Romani 4:9-12

Fericirea aceasta este numai pentru cei tăiaţi împrejur sau şi pentru cei netăiaţi împrejur? Căci zicem că lui Avraam credinţa "i-a fost socotită ca neprihănire." ¹⁰ Dar cum i-a fost socotită? După, sau înainte de tăierea lui împrejur? Nu când era tăiat împrejur, ci când era netăiat împrejur. ¹¹ Apoi a primit ca semn tăierea împrejur, ca o pecete a acelei neprihăniri, pe care o căpătase prin credinţă, când era netăiat împrejur. Şi aceasta, pentru ca să fie tatăl tuturor celor care cred, măcar că nu sunt tăiaţi împrejur; ca, adică, să li se socotească şi lor neprihănirea aceasta; ¹² şi pentru ca să fie şi tatăl celor tăiaţi împrejur, adică al acelora care, nu numai că sunt tăiaţi împrejur, dar şi calcă pe urmele credinţei aceleia, pe care o avea tatăl nostru Avraam, când nu era tăiat împrejur.

Astăzi voi vorbi despre relaţia dintre tăierea împrejur din Vechiul Testament şi botezul Noului Testament. Unul din motivele pentru care ne numim Baptişti este că noi credem că Noul Testament ne învaţă să botezăm credincioşii, dar nu şi copiii nou născuţi ai credincioşilor.

Câteva Motive Pentru Care Baptiştii Nu Botează Nou Născuţi

Sunt multe motive care stau în spatele acestei convingeri. Daţi-mi voie să menţionez cinci motive pe care le voi prezenta pe scurt ca să pot ajunge la subiectul principal din Romani 4:11, textul de unde unii dintre cei care botează nou născuţi îşi susţin poziţia pe care o au. Trec repede peste aceste cinci motive pentru că am făcut referire la ele mai înainte, în seria de predici despre botez din primăvara lui 1997. Puteţi face rost de aceste predici, le puteţi citi sau asculta.

1. În orice poruncă şi situaţie de botez din Noul Testament cerinţa credinţei precede botezul. Deci copiii nou născuţi incapabili de a avea această credinţă nu trebuiesc botezaţi.
2. Nu există nicăieri în Biblie situaţii explicite de botez ale copiilor nou născuţi. În cele trei "botezuri din case" menţionate (casa Lidiei, Fapte 16:15; casa temnicerului din Filipi, Fapte 16:30-33; casa lui Ştefan, 1 Corinteni 1:16) nu se menţionează copiii, iar în cazul temnicerului din Filipi, Luca spune clar, "Şi i-au vestit Cuvântul Domnului, atât lui cât şi tuturor celor din casa lui." (Fapte 16:32), ceea ce implică faptul că cei din casă care erau botezaţi puteau înţelege Cuvântul.
3. Pavel (în Coloseni 2:12) a definit botezul în mod clar ca şi un act făcut prin credinţă: "... fiind îngropaţi împreună cu El, prin botez, şi înviaţi în El şi împreună cu El, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu, care L-a înviat din morţi." În botez voi aţi fost înviaţi cu Hristos prin credinţă – propria voastră credinţă, nu credinţa părinţilor voştri. Dacă actul acesta nu este "prin credinţă" – dacă nu este o expresie exterioară a credinţei interioare – nu este botez.
4. Apostolul Petru, în prima sa epistolă, a definit botezul astfel, "... nu este o curăţire de întinăciunile trupeşti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos" (1 Petru 3:21). Botezul este "mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu." Este un act exterior şi o expresie a mărturisirii interioare şi a rugăciunii adresate lui Dumnezeu pentru curăţire, pe care cel botezat o face, nu părinţii lui.
5. Când biserica Noului Testament a dezbătut în Fapte 15 dacă tăierea împrejur ar trebui să mai fie cerută credincioşilor ca parte a procesului de a deveni creştin, este uimitor că nici măcar o dată în toată această dezbatere nimeni n-a spus nimic despre botez ca substitut pentru tăierea împrejur. Dacă botezul este simpla înlocuire a tăierii împrejur ca şi semn al noului legământ, şi astfel valabil pentru copii cât şi pentru adulţi, aşa cum era tăierea împrejur, cu siguranţă acesta ar fi fost momentul ca să se aducă un argument şi astfel să se arate că tăierea împrejur nu mai era necesară. Dar lucrul acesta nici măcar nu a fost menţionat.

Acestea sunt câteva motive pentru care Baptiştii ezită să îmbrăţişeze argumentele teologice mai elaborate care favorizează botezul copiilor. Dar acum suntem aici în Romani 4:11 şi mulţi din cei care botează copii văd în acest verset un sprijin pentru poziţia lor. Daţi-mi voie să încerc să vă arăt ce văd ei aici şi de ce eu unul nu sunt convins de poziţia lor.

De Ce Mulţi din Tradiţia Reformată Sprijină Botezul Nou Născuţilor

Avem de a face aici cu o mare tradiţie Reformată care merge până la John Calvin şi Ulrich Zwingly şi alţi Reformatori. Eu nu dispreţuiesc această tradiţie. Şi timp de mulţi ani am încercat să fiu corect în argumente, mai ales din moment ce majoritatea eroilor mei sunt în această tabără.

Motivul principal pentru care această mare tradiţie Reformată aprobă botezul copiilor nou născuţi ai credincioşilor este pentru că pare să existe o corespondenţă în Noul Testament între tăierea împrejur şi botez. La fel cum tăierea împrejur a fost dată ca un semn "copiilor legământului" în Vechiul Testament, la fel botezul – noul semn al legământului – ar trebui să fie dat astăzi "copiilor legământului". De exemplu, în Coloseni 2:11-12 se pare că există o legătură între tăierea împrejur şi botez: "În El [Hristos] aţi fost tăiaţi împrejur, nu cu o tăiere împrejur, făcută de mână, ci cu tăierea împrejur a lui Hristos, în dezbrăcarea de trupul poftelor firii noastre pământeşti, fiind îngropaţi împreună cu El, prin botez, .... " Deci de dragul argumentării, haideţi să spunem că există o oarecare corelare între tăierea împrejur şi botez.

Ce să facem cu această corelare? Ei bine, timp de 400 de ani s-a adus o argumentare destul de bine elaborată şi anume că botezul înlocuieşte tăierea împrejur ca şi semn al legământului şi că botezul ar trebui aplicat în biserică aşa cum a fost aplicată tăierea împrejur în Israel, şi anume, copiilor membrilor legământului – Israeliţi atunci, Creştini acum. De exemplu, the Westminster Directory for Public Worship of God (de acum 350 de ani) spune, "Sămânţa şi urmaşii celor credincioşi născuţi în biserică au prin naştere o parte la legământ şi drepturi la pecetea acestuia şi la privilegiile exterioare ale bisericii aflată sub Evanghelie, nu mai puţin decât aveau copiii lui Avraam în vremea Vechiului Testament."

Cu alte cuvinte, copiii credincioşilor creştini de astăzi aparţin bisericii vizibile prin virtutea naşterii lor şi atunci ar trebui să primească semnul şi pecetea legământului la fel cum şi copiii nou născuţi de opt zile a Israeliţilor primeau tăierea împrejur în Vechiul Testament. Aceasta este argumentul principal.

De Ce este Romani 4:11 "Suportul" pentru Mulţi Care Botează Nou Născuţi?

Ce relevanţă are Romani 4:11 aici? Daţi-mi voie să citez dintr-o scrisoare – o scrisoare foarte bună (ca spirit şi conţinut) – pe care am primit-o de la un apărător al botezului copiilor nou născuţi după ce am predicat mesajele despre botez în primăvara anului 1997. El se plângea că nu am făcut referire la Romani 4:11. Iată de ce, spunea el: "Pentru mine Romani 4:11 este ca un cui de susţinere în doctrina pedobaptismului [botezul copiilor nou născuţi]. Scoate-l afară şi întreaga doctrină cade."

Care este acel lucru pe care îl văd aici atât el şi cât şi alţii, lucru care face ca acest verset să fie atât de convingător în pledoaria pentru botezul copiilor nou născuţi? Voi încerca să explic. Să privim la text. În versetul 9 Pavel ne aminteşte că lui Avraam credinţa "i-a fost socotită ca neprihănire." Adică, el a fost îndreptăţit înaintea lui Dumnezeu numai prin credinţă. Apoi versetul 10 subliniază că aceasta s-a întâmplat înainte ca Avraam să fie tăiat împrejur. "Dar cum i-a fost socotită? După, sau înainte de tăierea lui împrejur? Nu când era tăiat împrejur, ci când era netăiat împrejur." Important este faptul că îndreptăţirea lui Avraam nu a fost adusă prin tăierea împrejur, care a venit mai târziu, ci numai prin credinţă.

Apoi vine versetul acesta crucial 11 care funcţionează ca şi un fel de definiţie a tăierii împrejur: "Apoi a primit ca semn tăierea împrejur, ca o pecete a acelei neprihăniri, pe care o căpătase prin credinţă, când era netăiat împrejur." Deci tăierea împrejur a lui Avraam este descrisă aici ca şi "un semn ... o pecete a neprihănirii credinţei."

De ce este lucrul acesta important? Este important pentru că dă un înţeles spiritual tăierii împrejur care este ca şi înţelesul botezului din Noul Tesament – "un semn şi o pecete a neprihănirii credinţei." Spunem că botezul este o expresie a credinţei adevărate şi a poziţiei corecte faţă de Dumnezeu pe care o avem prin credinţă înainte să fim botezaţi. Aceasta pare să fie ceea ce înseamnă şi tăierea împrejur, în concordanţă cu ce spune Pavel în Romani 4:11. Tăierea împrejur este un semn şi o pecete a credinţei pe care Avraam a avut-o înainte să fie tăiat împrejur.

Deci vedeţi ce înseamnă aceasta? Dacă tăierea împrejur şi botezul înseamnă acelaşi lucru – şi anume, credinţă autentică – atunci nu putem folosi acest înţeles al botezului de unul singur ca şi argument împotriva botezului copiilor nou născuţi, pentru că tăierea împrejur a fost dată copiilor nou născuţi. Cu alte cuvinte, nu poţi spune pur şi simplu, "Botezul este o expresie şi un semn al credinţei; copiii nou născuţi nu pot avea credinţă; de aceea nu botezăm copii nou născuţi." Nu poţi spune aşa ceva pur şi simplu, pentru că Romani 4:11 spune că tăierea împrejur înseamnă acelaşi lucru – un semn al credinţei – şi a fost dat copiilor nou născuţi.

De aceea Romani 4:11 este considerat de către unii ca fiind suportul pledoariei pentru botezul copiilor nou născuţi. Textul acesta defineşte tăierea împrejur într-un mod care-i dă acesteia acelaşi înţeles ca şi botezului, şi totuşi ştim din Geneza 17 că tăierea împrejur a fost dată de Dumnezeu pentru copiii nou născuţi ai tuturor evreilor.

(10) Acesta este legământul Meu pe care să-l păziţi între Mine şi voi, şi sămânţa ta după tine: tot ce este de parte bărbătească între voi să fie tăiat împrejur. 11 ... şi acesta să fie semnul legământului dintre Mine şi voi. 12 La vârsta de opt zile, orice copil de parte bărbătească dintre voi să fie tăiat împrejur, neam după neam: fie că este rob născut în casă, fie că este cumpărat cu bani de la vreun străin, care nu face parte din neamul tău. (Geneza 17:10-12)

Deci, chiar dacă tăierea împrejur este descrisă de Pavel ca un semn şi o pecete a neprihănirii credinţei lui Avraam, aceasta urma să le fie administrată fiilor săi de parte bărbătească, şi fiilor acestora, şi chiar şi slujitorilor care nu erau evrei prin naştere.

Deci, dacă tăierea împrejur poate fi un semn al credinţei şi neprihănirii, şi totuşi să fie administrată tuturor copiilor de parte bărbătească din Israel (care nu au încă credinţă pentru ei înşişi), atunci de ce nu ar putea fi administrat şi botezul copiilor creştinilor chiar dacă este un semn al credinţei şi neprihănirii (pe care ei nu o au încă)?

Cum Răspundem la Aceasta?

Problema principală cu acest argument este o presupunere greşită cu privire la asemănarea dintre poporul lui Dumnezeu din Vechiul Testament şi poporul lui Dumnezeu de astăzi. Aceasta asemănare presupune că modul în care şi-a strâns Dumnezeu poporul legământului, Israel, în Vechiul Testament şi modul în care îşi strânge Dumnezeu astăzi poporul legământului, Biserica, este atât de asemănător încât diferitele semne ale legământului (botezul şi tăierea împrejur) pot fi administrate la fel pentru ambele categorii. Aceasta este o presupunere greşită.

Există diferenţe între poporul noului legământ numit Biserica şi poporul vechiului legământ numit Israel. Şi aceste diferenţe explică de ce era potrivit să se dea semnul vechiului legământ al tăierii împrejur copiilor nou născuţi ai lui Israel, şi de ce nu este potrivit să se dea semnul noului legământ al botezului copiilor nou născuţi  ai Bisericii. Cu alte cuvinte, chiar dacă este o suprapunere în înţeles între botez şi tăiere împrejur (aşa cum se vede în Romani 4:11), tăierea împrejur şi botezul nu joacă acelaşi rol în poporul legământului lui Dumnezeu deoarece modul în care Dumnezeu şi-a alcătuit poporul în Vechiul Testament şi modul în care îşi alcătuieşte Biserica astăzi, sunt fundamental diferite.

Pavel face clar lucrul acesta în mai multe locuri. Să ne uităm la două dintre acestea. Deschideţi împreună cu mine la Romani 9:6-8:

⁽⁶⁾ Dar aceasta nu înseamnă că a rămas fără putere Cuvântul lui Dumnezeu. Căci nu toţi cei ce se coboară din Israel, sunt Israel; ⁽⁷⁾ şi, măcar că sunt sămânţa lui Avraam, nu toţi sunt copiii lui Avraam; ci este scris: "În Isaac vei avea o sămânţă, care-ţi va purta numele." ⁽⁸⁾ Aceasta înseamnă că nu copiii trupeşti sunt copii ai lui Dumnezeu; ci copiii făgăduinţei sunt socotiţi ca sămânţă.

Ceea ce este relevant în acest text cu privire la scopul nostru este că erau două naţiuni "Israel": un Israel fizic şi un Israel spiritual. Versetul 6b: "Căci nu toţi cei ce se coboară din Israel [adică, Israelul fizic, religios] sunt Israel [adică, adevăratul Israel spiritual]." Totuşi Dumnezeu a hotărât ca toată naţiunea Israel, fizică, religioasă să fie cunoscută ca şi popor al legământului şi să primească semnul legământului şi binecuvântările legământului – cum ar fi ţara promisă (Geneza 17:8).

Oamenii din poporul legământului din Vechiul Testament erau amestecaţi. Erau toţi Israeliţi după trup fiind tăiaţi împrejur, dar în interiorul acestui grup naţional-etnic era o rămăşiţă a adevăratului Israel, adevăraţii copii ai lui Dumnezeu (versetul 8). Acesta este modul în care a hotărât Dumnezeu să fie lucrurile: El s-a legat prin legământ de un popor de o anumită etnie şi de descendenţii lor; le-a dat tuturor semnul legământului, tăierea împrejur, dar a lucrat în acest grup etnic ca să cheme un popor adevărat pentru Sine.

Cum este Biserica o Continuare a lui Israel?

Întrebarea pentru noi este acesta: este Biserica Noului Testament – Biserica de astăzi – o continuare a grupului etnic, amestecat, religios al naţiunii Israel, sau este Biserica o continuare a rămăşiţei adevăraţilor fii ai lui Avraam care sunt copii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Hristos? Suntem noi o comunitate a celor născuţi din Duhul, a noului legământ cu legea lui Dumnezeu scrisă în inimile noastre şi definită de credinţă? Nu trebuie să dăm cu presupusul aici.

Pavel răspunde clar în Galateni 4:22-28:

⁽²²⁾ Căci este scris că Avraam a avut doi fii: unul din roabă [Ismael, născut lui Hagar], şi unul din femeia slobodă [Isaac, născut lui Sara]. ²³ Dar cel din roabă s-a născut în chip firesc, iar cel din femeia slobodă s-a născut prin făgăduinţă. ... ²⁸ Şi voi, fraţilor [Biserica], ca şi Isaac, voi sunteţi copii ai făgăduinţei.

Cine sunt "şi voi fraţilor"? Ei sunt Biserica. Biserica nu trebuie să fie o moştenire amestecată ca sămânţa lui Avraam. Biserica nu trebuie să fie ca Israel – o mulţime fizică şi în ea o mică rămăşiţă a sfinţilor adevăraţi. Prin definiţie Biserica sunt sfinţii. Biserica este continuarea rămăşiţei. Aşa cum spune versetul 28, Biserica este " ca şi Isaac, copii ai făgăduinţei."

Poporul legământului din Vechiul Testament era alcătuit din Israelul după trup – un popor etnic, naţional, religios care includea "copii după trup" şi "copii ai lui Dumnezeu." De aceea era potrivit ca tăierea împrejur să fie dată tuturor copiilor trupeşti.

Dar poporul noului legământ, numit Biserica lui Isus Hristos, este clădită într-un mod fundamental diferit. Biserica nu se bazează pe vreo caracteristică etnică sau naţională ci numai pe realitatea credinţei, numai prin har prin puterea Duhului Sfânt. Biserica nu este o continuare a naţiunii Israel ca şi întreg; ci este o continuare a adevăratului Israel, rămăşiţa – nu a copiilor trupeşti, ci a copiilor făgăduinţei.

De aceea, nu este potrivit ca şi copiii născuţi doar după trup să primească semnul legământului, botezul.

Biserica este comunitatea noului legământ – "Acest pahar este legământul cel nou, făcut în sângele Meu" (Luca 22:20; 1 Corinteni 11:25) – spunem noi când luăm cina. Noul Legământ este lucrarea spirituală a lui Dumnezeu de a-Şi pune Duhul în noi, de a-Şi scrie legea în inimile noastre, şi de a ne face să umblăm în poruncile Lui. Este o comunitate spirituală autentică. Spre deosebire de comunitatea vechiului legământ Biserica se defineşte printr-o viaţă spirituală adevărată şi printr-o credinţă adevărată. Dacă ai aceste lucruri înseamnă că aparţii Bisericii. De aceea să administrezi semnul legământului, botezul, celor care sunt numai copii ai firii şi care nu dau nici o indicaţie a naşterii din nou în prezenţa Duhului sau a legii scrise în inimile lor sau a credinţei vitale în Hristos înseamnă să contrazici înţelesul comunităţii noului legământ şi să mergi înapoi în istoria răscumpărării.

Biserica nu este o reluare a lui Israel. Este o înaintare a lui Israel. Este o mare greşeală să administrezi semnul legământului ca şi cum această înaintare nu s-a produs. Noi nu botezăm copiii după trup, nu pentru că nu-i iubim, ci pentru că vrem să păstrăm pentru ei puritatea şi puterea comunităţii spirituale pe care Dumnezeu a hotărât-o pentru biserica credincioasă a lui Hristos cel viu.

Mă rog să fiţi convinşi de aceste lucruri, şi mulţi dintre cei care au ezitat până acum se vor boteza, nu ca să se conformeze cu statutul vreunei biserici, ci pentru ca prin credinţă şi ascultare să glorifice lucrarea măreaţă a noului legământ al lui Dumnezeu din viaţa voastră. Aţi fost spălaţi de sângele Mielului? Sunt păcatele voastre iertate? Aţi murit împreună cu Hristos şi aţi înviat prin credinţă ca să umblaţi într-o viaţă înnoită? Locuieşte în voi Duhul lui Hristos? Este legea scrisă în inima voastră? Veniţi atunci şi arătaţi lucrul acesta în botez, şi glorificaţi lucrarea măreaţă a noului legământ al lui Dumnezeu din viaţa voastră.

© Desiring God
Permisiuni: Aveţi permisiunea şi sunteţi încurajaţi să reproduceţi şi să distribuiţi acest material în orice format, cu condiţia să nu modificaţi cuvintele în nici un fel şi să nu cereţi bani mai mulţi decât v-a costat copierea materialului. Pentru postarea pe internet, preferăm un link către acest document de pe pagina noastră. Orice excepţie de la cele de mai sus trebuie aprobată de către Desiring God.

Vă rugăm să includeţi următoarea afirmaţie pe orice copie a acestui material pe care-l distribuiţi: De John Piper. © Desiring God. Pagina web: www.desiringGod.org