Romani 7:1-6

Nu ştiţi, fraţilor, - căci vorbesc unor oameni care cunosc Legea - că Legea are stăpânire asupra omului câtă vreme trăieşte el? 2 Căci femeia măritată este legată prin Lege de bărbatul ei câtă vreme trăieşte el; dar dacă-i moare bărbatul, este dezlegată de legea bărbatului ei. 3 Dacă deci, când îi trăieşte bărbatul, ea se mărită după altul, se va chema preacurvă; dar dacă-i moare bărbatul, este dezlegată de Lege, aşa că nu mai este preacurvă, dacă se mărită după altul. 4 Tot astfel, fraţii mei, prin trupul lui Hristos, şi voi aţi murit în ce priveşte Legea, ca să fiţi ai altuia, adică ai Celui ce a înviat din morţi; şi aceasta, ca să aducem rod pentru Dumnezeu. 5 Căci, când trăiam sub firea noastră pământească, patimile păcatelor, aţâţate de Lege, lucrau în mădularele noastre, şi ne făceau să aducem roade pentru moarte. 6 Dar acum, am fost izbăviţi de Lege, şi suntem morţi faţă de Legea aceasta, care ne ţinea robi, pentru ca să slujim lui Dumnezeu într-un duh nou, iar nu după vechea slovă.

Nu o listă de reguli, ci o persoană

Ceea ce am văzut în versetul 5, ultima dată când am fost împreună, a fost că atunci când Legea întâlneşte firea pământească devine în mâinile firii pământeşti instrumentul înfrângerii propriilor sale cerinţe. Să citim acel verset din nou şi să revedem adevărul prezentat în el. Versetul 5: „Căci, când trăiam sub firea noastră pământească, patimile păcatelor, aţâţate de Lege [sau literal: “patimile păcatelor prin lege”], lucrau în mădularele noastre, şi ne făceau să aducem roade pentru moarte.” Deci păcatul a luat Legea “sfântă, dreaptă şi bună” (Romani 7:12) şi a făcut-o un instrument al roadei pentru moarte.

Am argumentat că motivul pentru care se petrec aceste lucruri este deoarece esenţa păcatului – sau esenţa firii pământeşti – este auto-zeificarea. Preferăm să fim propriul nostru dumnezeu. Nu ne place să ni se spună ce să facem. Noi nu suntem doar călcători de lege; suntem urâtori de lege. Iubim autonomia şi urâm supunerea. Aceştia suntem din fire încă de la căderea lui Adam şi a Evei, care au preferat propria lor înţelepciune în locul înţelepciunii lui Dumnezeu. Aşadar când “legea poruncilor” (Efeseni 2:15) vine la noi în firea noastră pământească (fără Duhul Sfânt şi fără credinţă) nu produce roada dragostei – care Pavel ne învaţă că este împlinirea întregii legi (Romani 13:10; Galateni 5:14) – ci produce roadă pentru moarte (Romani 7:5).

De aceea, argumentează Pavel, dacă vrem să aducem roadă pentru Dumnezeu (versetul 4) – dacă vrem să fim transformaţi în oameni ca şi Hristos – trebuie să murim faţă de lege. Nu doar să avem o putere de voinţă mai mare ca să ascultăm mai bine de lege, ci să murim faţă de lege. Versetul 4: “Tot astfel, fraţii mei, prin trupul lui Hristos, şi voi aţi murit în ce priveşte Legea, ca să fiţi ai altuia, adică ai Celui ce a înviat din morţi; şi aceasta, ca să aducem rod pentru Dumnezeu.”

Deci cheia pentru trăirea vieţii creştine – cheia rodirii pentru Dumnezeu – cheia pentru o viaţă care să-L preamărească pe Hristos, o viaţă plină de dragoste şi jertfă – este să murim faţă de lege şi să fim uniţi nu cu o listă de reguli, ci cu o Persoană, Hristos cel înviat. Calea către dragoste este calea unei relaţii personale, dependente de Duhul Sfânt şi atot-satisfăcătoare cu Hristos cel înviat, nu este determinarea de a păzi nişte porunci.

Eliberat de păcat, mort faţă de Lege

Acum daţi-mi voie să ilustrez acest fel de viaţă – acest fel de viaţă nouă, neorientată înspre lege, o viaţă de sfinţenie şi dragoste – comparând Romani 7:4 cu Romani 6:22. Similitudinile sunt foarte relevante. Romani 6:22 spune, “Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfîrşit: viaţa vecinică.” Acum haideţi să comparăm aceasta cu Romani 7:4.

Expresiei “odată ce aţi fost izbăviţi de păcat” din 6:22 îi corespunde expresia “prin trupul lui Hristos, şi voi aţi murit în ce priveşte Legea” din 7:4.

Expresiei “şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu” din 6:22 îi corespunde expresia “ca să fiţi ai altuia, adică ai Celui ce a înviat din morţi” din 7:4.

Expresiei “aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfîrşit: viaţa vecinică” din 6:22 îi corespunde expresia “ca să aducem rod pentru Dumnezeu” din 7:4.

• Izbăvit de păcat – mort faţă de lege.

• Robi ai lui Dumnezeu – aparţinând lui Hristos.

• Având ca rod sfinţirea – aducând rod pentru Dumnezeu.

De ce cred că “izbăvit de păcat” din 6:22 corespunde cu “mort faţă de lege” din 7:4? Pentru că în 7:5 păcatul lucra “prin lege” în mădularele noastre ca să aducă roadă pentru moarte. “Patimile păcatelor, aţâţate de Lege, lucrau în mădularele noastre, şi ne făceau să aducem roade pentru moarte.” Cu alte cuvinte, legea şi păcatul sunt parteneri în a ne ruina vieţile. Dacă vrem să fim izbăviţi de păcat (6:22), trebuie să fim izbăviţi de lege (7:4). Dacă vrem să murim faţă de păcat, trebuie să murim faţă de lege.

Dar nu este Legea lui Dumnezeu bună?

Cum pot spune aceasta despre legea lui Dumnezeu, cea bună şi sfântă? Spun aceasta pentru că Pavel o spune. El nu numai că spune lucrul acesta aici în versetul 5; ci îl spune şi în 1 Corinteni 15:56, “Boldul morţii este păcatul, şi puterea păcatului este Legea.” Puterea păcatului este legea. Lucrul acesta este adevărat cu privire la abilitatea Legii de a condamna (Romani 3:19-20), şi este adevărat cu privire la abilitatea legii de a ţine în robie din punct de vedere practic (Romani 7:5). Legea şi păcatul sunt parteneri în a ruina viaţa şi a omorî oamenii.

Spun lucrul acesta şi pentru faptul că Pavel a spus-o în Galateni 3:22-23, “Dar Scriptura [şi contextul arată clar faptul că el vrea să spună “legea”] a închis totul sub păcat, pentru ca făgăduinţa să fie dată celor ce cred, prin credinţa în Isus Hristos. Înainte de venirea credinţei, noi eram sub paza Legii, închişi pentru credinţa care trebuia să fie descoperită.” Cu alte cuvinte, Dumnezeu a dat legea sfântă, dreaptă şi bună ca să aibă un efect temporar de întemniţare. Ea îl întemniţează pe om faţă de păcat. Ea “înmulţeşte greşeala” (Romani 5:20; vedeţi Galateni 3:19) şi face ca păcatul să devină “afară din cale de păcătos” (7:13).

Deci iată punctul crucial: Izbăvirea de sub păcat pentru a trăi o viaţă de rodire pentru Dumnezeu nu vine prin lege, ci vine prin moartea faţă de lege şi faţă de partenerul ei, păcatul, pentru ca să puteţi aparţine altuia – nu păcatului [primul soţ din Romani 7:1-3], ci unei Persoane noi, vii, puternice, Isus Hristos, Fiul înviat al lui Dumnezeu, sau lui Dumnezeu Tatăl, aşa cum spune Romani 6:22; sau Duhului lui Dumnezeu, aşa cum spune Romani 8:9. Fie că este Tatăl, sau Fiul, sau Duhul Sfânt – cheia vieţii creştine de rodire nu este legea scrisă, ci este Dumnezeu cel viu care ne defineşte, ne alcătuieşte, ne călăuzeşte, ne satisface.

Şi nu este oare țelul nostru dragostea, împlinirea Legii?

Acum haideţi să încercăm să devenim cât se poate de practici, ca să vedem dacă înţelegem ce înseamnă lucrul acesta cu adevărat pentru vieţile noastre de zi cu zi. Şi iată care este testul ca să vedem dacă înţelegem: De ce trebuie să murim faţă de lege dacă ţelul nostru este roada dragostei, iar dragostea este împlinirea legii? Dacă legea se rezumă la dragoste, şi dragostea este roada pe care o doreşte Dumnezeu, atunci de ce trebuie să murim faţă de lege? Romani 13:8, 10: “Să nu datoraţi nimănui nimic, decât să vă iubiţi unii pe alţii: căci cine iubeşte pe alţii, a împlinit Legea … Dragostea nu face rău aproapelui: aşadar dragostea este împlinirea Legii.” Galateni 5:14 spune, “Căci toată Legea se cuprinde într-o singură poruncă: "SĂ IUBEŞTI PE APROAPELE TĂU CA PE TINE ÎNSUŢI.” Atunci de ce să mori tocmai faţă de lucrul pe care vrei să-l împlineşti?

Pentru că Dumnezeu a hotărât ca scopul legii să fie împlinit în noi prin a-L iubi pe Hristos şi nu prin a păzi legea.

Să încercăm să comunicăm lucrul acesta printr-o imagine. Şi vă voi spune din start că imaginea are şi un adevăr şi un fals în ea. Voi folosi imaginea pentru reliefarea adevărului şi apoi o voi elimina din cauza greşelii din ea.

Să presupunem că legea este ca o casă cu o uşă în faţă şi o uşă în spate. Şi în casă este comoara dragostei, împlinirea legii. Noi dorim să fim acolo. Dorim să devenim oameni radicali, iubitori, jertfitori ca şi Hristos. Pe uşa închisă din faţă sunt scrise legile pentru a intra în casă. Ele sunt combinaţia care deschide lacătul mare al uşii. Rotire la dreapta, nu ucide; rotire la stânga, nu fura; rotire la dreapta, nu minţi; rotire la stânga, nu preacurvi; rotire la dreapta, nu pofti; şi aşa mai departe.

Pavel spune, că dacă vrei să intri în casă – dacă vrei comoara dragostei – trebuie să mori faţă de uşa de la intrare ca şi cale de a pătrunde în interior. Şi atunci când mori faţă de lege ca şi uşă de intrare în casă, eşti unit cu Hristos, care te ia în braţe, te duce la uşa din spate şi te poartă înăuntru. El şi numai El are puterea să facă lucrul acesta. Poţi intra în casă doar dacă te încrezi în El şi mergi dus de El. Trebuie să fii unit cu El dacă vrei să ajungi la comoara dragostei. În El şi prin El aduci roada dragostei şi împlineşti legea.

Cu alte cuvinte, ca să îmlineşti legea trebuie să mori faţă de păzirea legii ca şi cale de intrare, şi să o înlocuieşti cu dragostea pentru Hristos. Ataşamentul faţă de Hristosul cel viu, nu faţă de legea scrisă, este cheia pentru viaţă şi dragoste. Acesta este adevărul din această imagine: Dacă vrei să împlineşti legea, nu o abordezi prin uşa din faţă a păzirii poruncilor, ci prin uşa din spate a iubirii de Hristos.

Acum ce este greşit în această imagine?

Legea este slujitorul lui Hristos

Ceea ce este greşit în această imagine este faptul că pune legea în centru şi-L face pe Hristos slujitorul legii, în loc să-L pună pe Hristos în centru şi să facă legea slujitoarea lui Hristos. Sau ca să spunem altfel, face ca legea să fie ţelul unirii noastre cu Hristos, în loc să facă ca unirea noastră cu Hristos să fie ţelul legii. Pericolul este că ceea ce s-ar putea să ne dorim cel mai mult este să intrăm în această casă a legii; şi pentru ca să atingem ţelul acela, Hristos devine o cheie folositoare, un fel de uşier.

O cât de uşor este pentru noi să ne apropiem foarte mult de înţelegerea corectă a vieţii creştine (înnoirea Duhului – Hristos! – în loc de vechea slovă – legea!) – şi apoi să cădem din nou în felul nostru vechi legalist de trăire, făcându-L pe Hristos un nou dătător de liste şi un nou mijloc prin care în cele din urmă să înţelegem “corect” vechea listă. Şi astfel ajungem să mergem prin casă din cameră în cameră folosind toate combinaţiile pentru a deschide lacătele pe care le-am căpătat de la Hristos. Şi credem că acesta este ţelul vieţii creştine.

Nu cred că aceasta este ceea ce vrea Pavel să spună în Romani 7:4 atunci când spune că “voi aţi murit în ce priveşte Legea, ca să fiţi ai altuia, adică ai Celui ce a înviat din morţi,” Isus Hristos. El nu a vrut să spună: Muriţi faţă de lege ca să aparţineţi Celui care chiar vă poate ajuta să aparţineţi legii. Pavel spune: Legea nu este scopul istoriei; Hristos este scopul istoriei. Legea nu este ţelul vieţii tale; Hristos este ţelul vieţii tale. Hristos nu a venit în istorie ca să ne conducă înspre lege; legea a venit în istorie ca să ne conducă înspre Hristos. Legea nu este ţelul lui Hristos; Hristos este ţelul legii. Căsătoria nu este de dragul jurămintelor făcute la nuntă; jurămintele făcute la nuntă sunt de dragul căsătoriei.

Ce fac creştinii cu Legea lui Dumnezeu?

Atunci ce ar trebui să facem noi, creştinii, cu legea lui Dumnezeu cea sfântă, dreaptă şi bună? Răspuns: vom privi în această lege din două motive: 1) Vom privi în lege ca să-L vedem pe Hristos, ca să-L putem cunoaşte pe El, să ne încredem în El şi să-L iubim pe El mai mult. 2) Vom privi în această lege ca să ne verificăm pe noi înşine dacă-L cunoaştem într-adevăr pe Hristos, dacă ne încredem în El şi-L iubim aşa cum ar trebui. Legea lui Dumnezeu îl revelează pe Hristos în multe feluri, şi o putem folosi ca să-L cunoaştem pe El şi ca să ne înflăcărăm dragostea pentru El. Legea este ca o hârtie de turnesol care verifică autenticitatea dragostei noastre pentru Hristos. Hristos este cheia care deschide înţelesul legii; şi apoi legea îl prezintă pe Hristos pentru a satisface inimile noastre – şi pentru a transforma inimile noastre (vedeţi Ioan 5:39; Luca 24:27).

Daţi-mi voie să ilustrez lucrul acesta din 2 Corinteni 3. Remarcaţi mai întâi că miza aici este trăirea prin lege sau trăirea prin Duhul. Versetul 6: “[Dumnezeu] care ne-a şi făcut în stare să fim slujitori ai unui legământ nou, nu al slovei, ci al Duhului; căci slova omoară, dar Duhul dă viaţa.”

Spunând lucrurile acestea, Pavel descrie vechiul legământ – Legea lui Moise – care a venit cu mare slavă la Muntele Sinai. Apoi el spune că faţa lui Moise a strălucit reflectând această slavă atunci când s-a înfăţişat înaintea poporului, şi că şi-a acoperit faţa astfel încât oamenii să nu vadă cum trecea slava aceasta. Şi apoi el tratează această maramă ca pe un simbol al modului cum au fost acoperite pentru cei mai mulţi din Israel adevărata slavă şi adevăratul ţel al vechiului legământ. Apoi, începând din 2 Corinteni 3:14-17 el face legătura cu Hristos:

“Dar ei au rămas greoi la minte: căci până în ziua de astăzi, la citirea Vechiului Testament, această maramă rămâne neridicată, fiindcă marama este dată la o parte în Hristos. Da, până astăzi, când se citeşte Moise, rămâne o maramă peste inimile lor. Dar ori de câte ori vreunul se întoarce la Domnul, marama este luată. Căci Domnul este Duhul; şi unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia.”

Aceasta este ceea ce se petrece cu noi creştinii în împlinirea noului legământ: marama care acoperea slava şi ţelul legii este îndepărtată, şi noi vedem adevărata faţă a lucrurilor. Şi văzând-o, experimentăm ţelul ei corect. Care este acesta? Versetul 18: “Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului [ţelul şi slava vechiului legământ], şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.”

Ceea ce vedem atunci când este ridicată marama este slava Domnului Isus Hristos: “Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului.” Aşa trebuie să privim la lege – ca să-l vedem pe Hristos. Noi am murit faţă de lege ca şi mijloc de păzire a legii pentru ca marama să fie ridicată şi pentru ca să folosim legea ca şi mijloc de a-L vedea pe Hristos şi de a-L iubi pe El.

Şi ce se întâmplă când facem aceasta? Cum lucrează viaţa creştină ca să producă dragoste, dacă am murit faţă de păzirea poruncilor şi ne-am întors la a-L vedea pe Hristos? “Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi [noi] suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.” Aceasta este viaţa creştină. O viaţă de a-L vedea şi a-L savura pe Isus Hristos şi de a fi schimbat prin această privelişte şi această savurare din slavă în slavă în acelaşi chip ca şi al Domnului.

De aceea, de dragul lui Hristos, şi de dragul sufletului vostru: dăruiţi-vă în întregime scopului de a-L cunoaşte pe Hristos, de a vă încrede în El şi de a-L iubi pe El şi veţi fi schimbaţi din slavă în slavă în asemănarea cu Hristos. Veţi aduce roadă pentru Dumnezeu, nu în vechea slovă ci într-un duh nou.