Romani 1:16-17

Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a Iudeului, apoi a Grecului; deoarece în ea este descoperită o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: “CEL NEPRIHĂNIT VA TRĂI PRIN CREDINŢĂ.”

Evanghelia îi mântuieşte pe credincioşi

Întrebăm , Cum îi mântuieşte Evanghelia pe cei credincioşi? Nu întrebăm, Cum îi face Evanghelia pe oameni să devină credincioşi? Atunci când este proclamată în puterea Duhului Sfânt, Evanghelia are puterea să deschidă ochii oamenilor, să le schimbe inimile, să-i atragă la credinţă şi să-i mântuiască. Tocmai asta se întâmplă vara aceasta în serile de marţi şi miercuri în biserica noastră. Oamenii sunt atraşi la Hristos prin puterea şi frumuseţea Evangheliei. Dar subliniez ceea ce spune Pavel aici în versetele 16 şi 17, şi anume, că Evanghelia “este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede.” Credincioşii trebuie să fie mântuiţi. Evanghelia este instrumentul puterii lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră. Iar noi trebuie să ştim cum ne salvează Evanghelia pe noi cei credincioşi, pentru ca să putem să o folosim aşa cum se cuvine.

Observaţi legătura dintre versetele 15 şi 16: “Astfel, în ce mă priveşte pe mine, am o vie dorinţă să vă vestesc Evanghelia vouă celor din Roma.” Cine sunt aceşti “vouă”? Versetele 6-7 ne spun: “…între care sunteţi şi voi, cei chemaţi să fiţi ai lui Isus Hristos. Deci, vouă tuturor, care sunteţi prea iubiţi ai lui Dumnezeu în Roma, chemaţi să fiţi sfinţi.” Deci, Pavel spune în versetul 15 că are o “vie dorinţă” să vestească Evanghelia acestor sfinţi chemaţi şi prea iubiţi, a căror credinţă este “vestită în toată lumea” (v. 8). De ce? Versetul 16: “Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede” (traducere literală: fiecăruia care continuă să creadă) adică, voi. Şi anume, voi credincioşii din biserica Bethlehem.

Iar eu spun împreună cu Pavel: Eu, John Piper, am o dorinţă vie să vă predic Evanghelia vouă celor care credeţi – tocmai vouă celor care credeţi – pentru că Evenghelia aceasta care ne este dată aici în cartea Romani, este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea voastră. Voi credincioşilor aveţi nevoie să auziţi Evanghelia ca să fiţi mântuiţi. Iar Pavel slujeşte cu multă milă de-a lungul a 16 capitole pentru ca să ne spună Evanghelia şi cum lucrează aceasta ca să-i salveze pe cei credincioşi.

Credincioşii sunt dependenţi de Evanghelie în fiecare zi

Şi cred din toată inima că motivul pentru care Pavel face lucrul acesta este că atunci când noi credincioşii cunoaştem şi iubim şi trăim hrana aceasta tare a Evangheliei, vom fi atât de plini de Evanghelie, atât de influenţaţi de Evanghelie, dependenţi de Evanghelie, călăuziţi de Evanghelie, nădăjduind în Evanghelie şi atât de bucuroşi în Evanghelie încât nimeni nu va trebui să ne mai spună că trebuie să vestim Evanghelia sau cum să vestim Evanghelia. Vom fi plini de mulţumire şi dependenţi în mod radical de Evanghelie pentru nădejdea vieţii noastre veşnice, şi a sănătăţii noastre mintale, a echilibrului nostru în viaţă, a căsniciei noastre, încât va fi imposibil să nu ştim că oamenii au nevoie de Evanghelie şi de ce au nevoie de ea, şi cum se relaţionează Evanghelia la nevoile cele mai mari ale lor. Şi aceasta deoarece ştim că noi avem nevoie de ea, ştim de ce avem nevoie de ea, şi ştim cum vine ea zilnic în întâmpinarea nevoilor noastre cele mai mari.

Unul din motivele principale pentru care Pavel era atât de dornic să predice Evanghelia celor credincioşi (versetul 15) şi pentru care sunt şi eu atât de dornic să v-o predic vouă, este că dacă ne hrănim zi de zi cu hrana Evangheliei – dacă Evanghelia devine zi de zi şi oră de oră instrumentul puterii lui Dumnezeu în viaţa noastră pentru mântuirea noastră – atunci mărturisirea Evangheliei la cei din familia noastră, la prieteni şi la străini nu va fi o stratagemă artificială, ci va fi tocmai esenţa modului cum gândim, simţim, şi luptăm lupta credinţei şi dragostei pe care o ducem zi de zi.

Pavel era pe deplin convins – şi la fel ar trebui să fim şi noi – că predicarea Evangheliei la cei credincioşi va aduce roadă. Uitaţi-vă înapoi la versetul 13: “Nu vreau să nu ştiţi, fraţilor, că, de multe ori am avut de gând să vin la voi, ca să culeg vreun rod printre voi, ca printre celealte Neamuri, dar am fost împiedicat până acum.” Atunci când Evanghelia este predicată credincioşilor vor fi şi roade! Felurite roade. Neprihănire, pace, bucurie (Romani 14:17) – şi vor fi şi convertiţi care aud şi văd Evanghelia de la oamenii lui Dumnezeu.

Cum îi mântuieşte Evanghelia pe cei credincioşi?

Îmi concentrez atenţia asupra versetului 17 timp de trei săptămâni deoarece versetul 17 răspunde la întrebarea: Cum îi mântuieşte Evanghelia pe cei credincioşi? Dacă noi cei credincioşi vom trăi de pe urma Evangheliei, o vom face astfel. Învăţăm din Cuvântul lui Dumnezeu cum ne va mântui Evanghelia, apoi credem Evanghelia, cedăm în faţa ei, o preţuim, şi urmăm planul lui Dumnezeu zi de zi cu privire la cum plănuieşte El să ne salveze de la tot ce ne-ar putea distruge, şi mai ales de la judecata dreaptă a lui Dumnezeu (Romani 2:5) şi de la mânia viitoare a lui Dumnezeu (Romani 5:9). La aceasta se referă în mod deosebit termenul “mântuirea” din versetul 16: “Evanghelia . . . este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede.” Cei care continuă să creadă an după an, vor fi salvaţi de la mânia lui Dumnezeu de către puterea lui Dumnezeu în Evanghelie (vezi Marcu 13:13).

Cum? Cum îi salvează Evanghelia pe cei credincioşi de la mânia viitoare, şi cum ne aduce ea cu siguranţă în bucuria Dumnezeului nostru (Matei 25:21,23)?

Versetul 17 spune că lucrurile se întâmplă astfel: ”Evanghelia . . . este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede . . . deoarece în ea – în Evanghelie – este descoperită o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu.” Am văzut săptămâna trecută că Martin Luther a urât la început acest verset deoarece a crezut că revelaţia neprihănirii lui Dumnezeu nu era o veste bună, ci o altă veste proastă. Neprihănirea lui Dumnezeu ne creează problema pe care o avem: noi suntem nelegiuiţi şi suprimăm adevărul (Romani 1:18). Aşa că suntem condamnaţi de neprihănirea lui Dumnezeu.

Dumnezeu cere neprihănire de la noi. Aceasta este natura Lui şi aceasta cere Legea Lui. El este neprihănit. Însă noi nu avem această neprihănire ca să i-o dăm. Şi astfel suntem vinovaţi şi condamnaţi şi morţi spiritual, separaţi de Dumnezeu şi fără nădejde în lumea aceasta. Care este atunci vestea bună? Care este Evanghelia? Vestea bună este că neprihănirea pe care o cere Dumnezeu de la noi, ne-o dă Dumnezeu. Acesta a fost ultimul punct al mesajului de săptămâna trecută. Aceasta este semnificaţia versetului 17: Evanghelia este puterea lui Dumnezeu spre mântuirea celor credincioşi deoarece, zi de zi, de-a lungul vieţii noastre, vedem revelat în Evanghelia morţii şi învierii lui Hristos darul neprihănirii divine care ne dăruieşte ceea ce cere Dumnezeu de la noi.

Ce înseamnă “neprihănirea lui Dumnezeu”?

Apoi, am întrebat la final, la ce se referă darul acesta al neprihănirii lui Dumnezeu? Apoi, am menţionat cele trei posibilităţi care mi se par cele mai probabile. Aşadar, astăzi vreau să vă arăt la care dintre acestea s-a referit Pavel şi de ce a făcut-o.

Este neprihănirea lui Dumnezeu: 1) Răzbunarea sau demonstrarea dreptăţii Sale în iertarea păcatului, deoarece El pedepseşte păcatul acela în Isus, înlocuitorul nostru? 2) Sau este statutul nostru de nevinovăţie înaintea lui Dumnezeu ca şi păcătoşi iertaţi şi achitaţi de vină în prezenţa Lui? 3) Sau este transformarea morală lăuntrică care ne schimbă în copii ascultători şi neprihăniţi ai lui Dumnezeu?

O să vedem cu timpul în cartea Romani că toate acestea trei, sunt de fapt, înţelegeri corecte ale neprihănirii lui Dumnezeu, şi că este parte integrantă a Evangheliei faptul că toate trei sunt daruri fără plată obţinute pentru noi prin moartea lui Isus în locul nostru. Se poate ca Pavel să le aibă pe toate trei în vedere în versetul 17: neprihănirea lui Dumnezeu este descoperită – în toate aceste trei moduri – în Evanghelie spre credinţă; şi de aceea este ea puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea celor credincioşi. Este adevărat că vedem în Evanghelie, zi de zi, tot ceea ce este necesar pentru ca Dumnezeu să fie neprihănit şi să ne socotească pe noi neprihăniţi, şi apoi să ne crească progresiv în neprihănire. Aceasta este ceea ce ne descoperă Evanghelia zi de zi. Şi de aceasta ne agăţăm prin credinţă. Aceasta este ce ne face să rămânem credincioşi şi ne ajută să luptăm lupta credinţei şi să perseverăm până la capăt pentru a fi mântuiţi.

Poziţia noastră dreaptă înaintea lui Dumnezeu

Dar cred că sunt câteva motive pentru care intenţia principală a lui Pavel de aici din versetul 17 este de a se referi la “neprihănirea lui Dumnezeu” cu privire la poziţia noastră dreaptă înaintea lui Dumnezeu ca şi păcătoşi iertaţi, achitaţi şi fără vină – cu alte cuvinte, ca şi oameni îndreptăţiţi (justificaţi), sau socotiţi neprihăniţi datorită faptului că ne-a fost imputată neprihănirea lui Dumnezeu. În Hristos, avem acum o poziţie dreaptă înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu ne impută nouă propria-i neprihănire încă de pe vremea când suntem nelegiuiţi. Şi ne socoteşte ca având neprihănirea Lui. La aceasta cred că se referă înainte de toate versetul 17. Aceasta ni se descoperă în Evanghelie.

Iată motivele mele

1. Dumnezeu creditează omul cu neprihănirea Sa

Observaţi legătura dintre prima parte a versetului 17 şi ultima parte, citatul din Habacuc 2:4. “Deoarece în ea este descoperită o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă.” Apoi vine un citat din Vechiul Testament care este introdus cu expresia “după cum este scris.” Cu alte cuvinte, ceea ce tocmai a spus despre neprihănirea lui Dumnezeu care ne este descoperită în Evanghelie este ca şi – este la fel cu – ceea ce se pregăteşte să citeze din Habacuc 2:4, şi anume, “CEL NEPRIHĂNIT VA TRĂI PRIN CREDINŢĂ.”

Vedeţi ce s-a întâmplat cu cuvântul “neprihănire” (sau “drept”, care este acelaşi termen în limba Greacă)? În prima parte a versetului, neprihănirea este a lui Dumnezeu (“este descoperită o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu”), dar în a doua parte a versetului neprihănirea este a omului (“cel neprihănit va trăi prin credinţă”). Cum poate Pavel să dea un citat din Vechiul Testament pentru a ilustra ceea ce vrea să spună, dacă există o diferenţă atât de mare tocmai între înţelesurile celor două cuvinte pe care vrea să le compare? Răspunsul este – pentru că nu este o diferenţă mare. Acest citat din Vechiul Testament arată că ceea ce are Pavel în minte când se referă la Evanghelia care ne descoperă “neprihănirea lui Dumnezeu” nu este în primul rând faptul că Dumnezeu este neprihănit, ci că Dumnezeu impută omului sau creditează omul cu neprihănirea Sa, pentru ca omul acela să poată fi numit “drept” sau “neprihănit.” “Cel neprihănit,” spune el – cel care este acum neprihănit datorită darului neprihănirii lui Dumnezeu – acela “va trăi prin credinţă.”

Aşadar ce vrea să spună versetul 17 este că, în Evanghelie, este descoperită neprihănirea lui Dumnezeu în sensul că o vedem că ne este dată nouă celor păcătoşi pentru ca să fim îndreptăţiţi (justificaţi) – pentru ca să avem o poziţie dreaptă sau un statut drept înaintea lui Dumnezeu. Ceea ce nu putem să ne procurăm noi înşine, Dumnezeu ne impută nouă pentru ca să fim iertaţi şi achitaţi şi justificaţi înaintea Lui. Mai este însă un motiv pentru care trebuie să vedem versetul 17 din perspectiva aceasta. Aşa că adaugaţi-l la primul motiv şi pe acesta.

2. Neprihănirea lui Dumnezeu este arătată prin credinţă

Iată cel de-al doilea motiv pentru care cred ceea ce cred cu privire la ce gândeşte Pavel în versetul 17. Uitaţi-vă împreună cu mine la Romani 3:20. Paralela între aceste versete pe care le vom citi şi Romani 1:17 este atât de apropiată încât nu pot decât să las aceste versete să ne călăuzească în înterpretrarea lui Romani 1:17.

Romani 3:20: “Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului.” Vedeţi deci, că aici problema este cum vor fi “justificaţi” păcătoşii. Şi anume, cum căpătăm o poziţie dreaptă înaintea lui Dumnezeu când nu avem o neprihănire a noastră? Cum suntem achitaţi în sala de judecată când suntem păcătoşi vinovaţi? Pavel continuă în 3:21 cu cuvinte care sunt foarte apropiate de cele din Romani 1:17, “Dar acum s-a arătat [expresie foarte asemănătoare cu expresia “este descoperită” din 1:17] o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, [aceeaşi expresie ca şi în 1:17] fără lege – despre ea mărturisesc Legea şi proorocii.” Deci, Pavel explică “justificarea” sau actul prin care Dumnezeu îl socoteşte neprihănit pe om (din versetul 20) ca o “arătare a neprihănirii lui Dumnezeu” (versetul 21). Şi continuă să facă acelaşi lucru în versetele 22-24, care au luminat cu o lumină puternică peste “descoperirea neprihănirii lui Dumnezeu” din 1:17.

Pavel spune (şi vă rog să încercaţi să vedeţi versetele 22-24 ca pe un întreg) că această neprihănire care este arătată acum este tocmai “neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire. Căci toţi au păcătuit, şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus.” În gândirea de aici a lui Pavel, expresia “sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său” din versetul 24 este un altfel de a spune şi de a explica ceea ce a vrut să spună în versetul 22 prin “neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos.” Aşadar, avem în versetul 20 şi din nou în versetul 24 actul prin care Dumnezeu îi îndreptăţeşte (justifică) pe păcătoşi, iar între acestea avem două referinţe cu privire la Dumnezeu care-şi arată neprihănirea prin credinţă (versetele 20 şi 22).

Ca urmare, eu înţeleg că Pavel spune următorul lucru: În moartea lui Isus (versetele 24-25) Dumnezeu şi-a arătat propria-i neprihănire imputând sau creditând acea neprihănire păcătoşilor şi pronunţându-i neprihăniţi sau drepţi pe baza neprihănirii Lui. Aceasta este justificarea sau îndreptăţirea. Ideea aceasta ca Dumnezeu să-şi arate acum propria neprihănire fără ţinerea legii (versetele 21-22) este atât de apropiată de descoperirea neprihănirii lui Dumnezeu din 1:17, încât mă face să cred că cele două sunt identice.

Acesta este al doilea motiv pentru a spune că Romani 1:17 se referă la neprihănirea lui Dumnezeu dăruită omului în actul justificării – actul prin care păcătoşii sunt consideraţi (declaraţi) neprihăniţi prin credinţa în Isus.

Fără impunerea unor delimitări artificiale

Însă nu doresc să impun aici nişte delimitări artificiale între aceste modalităţi de a privi la neprihănirea lui Dumnezeu.

Evanghelia revelează faptul că moartea lui Isus a cumpărat nu numai o declaraţie a poziţiei noastre drepte înaintea lui Dumnezeu, ci a cumpărat şi o dezvoltare a trăirii noastre drepte înaintea lui Dumnezeu. Romani 8:3-4 spune, “Dumnezeu a osândit păcatul în firea pămîntească [aceasta s-a întâmplat la cruce: păcatul a fost pedepsit, executat], trimiţînd, din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, [şi iată acum scopul pe care îl împuterniceşte crucea] pentru ca porunca [dreaptă a] Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pămînteşti, ci după îndemnurile Duhului.” Deoarece păcatele noastre au fost osândite odată pentru totdeauna în moartea lui Hristos, acum avem o putere şi o libertate nouă în a progresa în mod real în împlinirea legii morale a lui Dumnezeu prin puterea Duhului Sfânt. “El zdrobeşte puterea păcatului şters,” după cum a scris Charles Wesley (“O For a Thousand Tongues”).

Evanghelia ne revelează lucrarea lui Dumnezeu pentru noi

Dar din cauza acestui adevăr, pe care-l vom vedea în toată plinătatea lui în săptămânile următoare, să nu cumva să treceţi pe lângă gloria punctului principal din versetul 17. Cum îi mântuieşte Evanghelia pe cei credincioşi? Cum te mântuieşte pe tine? Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede (Romani 1:16), pentru că în ea este descoperită spre încurajarea şi persistenţa noastră în credinţă, adevărul preţios că Dumnezeu ne dă ceea ce cere de la noi, şi anume propria Lui neprihănire. El ne iartă, ne achită, şi ne justifică prin credinţa noastră.

Aşa ne mântuieşte Evanghelia. Ne revelează aceste lucruri pentru ca să le vedem şi să le credem.

Lucrul de care avem nevoie zi şi noapte, pentru a ne croi drumul către cer, este să vedem, să primim şi să ne hrănim cu darul acesta al neprihănirii imputate. Acesta este modul în care Dumnezeu îi mântuieşte pe cei credincioşi. Lucrul acesta poate fi şi trebuie să fie înţeles şi de copii. Daţi-mi voie să o spun mai simplu. Cu toţii facem lucruri rele şi cu toţii suntem răi pentru că răul pe care-l facem vine dintr-o răutate cu rădăcini adânci în noi. Faptele noastre rele vin dintr-o inimă rea. Însă Dumnezeu spune că trebuie să fim buni, altfel nu ne poate accepta în prezenţa Sa, pentru că bunătatea Sa ar fi ruinată de răutatea noastră. Aşa că avem nevoie ca Dumnezeu să ia răutatea noastră şi să o pedepsească în moartea lui Isus, şi apoi să ia bunătatea lui Isus – propria Sa bunătate – şi să ne-o dea nouă.

Aceasta a făcut Dumnezeu. Aşa că, oricine crede în Isus primeşte darul bunătăţii lui Dumnezeu, neprihănirea lui Dumnezeu. Aceasta este justificarea sau îndreptăţirea prin credinţă.

Hrăniţi-vă zilnic din Evanghelie

Priviţi zilnic în Evanghelie la justificare. Fiţi eliberaţi de către ea zilnic din Evanghelie. Fiţi încurajaţi de către ea zilnic din Evanghelie. Fiţi întăriţi de ea zilnic. Fiţi împuterniciţi zilnic. Trăiţi pe baza unei neprihăniri care nu este a voastră. Nu pe baza realizărilor voastre, ci pe ale lui Dumnezeu. Aceasta este Evanghelia prin care trăim şi pe care o vom împărtăşi săptămâna aceasta cu familia şi prietenii noştri. Aceasta este Evanghelia care ne va mântui şi ne va duce în siguranţă acasă la Dumnezeu.

© Desiring God

Permisiuni: Aveţi permisiunea şi sunteţi încurajaţi să reproduceţi şi să distribuiţi acest material în orice format, cu condiţia să nu modificaţi cuvintele în nici un fel şi să nu cereţi bani mai mulţi decât v-a costat copierea materialului. Pentru postarea pe internet, preferăm un link către acest document de pe pagina noastră. Orice excepţie de la cele de mai sus trebuie aprobată de către Desiring God.

Vă rugăm să includeţi următoarea afirmaţie pe orice copie a acestui material pe care-l distribuiţi: De John Piper. © Desiring God. Pagina web: www.desiringGod.org.