Romani 7:1-6

Nu ştiţi, fraţilor, - căci vorbesc unor oameni care cunosc Legea - că Legea are stăpânire asupra omului câtă vreme trăieşte el? 2 Căci femeia măritată este legată prin Lege de bărbatul ei câtă vreme trăieşte el; dar dacă-i moare bărbatul, este dezlegată de legea bărbatului ei. 3 Dacă deci, când îi trăieşte bărbatul, ea se mărită după altul, se va chema preacurvă; dar dacă-i moare bărbatul, este dezlegată de Lege, aşa că nu mai este preacurvă, dacă se mărită după altul. 4 Tot astfel, fraţii mei, prin trupul lui Hristos, şi voi aţi murit în ce priveşte Legea, ca să fiţi ai altuia, adică ai Celui ce a înviat din morţi; şi aceasta, ca să aducem rod pentru Dumnezeu. 5 Căci, când trăiam sub firea noastră pământească, patimile păcatelor, aţâţate de Lege, lucrau în mădularele noastre, şi ne făceau să aducem roade pentru moarte. 6 Dar acum, am fost izbăviţi de Lege, şi suntem morţi faţă de Legea aceasta, care ne ţinea robi, pentru ca să slujim lui Dumnezeu într-un duh nou, iar nu după vechea slovă.

Îndreptăţirea numai prin credinţă, fără faptele Legii

Reluăm pelerinajul nostru fericit pe teritoriul extraordinar al arborilor giganţi şi al munţilor înalţi numit Epistola către Romani. Vom petrece câteva săptămâni studiind primele şase versete ale capitolului şapte. Aşadar nu este nevoie să ne grăbim în această dimineaţă ci putem petrece câteva minute ca să ne recăpătăm direcţia, mai ales pentru aceia dintre voi care nu aţi fost împreună cu noi pe perioada acestui pelerinaj din aprilie 1998, atunci când am început studierea cărţii Romani.

Până la Romani 3:20 Pavel a arătat condiţia disperată în care se găsesc toţi oamenii din cauza păcatului nostru îndreptat împotriva lui Dumnezeu. Am depreciat cu toţii slava Sa (3:23), schimbând-o cu alte lucruri pe care le-a creat El, şi preţuind alte lucruri mai mult decât Îl preţuim pe El (1:23). Noi suntem păcătoşi în ceea ce facem şi păcătoşi în natura noastră. Nu este niciunul neprihănit, nici unul măcar (3:10). Suntem cu toţii răspunzători şi fiecare gură este astupată (3:19). Un Dumnezeu sfânt, drept, bun, atot-glorios îşi revelează acum mânia faţă de noi, şi, dacă nu este nicio cale de mântuire, vom pieri sub mânia şi urgia Lui veşnică (2:8).

Dar începând din Romani 3:21 şi până la finele capitolului 5, Pavel ne dezvăluie o cale pentru a fi îndreptăţiţi înaintea lui Dumnezeu. Este absolut uimitor. Este cât se poate de diferită de un program de reabilitare morală. Este cât se poate de diferită de păzirea mai bună a regulilor sau de trăirea mai disciplinată sau de a fi oameni mai drăguţi sau de a ne repara relaţiile suferinde sau de a descoperi cum să reuşim în viaţă. Este o cale radical de diferită faţă de toate aceste lucruri. Se numeşte îndreptăţire prin credinţă – a fi socotit neprihănit înaintea lui Dumnezeu prin credinţă.

Ceea ce descrie Pavel pentru noi în aceste capitole este înţelesul lucrării lui Isus Hristos – viaţa, moartea şi învierea Sa. Şi înţelesul este acela că El a venit să facă pentru noi ceea ce noi nu am fi putut face niciodată pentru noi înşine, şi anume, să sufere o pedeapsă infinită în locul nostru şi să dăruiască o neprihănire perfectă în locul nostru. Cu alte cuvinte, pentru ca să fim îndreptăţiţi înaintea lui Dumnezeu păcatul nostru trebuie să fie perfect pedepsit şi legea lui Dumnezeu trebuie să fie pe deplin ascultată. Aceasta a fost marea tranzacţie dintre Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Fiul în timpul vieţii lui Isus pe pământ. El a venit să moară pentru păcatele noastre şi să trăiască pentru neprihănirea noastră.

Ceea ce înseamnă că îndreptăţirea se bazează pe o lucrare efectuată în totalitate în afara noastră. Aceasta este minunea cea mai mare. De aceea am spus că această mare lucrare este cât se poate de diferită de un program de reabilitare morală, sau de o păzire mai bună a regulilor, sau de o trăire mai disciplinată, sau de a fi oameni mai drăguţi, sau de a ne repara relaţiile suferinde sau de a descoperi cum să reuşim în viaţa aceasta. A fi îndreptăţiţi înaintea lui Dumnezeu nu implică niciunul din aceste lucruri. Îndreptăţirea se bazează pe o lucrare efectuată în totalitate în afara noastră, o lucrare făcută de altcineva – Isus Hristos, cel neprihănit. El a trăit şi a murit ca şi substitut pentru noi înainte ca noi să ne fi născut. Temelia unei poziţii corecte înaintea lui Dumnezeu nu este în noi înşine, ci în cer – Isus Hristos.

Corolarul acestui adevăr pe care Pavel s-a străduit să-l facă clar este că noi devenim beneficiarii acestei mari lucrări prin a fi uniţi cu Hristos numai prin credinţă, fără faptele legii (3:28). Adică, nu mai ţinem legea pentru a arăta că parte din neprihănirea noastră justificatoare, sau toată neprihănirea noastră justificatoare este propria noastră neprihănire. Ci recunoaştem cu bucurie că toată pedeapsa noastră a fost în suferinţa şi moartea lui Hristos (3:24-25) şi toată neprihănirea noastră a fost în marele act al ascultării Sale (5:17-19), iar noi o primim ca pe o comoară fără plată şi atot-satisfăcătoare.

Deci poziţia noastră corectă înaintea lui Dumnezeu (îndreptăţirea noastră) nu este pe baza lucrării noastre ci pe baza lucrării lui Hristos. Şi darul veşnic al vieţii în El devine al nostru primindu-l ca pe comoara vieţii noastre.

Deci să păcătuim mereu ca să se înmulţească harul?

Şi astfel am ajuns la capitolul şase şi la o mare obiecţie. Lucrul important cu privire la obiecţia aceasta este că ne dovedeşte că suntem pe calea cea bună, pentru că obiecţia n-ar avea niciun sens dacă n-am fi pe calea bună. Obiecţia este exprimată de două ori, o dată în 6:1 şi o dată în 6:15.

Romani 6:1, “Ce vom spune atunci? Să păcătuim mereu ca să se înmulţească harul?” Cu alte cuvinte, cineva spunea, “Dacă îndreptăţirea este numai prin credinţă fără faptele legii, şi dacă pedeapsa noastră este trecută şi neprihănirea noastră este în cer, atunci, să păcătuim mereu, şi să arătăm cât de mare este de fapt harul îndreptăţirii fără plată.” Este o obiecţie plauzibilă. Şi ne arată că suntem pe calea cea bună. Dacă Pavel ne-ar fi învăţat că baza poziţiei noastre corecte înaintea lui Dumnezeu este îmbunătăţirea moralităţii noastre, această obiecţie nu s-ar fi ridicat niciodată. Dar această obiecţie se ridică din cauză că doctrina îndreptăţirii prin credinţă a lui Pavel este foarte radicală.

Obiecţia vine din nou în Romani 6:15, “Ce urmează de aici? Să păcătuim pentru că nu mai suntem sub Lege ci sub har? Nicidecum.” Cineva spunea că exact aici ducea învăţătura lui Pavel; învăţându-i pe oameni că îndreptăţirea este prin har, numai prin credinţă, duce la mai multă păcătuire, nu la mai puţină. Aceasta era ceea ce spuneau ei.

Răspunsul lui Pavel la această obiecţie este Nu! Nu în versetul 1, şi nu în versetul 15! Oamenii care sunt îndreptăţiţi prin credinţă nu vor continua în păcat. Păcatul nu va mai avea stăpânire asupra lor (6:14). Întreg pasajul de la Romani 6-8 explică de ce stau lucrurile astfel. Ce fel de viaţă este viaţa care este bazată pe a fi îndreptăţit înaintea lui Dumnezeu numai prin har, numai prin credinţă, astfel încât păcatul să nu mai aibă stăpânirea? Am privit la lucrul acesta începând din 10 septembrie anul trecut.

Care este răspunsul lui Pavel la această întrebare? De ce nu mai continuă să păcătuiască oamenii îndreptăţiţi doar pentru că nu mai sunt sub lege ci sunt sub har? Dacă Hristos este întreaga noastră îndreptăţire pentru neprihănire, şi păzirea legii de către noi nu rezultă în nicio îndreptăţire (vedeţi mesajul din Romani 6:14-19, din 26 noiembrie 2000), atunci de ce produce adevărul acesta oameni care sunt pasionaţi să lupte împotriva păcatului şi să devină ca Isus?

Pavel are câteva răspunsuri. El spune că atunci când a murit Hristos, cei care sunt uniţi cu El prin credinţă au murit împreună cu El, şi morţii nu mai păcătuiesc (6:2-6). Mai spune că Dumnezeu însuşi lucrează în noi ca să ne elibereze de robia păcatului şi să ne aducă la ascultare, care duce la viaţa veşnică. Romani 6:17: “Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, pentru că, după ce aţi fost robi ai păcatului, aţi ascultat acum din inimă.” Versetul 22: “Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat [de către Dumnezeu] şi v-aţi făcut robi [Dumnezeu v-a făcut robi] ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit: viaţa veşnică.” Dumnezeu ne eliberează din robia păcatului. Dumnezeu ne aduce la o ascultare din inimă (nu doar la o ascultare exterioară). Şi în felul acesta Dumnezeu ne asigură viaţa veşnică. Cei îndreptăţiţi nu fac pace cu păcatul; ci duc război împotriva păcatului. Dumnezeu are grijă de aceasta.

Aici în Romani 7, Pavel încă se mai ocupă de aceeaşi întrebare. Încă răspunde obiecţiei din Romani 6:15, “Să mai păcătuim pentru că nu suntem sub lege ci sub har?” De ce oare eliberarea de sub lege nu produce oameni nelegiuiţi? De ce cei îndreptăţiţi nu păcătuiesc mai mult ci din contră păcătuiesc mai puţin?

În Romani 6:16-23, răspunsul lui Pavel a abordat în întregime lucrarea lui Dumnezeu de eliberare a noastră de sub păcat dar nu a menţionat deloc legea. Însă lucrul acesta necesită un răspuns! Pavel, ai spus în versetul 15, “Nu mai suntem sub lege.” Însă negi că lucrul acesta produce mai mult păcat, şi insişti că produce o neprihănire practică şi o slujire pentru slava lui Dumnezeu. De ce? Explică.

Aceasta este ceea ce Pavel face în Romani 7:1-6. În următoarele săptămâni ne vom uita mai în detaliu la răspunsul dat de el. Dar în această dimineaţă vreau să vedeţi esenţa acestuia. Apoi sper să vă doriţi să vedeţi mai mult.

A nu mai fi sub Lege – înseamnă să păcătuieşti mai puţin şi să iubeşti mai mult

Pavel începe în Romani 7:1-3 cu o comparaţie detaliată între funcţia pe care o are legea pentru un cuplu căsătorit şi funcţia pe care o are legea pentru un creştin. Esenţa acestei comparaţii este că atunci când moare unul dintre partenerii legaţi prin căsătorie, legea care declară greşită căsătoria cu o altă persoană, nu se mai aplică pentru partenerul rămas în viaţă. Aşadar Pavel argumentează că, în acelaşi fel, atunci când creştinul moare împreună cu Hristos, legea nu-l mai leagă pe creştin aşa cum o făcea înainte. De aceea noi nu suntem “sub lege.” Ne vom ocupa de lucrul acesta săptămâna viitoare. Dar acum întrebarea este: bine, cum mă ajută aceasta? Oamenii îndreptăţiţi au murit împreună cu Hristos prin credinţă şi această moarte este o moarte faţă de lege, astfel încât legea nu îi mai constrânge. De ce nu produce lucrul acesta oameni nelegiuiţi, şi fără dragoste?

Răspunsul lui Pavel se găseşte în versetele 4 şi 6. Aceasta este ceea ce vreau să vedem în această dimineaţă – motivul principal pentru care faptul că nu mai suntem sub lege nu produce oameni care păcătuiesc mai mult, ci oameni care păcătuiesc mai puţin şi iubesc mai mult.

Versetul 4: “Tot astfel, fraţii mei, prin trupul lui Hristos, şi voi aţi murit în ce priveşte Legea, ca să fiţi ai altuia, adică ai Celui ce a înviat din morţi; şi aceasta, ca să aducem rod pentru Dumnezeu.” Răspunsul lui este că atunci când ai murit faţă de lege ai fost unit cu Hristos. Nu ai fost eliberat de sub lege ca să pluteşti încoace şi încolo fără să fii legat de nimic. Ai fost eliberat de sub lege şi unit cu Hristos. Hristos este noul tău “soţ.” Şi remarcaţi ce se spune despre Hristos – “Cel ce a înviat din morţi.” Această persoană cu care suntem uniţi este vie. Nu este o listă de porunci. Nu este o listă de îndatoriri exterioare. Ci este o uniune spirituală cu o Persoană atot-glorioasă, atot-dătătoare, atot-satisfăcătoare, care trăieşte veşnic. Mult mai reală decât persoana care stă lângă tine.

Şi scopul acestei uniuni (acestui “mariaj”), spune Pavel, este să “aduci roadă pentru Dumnezeu.” Iată! Nu mai continui în păcat. Dacă eşti în Hristos, îndreptăţit, şi căsătorit cu Mântuitorul tău, Isus, aduci roadă pentru Dumnezeu. Aceasta înseamnă că în tine cresc dorinţe noi, atitudini noi, alegeri noi, şi acţiuni noi ca şi roadă a acestei relaţii atot-satisfăcătoare dintre tine şi “soţul” tău viu, Isus Hristos.

Deci a fi eliberat de sub lege nu înseamnă eliberat de dragoste şi dreptate; înseamnă eliberat să te căsătoreşti cu Cel care este dragoste – Cel care produce dragoste în noi din interior spre exterior – ca roada viţei de vie, nu ca beteala de pe un pom.

Din interior spre exterior prin Duhul, nu din exterior spre interior prin lege – acesta este adevărul subliniat de versetul 6: “Dar acum, am fost izbăviţi de Lege, şi suntem morţi faţă de Legea aceasta, care ne ţinea robi, pentru ca să slujim lui Dumnezeu într-un duh nou, iar nu după vechea slovă.” De ce am murit faţă de lege? De ce suntem izbăviţi de lege? De ce nu mai suntem sub lege? Ca să continuăm să păcătuim tot mai mult? Nu! Ci ca să “slujim” – moartea faţă de lege face slujitori, nu păcătoşi.

Duhul Sfânt, nu litera Legii

Însă remarcaţi cum face lucrul acesta. Ce fel de slujire produce eliberarea de sub lege? O slujire legalistă? Nu. Versetul 6 spune că produce o slujire “într-un duh nou, … nu după vechea slovă.” Vreau să predic în următoarele săptămâni un mesaj întreg despre subiectul acesta. Însă acum remarcaţi următorul lucru: motivul eliberării de sub lege prin moartea faţă de lege este de a aşeza viaţa pe o bază complet nouă – pe baza Duhului, nu a slovei.

Acesta este noul răspuns dat de Pavel la obiecţia din Romani 6:15. Motivul pentru care a fi sub har şi nu sub lege produce dragoste şi nu nelegiuire este că Dumnezeu îşi revarsă Duhul în inimile celor îndreptăţiţi. Şi ceea ce face Duhul este o lucrare de “înnoire” din interior spre exterior. El scrie legea în inimă şi transformă voinţa şi emoţiile într-o slujire plină de dragoste, ca a lui Hristos. Suntem eliberaţi de “slova” dăltuită în piatră, sau scrisă pe hârtie – o listă de îndatoriri exterioare care apasă asupra voinţei voastre din exterior pentru ca aceasta să se conformeze atunci când nu există o inimă care să se conformeze. Voi aţi murit faţă de aceasta.

Aşadar să punem versetul 4 şi versetul 6 împreună, în încheiere, şi să vedem imaginea mai completă a vieţii tale ca şi persoană îndreptăţită. De ce, faptul că eşti eliberat de sub lege nu produce nelegiuire şi păcat, ci dragoste şi slujire?

Versetul 4 pune răspunsul în termenii căsătoriei cu Hristosul cel înviat. Versetul 6 pune răspunsul în termenii lucrării de înnoire ai Duhului. Versetul 6 vorbeşte despre slujirea în înnoirea Duhului. Versetul 4 vorbeşte despre aducerea de roadă pentru Dumnezeu. Ambele îşi bazează această viaţă nouă pe moartea faţă de lege.

Versetul 4: “Tot astfel, fraţii mei, prin trupul lui Hristos, şi voi aţi murit în ce priveşte Legea, ca să fiţi ai altuia, adică ai Celui ce a înviat din morţi; şi aceasta, ca să aducem rod pentru Dumnezeu.”

Versetul 6: “Dar acum, am fost izbăviţi de Lege, şi suntem morţi faţă de Legea aceasta, care ne ţinea robi, pentru ca să slujim lui Dumnezeu într-un duh nou, iar nu după vechea slovă.”

Deci, ce este viaţa ta, creştinule îndreptăţit? Eşti tu un fel de agent moral, neutru, care pluteşte încoace şi încolo care poate spune, “Să păcătuim ca să se înmulţească harul”? Nu. Dacă eşti îndreptăţit prin credinţă, eşti unit cu Hristos prin credinţă. Eşti căsătorit cu El. El este dragostea care satisface viaţa ta. Şi tu aduci roadă din părtăşia cu El. Sau ca să spunem altfel, dacă eşti îndreptăţit prin credinţă, Duhul lui Hristos locuieşte în tine şi El nu este neutru sau pasiv. El este la lucru în tine pentru a crea o minte nouă şi o inimă nouă care iubeşte şi slujeşte. De aceea noi nu vom păcătui ca harul să se înmulţească. Păcatul nu va mai avea stăpânire asupra noastră pentru că nu suntem sub lege, ci sub har.

Şi dacă te întrebi ce trebuie să faci ca să fii parte a acestei mari mântuiri, a acestei mari îndreptăţiri şi a acestei mari transformări progresive, răspunsul este ţesut în tot ceea ce am spus: încrede-te în Hristos ca şi neprihănire a ta, ca şi pedeapsă a ta, şi ca şi putere transformatoare a ta. Primeşte-L pe El ca pe comoara vieţii tale, şi El va fi tot ceea ce ai nevoie.