Hristos Isus, nu este mort ci este stăpânul lui şi el, Pavel, este robul acestui om. Sunt aceste 16 capitole fabulaţiile unei înşelătorii? Tu va trebui sa decizi.

Mărturia lui Pavel nu este aceea că este un înşelat, ci că este cumpărat, că este în proprietatea şi sub domnia propriului său contemporan, care a murit şi a înviat din morţi – Hristos Isus. Am spus “cumpărat şi în proprietatea,” pentru că asta înseamnă să fii un rob supus. În 1 Corinteni 7:23, Pavel spune, “Voi aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Nu vă faceţi dar robi oamenilor.” Cu alte cuvinte, creştinii sunt robi ai lui Hristos pentru că El ne-a cumpărat prin faptul că a murit pentru noi, şi de aceea noi suntem proprietatea lui. “Nu ştiti că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuieşte în voi, şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu” (1 Corinteni 6:19-20). Pavel este un rob supus al lui Hristos Isus pentru că Hristos l-a cumpărat şi Pavel este acum proprietatea Lui.

Mai înseamnă şi că acest Hristos viu este Cel care-l conduce pe Pavel. În Galateni 1:10, Pavel spune, “Caut să plac oamenilor? Daca aş mai căuta să plac oamenilor, n-aş fi robul lui Hristos.” Cu alte cuvinte, fiind un rob supus al lui Hristos înseamnă o supunere totală faţă de ceea ce-i place Lui, şi nu faţă de ceea ce place altcuiva.

Aşa că înţelegerea lui Pavel cu privire la sine este că el este cumpărat, că se află în proprietatea lui Hristos şi că este condus de către acesta – un om care fusese omorât ca un criminal, probabil cu 25 de ani înainte ca această epistolă să fie scrisă, şi care, va spune Pavel în versetul 4, a fost înviat din morţi şi este unicul Fiu al lui Dumnezeu cu deplină putere. Cu alte cuvinte, aici în această epistolă care face istorie, nu avem de a face cu un om şi geniul lui. Ci avem de a face cu un om şi Proprietarul lui, Conducătorul lui şi Dumnezeul lui. Lucrul acesta începe să explice de ce această epistolă nu este o epistolă obişnuită.

Chemat ca apostol

În al doilea rând, Pavel spune că el este “[nu numai] un rob al lui Isus Hristos, [ci de asemenea] chemat să fie apostol.” El nu este nu numai cumpărat şi în proprietatea cuiva şi sub domnia cuiva; el este de asemenea chemat. Importanţa lui Pavel nu stă mai ales în ceea ce a făcut el, ci în ceea ce s-a făcut pentru el – el a fost cumpărat şi este în proprietatea cuiva; el a fost chemat şi pus deoparte. Altcineva este Actorul Principal aici, nu Pavel. În această epistolă nu avem de a face numai cu lucrarea unui om, ci cu lucrarea lui Dumnezeu într-un om.

În mintea lui Pavel, a fi apostol însemnă să fii un om care l-a văzut pe Isus Hristos cel înviat din morţi şi astfel să poţi depune o mărturie autentică, şi să fii însărcinat şi autorizat de către Hristos să-L reprezenţi pe El, să vorbeşti pentru El, şi să pui o bază pentru biserica Lui printr-o învăţătură adevarată şi plină de putere.

Pavel l-a văzut pe Isus pe drumul Damascului. Şi acolo Isus l-a chemat în lucrarea apostolică. El spune în 1 Corinteni 15:7-8, “[Isus] în urmă s-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor. După ei toţi, ca unei stârpituri, mi s-a arătat şi mie.” Acolo Isus i-a spus, “Căci M-am arătat ţie, ca să te pun slujitor şi martor atât al lucrurilor, pe care le-ai văzut, cât şi al lucrurilor, pe care Mă vei vedea făcându-le” (Fapte 26:16). Cu această însărcinare el a devenit unul din fondatorii creştinismului, aşa după cum spune în Efeseni 2:20 despre biserică, “zidiţi pe temelia apostolilor şi proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos.”

Dacă întrebăm astăzi unde se găseşte temelia apostolilor pentru biserică şi pentru viaţa şi lucrarea acesteia, răspunsul este: în scrierile pe care aceştia ni le-au lăsat. Şi printre toate acele scrieri apostolice nu este nici una ca Epistola către Romani. Este pur şi simplu rezumatul biblic măreţ al marii evanghelii şi de aceea este cu preponderenţă temelia bisericii, a cărei piatră din capul unghiului este Isus Hristos. Pavel spune că el este “chemat apostol” astfel încât biserica – adică noi – să primească Epistola către Romani nu doar ca mesajul unui om, ci al lui Hristos. Cartea Romani nu este extraordinară pentru că este cuvântul unui geniu, ci pentru că este Cuvântul lui Dumnezeu (vezi 1 Tesaloniceni 2:13; 1 Corinteni 2:13). Aceasta este semnificaţia chemării ca apostol.

Pus deoparte pentru Evanghelia lui Dumnezeu

În cele din urmă, Pavel spune că el este nu numai “rob al lui Isus Hristos, [şi nu numai] chemat ca apostol, [dar a fost şi] pus deoparte pentru Evanghelia lui Dumnezeu.”

Când s-a întâmplat aceasta? Când a fost pus el deoparte pentru Evanghelia lui Dumnezeu? Galateni 1:15 spune, “Dar când Dumnezeu - care m-a pus deoparte din pântecele maicii mele.” Aceasta înseamnă că înainte ca Pavel să fi fost cumpărat ca rob, înainte să fi fost chemat pe drumul Damascului, şi înainte să se fi născut, Dumnezeu l-a pus deoparte pentru Evanghelia Lui. Ceea ce înseamnă că Dumnezeu nu s-a uitat în jur să găsească o persoană care să preia rolul apostolic; ci l-a pregătit pe Pavel încă din pântecele mamei lui pentru a sluji Evanghelia – ceea ce este un lucru uimitor când îţi dai seama că de fapt calea care a dus din pântecele mamei până la drumul Damascului, a fost de fapt necredinţa lui Pavel şi felul în care el persecuta biserica.

Ceea ce înseamnă că începând chiar din primul verset al acestei cărţi deosebite gustăm ceva din măreţia înţelepciunii de nepătruns a lui Dumnezeu pe care Pavel o preamăreşte în 11:33-36 (O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui, şi cât de neînţelese sunt căile Lui!”). Dumnezeu nu a lăsat nimic la întâmplare în întemeierea bisericii Sale prin scrierile apostolilor: El l-a pus deoparte pe Pavel înainte ca acesta să se fi născut; l-a cumpărat prin moartea Fiului Său; l-a chemat în mod efectiv pe drumul Damascului.

Epistola către Romani este despre Dumnezeu

Deci versetul unu pare că vorbeşte despre autorul epistolei; dar în spatele fiecărei fraze stă Cineva cu mult mai mare. Dumnezeu l-a cumpărat prin moartea Fiului Său, Dumnezeu l-a chemat sa fie apostol (Galateni 1:15; 1 Corinteni 1:1), Dumnezeu l-a pus deoparte înainte ca el să se fi născut. Şi a făcut toate acestea, “pentru Evanghelia lui Dumnezeu” – la care vom privi săptămâna viitoare. Cu alte cuvinte, chiar din primul verset auzim cuvintele din Romani 11:36, “Din El, prin El, şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci!”

Leon Morris are foarte multă dreptate atunci când spune, “Dumnezeu este cuvântul cel mai important în această epistolă. Romani este o carte despre Dumnezeu. Nici o altă temă nu este tratată cu frecvenţa cu care este tratat Dumnezeu. Orice subiect pe care-l prezintă Pavel în această epistolă se referă la Dumnezeu. În preocuparea noastră de a înţelege ce spune apostolul despre neprihănire, justificare şi alte teme asemănatoare, ar trebui să nu trecem cu vederea concentrarea lui maximă asupra lui Dumnezeu. Pentru ca nu o întâlnim în nici o altă parte” (The Epistle to the Romans [Grand Rapids: Wm. B. Eerdmans Publishing Co., 1988], p.40).

Şi într-adevăr nu o întâlnim în altă parte. De aceea aceasta epistolă a avut efectul pe care l-a avut. Este din Dumnezeu şi prin Dumnezeu şi pentru Dumnezeu. Dumnezeu l-a ales pe autor înainte ca el să se fi născut. Dumnezeu i-a cumpărat libertatea prin moartea Fiului Său. Dumnezeu l-a chemat să fie apostol. Şi apoi Dumnezeu i-a dat o Evanghelie – Evanghelia lui Dumnezeu Însuşi. Deci Dumnezeu este la bază, Dumnezeu este la vârf şi Dumnezeu este la mijloc.

Din moment ce ne-am dedicat ca biserică să răspândim o pasiune pentru supremaţia lui Dumnezeu în toate lucrurile pentru bucuria tuturor neamurilor, a venit, cred eu, vremea să-L întâlnim pe Dumnezeu în cartea Romani. Cred că Dumnezeu ne-a ales, ne-a chemat şi ne-a pus deoparte exact pentru acest lucru. Rugaţi-vă împreună cu mine ca acest Cuvânt al lui Dumnezeu să ajungă departe şi să triumfe în mântuirea multora şi în zidirea bisericii pentru slava numelui Lui.

© Desiring God

Permisiuni: Aveţi permisiunea şi sunteţi încurajaţi să reproduceţi şi să distribuiţi acest material în orice format, cu condiţia să nu modificaţi cuvintele în nici un fel şi să nu cereţi bani mai mulţi decât v-a costat copierea materialului. Pentru postarea pe internet, preferăm un link către acest document de pe pagina noastră. Orice excepţie de la cele de mai sus trebuie aprobată de către Desiring God.

Vă rugăm să includeţi următoarea afirmaţie pe orice copie a acestui material pe care-l distribuiţi: De John Piper. © Desiring God. Pagina web: www.desiringGod.org.