Romani 5:12-21

De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit... 13 (Căci înainte de Lege păcatul era în lume. Dar păcatul nu este ţinut în seamă câtă vreme nu este o lege. 14 Totuşi moartea a domnit, de la Adam până la Moise, chiar peste cei ce nu păcătuiseră printr-o călcare de lege asemănătoare cu a lui Adam, care este o icoană preînchipuitoare a Celui ce avea să vină. 15 Dar cu darul fără plată nu este ca şi cu greşeala; căci, dacă prin greşeala unuia singur, cei mulţi au fost loviţi cu moartea, apoi cu mult mai mult harul lui Dumnezeu şi darul, pe care ni l-a făcut harul acesta într-un singur om, adică în Isus Hristos, s-au dat din belşug celor mulţi. 16 Şi darul fără plată nu vine ca printr-acel unul care a păcătuit; căci judecata venită de la unul, a adus osânda; dar darul fără plată venit în urma multor greşeli a adus o hotărâre de iertare. 17 Dacă deci, prin greşeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii, vor domni în viaţă prin acel unul singur, care este Isus Hristos!)

Hristos este asemenea lui Adam

Săptămâna trecută am încheiat cu cuvintele de la finalul versetului 14, “Adam, care este o icoană preînchipuitoare a Celui ce avea să vină.” Adică, Adam, primul om este un arhetip, un tipar sau o prefigurare a lui Hristos, care urma să vină mult mai târziu în istorie. Am întrebat, De ce a inserat Pavel acele cuvinte tocmai aici? De ce spune că Adam este un tipar a lui Hristos imediat după ce spune că, „Moartea a domnit, de la Adam până la Moise, chiar peste cei ce nu păcătuiseră printr-o călcare de lege asemănătoare cu a lui Adam”? Adică, imediat după ce spune că păcatele personale ale urmaşilor lui Adam nu erau cauza care a determinat moartea acestora; ci cauza era uniunea lor cu Adam în păcatul acestuia.

De ce spune tocmai aici, că Adam este un tipar a lui Hristos? Şi eu am răspuns: pentru că acesta este lucrul pe care vrea să-l sublinieze Pavel cu privire la Hristos şi la cum suntem noi îndreptăţiţi în Hristos. Aşa cum cei care sunt în Adam mor din cauza păcatului lui Adam care le este imputat lor, tot la fel cei care sunt în Hristos trăiesc din cauza neprihănirii lui Hristos care le este atribuită lor. La fel cum nu păcătuirea personală a celor ce sunt în Adam se află la rădăcina a ceea ce le-a adus condamnarea acestora, tot la fel, nu bunătatea personală a celor care sunt în Hristos se află la rădăcina a ceea ce le aduce îndreptăţirea acestora. Motivul pentru care Pavel spune lucrul acesta exact aici, şi anume că Adam este un tipar a lui Hristos, este să semnaleze faptul că îndreptăţirea vine la noi nu pe baza ascultării noastre, ci pe baza ascultării lui Hristos şi a uniunii noastre cu El doar prin credinţă.

Hristos nu este asemenea lui Adam

Aici am încheiat săptămâna trecută. Astăzi vom relua în versetele 15-17. De ce aceste trei versete? Deoarece ele alcătuiesc o unitate foarte distinctă cu un scop distinct. Puteţi vedea scopul în primele cuvinte ale versetului 15 şi primele cuvinte ale versetului 16. Pavel tocmai a spus la finalul versetului 14 că Adam este un arhetip, un tipar a lui Hristos. Dar acum spune în versetul 15: “Dar cu darul fără plată nu este ca şi cu greşeala” şi apoi în versetul 16, „Şi darul fără plată nu vine ca printr-acel unul care a păcătuit.” Remarcaţi cele două fraze, „nu este ca” şi „nu vine ca.”

Scopul versetelor 15-17 este de a arăta cum Hristos nu este ca Adam. Da, există o similitudine şi o corespondenţă. Dar vom scăpa din vedere scopul principal dacă nu realizăm faptul că similitudinea şi corespondenţa sunt menite să sublinieze diferenţa şi superioritatea lui Hristos şi a lucrării Sale. Scopul nu este pur şi simplu să arate că Adam / păcatul / condamnarea / moartea sunt diferite de Hristos / neprihănirea / îndreptăţirea / viaţa. Lucrul acesta este atât de evident, că nu este nevoie să iei trei versete ca să spui că neprihănirea nu este păcat şi îndreptăţirea nu este condamnare şi viaţa nu este moarte.

Mai degrabă, iată care este scopul. Cineva ar putea spune că Adam / păcatul / condamnarea / moartea este egal cu minus zece (-10), iar Hristos / neprihănirea / îndreptăţirea / viaţa este egal cu plus zece (+ 10). Lucrul acesta ar face clar faptul că ele corespund dar sunt diferite. Dar nu asta este ceea ce face Pavel aici. Ci el spune că, da, corespondenţa este acolo, dar partea pozitivă este cu mult mai mult decât un egalizator al părţii negative. Nu echilibrează doar numărul, lăsându-ne la zero, ca să spunem aşa. Hristos şi neprihănirea Lui, îndreptăţirea şi viaţa sunt *mult mai mult *decât Adam şi păcatul lui, condamnarea şi moartea. Ele nu sunt un zece cu plus, ci sunt zeci de mii cu plus.

Veţi vedea lucrul acesta foarte clar pe măsură ce luăm fiecare verset pe rând şi întrebăm, Cum sunt Hristos şi lucrarea Sa diferite de Adam şi lucrarea sa? Cum este Hristos net superior?

Deci să începem cu versetul 15. „Dar [Remarcaţi aceasta! Da Adam este un arhetip a lui Hristos, dar] cu darul [Ce este acesta? Versetul 17, spune aproape de final: „darul neprihănirii”] fără plată nu este ca şi cu greşeala [adică, greşeala lui Adam]; căci, dacă prin greşeala unuia singur, cei mulţi au fost loviţi cu moartea, apoi cu mult mai mult harul lui Dumnezeu şi darul, pe care ni l-a făcut harul acesta într-un singur om, adică în Isus Hristos, s-au dat din belşug celor mulţi.”

Vreau să subliniez un punct principal şi unul secundar la fiecare dintre aceste trei versete (15-17). Punctul secundar de aici este acesta: Remarcaţi cuvintele “unuia singur” şi “celor mulţi.” Versetul 15b: “căci, dacă prin greşeala unuia singur, cei mulţi au fost loviţi cu moartea, apoi cu mult mai mult harul lui Dumnezeu şi darul, pe care ni l-a făcut harul acesta într-un singur om, adică în Isus Hristos, s-au dat din belşug celor mulţi.” Aceasta este paralela adevărată din pasajul acesta. Mulţi sunt în Adam şi mulţi mor din cauza greşelii unui singur om. Mulţi sunt în Hristos şi mulţi experimentează harul din cauza harului unui singur om. Punctul secundar este pur şi simplu acesta: judecata a venit din cauza unui singur om; mântuirea vine din cauza unui singur om. A existat o singură cale pentru toţi oamenii să păcătuiască – în Adam. Există o singură cale pentru toţi să fie mântuiţi – în Hristos. Pavel vrea să vedem şi să savurăm unicitatea lui Hristos, harul şi neprihănirea Sa. Vedeţi unicitatea, singularitatea şi măreţia lui Hristos în acest text şi închinaţi-vă Lui, iubiţi-L pe El şi încredeţi-vă în El.

Mult mai mult

Acum să privim la punctul principal din versetul 15. Care este contrastul pe care vrea Pavel să-l vedem? Ce anume din versetul 15 nu este o paralelă dintre Adam şi Hristos?

Versetul 15 începe, “Dar cu darul fără plată nu este ca şi cu greşeala.” Lucrul acesta este prea evident ca să aibă nevoie de repetiţie. Darul fără plată se referă la darul neprihănirii, în conformitate cu versetul 17, şi, desigur, darul neprihănirii nu este ca şi greşeala. Neprihănirea şi greşeala sunt opuse. Este aceasta tot ceea ce vrea Pavel să spună? Nu cred. Ceea ce vrea să spună este că atunci când greşeala şi neprihănirea sunt puse în contrast, neprihănirea – harul care dă această neprihănire – este cu mult mai sigur şi cu mult mai proeminent decât greşeala.

Puteţi vedea aceasta în următoarea jumătate a versetului 15 care începe cu “căci.” “Căci, dacă prin greşeala unuia singur, cei mulţi au fost loviţi cu moartea, apoi cu mult mai mult [remarcaţi această frază esenţială!] harul lui Dumnezeu şi darul, pe care ni l-a făcut harul acesta într-un singur om, adică în Isus Hristos, s-au dat din belşug celor mulţi.” Deci având în vedere această subordonată care sprijină propoziţia principală, eu aş parafraza versetul 15a în felul următor: „Dar noi nu ar trebui să spunem doar, ‚Dacă greşeala unuia, atunci darul celuilalt.’ Nu, nu. Ceea ce ar trebui să spunem este aceasta, ‚Dacă greşeala unuia, atunci cu mult mai mult darul celuilalt.’”

Ce înseamnă “cu mult mai mult”? “Dacă prin greşeala unuia singur, cei mulţi au fost loviţi cu moartea, apoi cu mult mai mult harul lui Dumnezeu şi darul ... s-au dat din belşug celor mulţi.” Uitaţi-vă la versetul 10 ca să vedeţi răspunsul. Versetul 10: „Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui.” „Mult mai mult” în mintea lui Pavel este un „mult mai mult” al siguranţei, nu un mult mai mult al cantităţii. „Cu mult mai mult [cu siguranţă], fiind împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui.”

Scopul final – lauda slavei harului lui Dumnezeu

La fel este aici în versetul 15, “Căci, dacă prin greşeala unuia singur, cei mulţi au fost loviţi cu moartea, apoi cu mult mai mult [siguranţă] harul lui Dumnezeu şi darul, pe care ni l-a făcut harul acesta într-un singur om, adică în Isus Hristos, s-au dat din belşug celor mulţi.” Aici aproape am ajuns la punctul principal al versetului 15: De ce este cu mult mai sigur faptul că harul lui Dumnezeu se revarsă, decât faptul că greşeala este urmată de judecată aducătoare de moarte?

Deoarece scopul final al lui Dumnezeu nu este judecata ci reflectarea slavei harului Său. Aş putea să vă arăt aceasta din Efeseni 1:3-6, unde Pavel spune că ţelul întregii istorii este „spre lauda slavei harului Său.” Aş putea să vă arăt aceasta din Romani 9:22-23, unde Pavel spune că Dumnezeu suferă vase ale mâniei ca să-şi arate bogăţia Slavei Lui peste vase ale îndurării. Sau aş putea să vă arăt din Romani 8:20-21, unde Pavel spune că judecata a venit asupra creaţiei în vederea unei mai mari nădejdi decât judecata: „Căci firea a fost supusă deşertăciunii – nu de voie, ci din pricina celui ce a supus-o – cu nădejdea însă, că şi ea va fi izbăvită din robia stricăciunii, ca să aibă parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu.”

Deci aici este punctul principal din Romani 5:15: Dacă judecata a urmat greşelii lui Adam, este cu “mult mai mult” sigur faptul că harul lui Dumnezeu s-a revărsat şi se va revărsa, pentru că nu judecata este scopul final al lui Dumnezeu în univers. Mai degrabă – şi acesta este punctul principal – scopul final al lui Dumnezeu în crearea şi guvernarea lumii în felul în care o face este ca să arate harul Său măreţ – nu prin excluderea arătării dreptăţii, judecăţii şi mâniei Sale, ci împotriva contextului judecăţii şi mâniei. Reflectarea slavei harului Său este ţelul final în lume – şi aici accentul cade pe faptul că toate acestea vin prin “singurul Om, Isus Hristos.” Slava harului lui Dumnezeu este slava lui Hristos aplicată tuturor celor ce sunt în El. Toată istoria – cu păcatele şi răscumpărarea ei – vorbeşte despre slava harului lui Dumnezeu într-un singur om Isus Hristos. Acesta este înţelesul istoriei. Acesta este punctul principal din versetul 15.

Acum versetul 16. Aici este o altă afirmaţie despre cum Adam şi Hristos nu sunt la fel. “Şi darul [neprihănirii, versetul 17b] fără plată nu vine ca printr-acel unul care a păcătuit; căci judecata venită de la unul, a adus osânda; dar darul fără plată [al neprihănirii] venit în urma multor greşeli a adus o hotărâre de iertare.”

Mai întâi punctul secundar: Remarcaţi, în ultima jumătate a acestui verset, că „darul fără plată” care este „darul neprihănirii” în conformitate cu versetul 17, „rezultă în îndreptăţire [versiunea din limba engleză – n.tr.].” „Darul fără plată venit în urma multor greşeli a adus o hotărâre de iertare (îndreptăţire).” Lucrul aceasta este esenţial deoarece arată că există o temelie pentru îndreptăţire, şi anume, „darul neprihănirii” lui Hristos, sau, aşa cum îl numeşte versetul 18, „o singură hotărâre de iertare,” sau cum îl numeşte versetul 19, „ascultarea unui singur om.” Îndreptăţirea nu este numai o nouă relaţie cu Dumnezeu, sau o nouă poziţie înaintea lui Dumnezeu, care atârnă în aer. Este o nouă poziţie legală pe baza neprihănirii lui Hristos, sau a ascultării lui Hristos. Acesta este punctul secundar din versetul 16 – un punct secundar imens – darul fără plată rezultă în îndreptăţire, aducând o hotărâre de iertare. „Darul fără plată” nu este el însuşi îndreptăţirea; este temelia îndreptăţirii. Noi suntem declaraţi neprihăniţi pe baza darului fără plată al neprihănirii – „neprihănirea” lui Hristos (versetul 18), „ascultarea” lui Hristos (versetul 19).

Când citeşti evangheliile şi Îl vezi pe Domnul tău trăind o viaţă perfectă de neprihănire, bucură-te că El nu numai că îţi dă un exemplu de cum să trăieşti, dar de asemenea pune baza pentru acceptarea ta înaintea lui Dumnezeu prin har numai prin credinţă.

Harul lui Dumnezeu triumfă asupra multor greşeli, nu doar asupra uneia singure

Acum care este punctul principal al versetului 16? Care este contrastul pe care îl vede Pavel între lucrarea lui Hristos şi păcatul lui Adam? El spune, „Şi darul fără plată nu vine ca printr-acel unul care a păcătuit.” Deci ştim că încă vorbeşte despre cum Adam şi Hristos nu sunt la fel. Următoarea propoziţie ne dă explicaţia: „Căci judecata venită de la unul, a adus osânda; dar darul fără plată venit în urma multor greşeli a adus o hotărâre de iertare.”

Aici este contrastul: O greşeală (a lui Adam) care a dus la condamnare, faţă de multe greşeli (ale noastre ale tuturor) care au dus la îndreptăţire. Care este scopul a ceea ce spune aici? Scopul este din nou, de a arăta măreţia harului care depăşeşte cu mult arătarea judecăţii. Cum?

Ei bine, condamnarea este un răspuns natural şi cuvenit la greşeală. Dar îndreptăţirea nu este un răspuns natural sau cuvenit la greşeală, cu atât mai puţin la multe greşeli. Deci există cel puţin două lucruri pe care le-a învins harul pentru ca să existe îndreptăţirea: Unul este acela că greşeala atrage condamnare; şi celălalt este faptul că multe greşeli atrag o şi mai mare condamnare. Ceea ce face ca harul lui Dumnezeu să strălucească în acest verset este faptul că triumfă asupra ambelor obstacole. Cum? Prin obţinerea unei neprihăniri substituitoare. Din cauză că Hristos a fost neprihănit pentru noi, Dumnezeu poate acum să ne îndreptăţească în ciuda multor greşeli.

Deci fiţi foarte încurajaţi aici. Pavel încearcă să vă întărească credinţa. El nu vorbeşte doar. Trebuie să gândiţi ceva aici şi să simţiţi ceva aici. Gândiţi-vă la adevărul cu privire la măreţia harului lui Dumnezeu şi a darului fără plată al neprihănirii pe care Hristos o dă pentru toţi cei care cred în El. Apoi simţiţi dulceaţa lui Dumnezeu Însuşi care ne reaminteşte în aceste cuvinte că numărul mare al păcatelor noastre trecute nu este o piedică pentru Dumnezeu ca să ne îndreptăţească. Deoarece este un „dar fără plată” care „naşte o îndreptăţire” – darul neprihănirii lui Hristos.

Acesta este punctul principal al versetului 16: harul lui Dumnezeu triumfă asupra multor greşeli – nu doar asupra unei singure greşeli – deoarece obţine pentru noi o neprihănirea substituitoare în Hristos.

Regi şi regine în veacul care vine

În cele din urmă, punctul secundar şi punctul principal din versetul 17. „Dacă deci, prin greşeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii, vor domni în viaţă prin acel unul singur, care este Isus Hristos!”

Mai întâi punctul secundar: Atunci când Pavel spune în versetul 17b „cei ce primesc, în toată plinătatea, harul,” cred că spune implicit, că sunt şi unii care nu-l primesc. Cu alte cuvinte, Pavel ne arată aici că „cei mulţi” din versetul 15 care mor din cauza păcatului lui Adam şi cei mulţi care experimentează harul lui Dumnezeu nu sunt acelaşi grup, căci toţi oamenii sunt în Adam, dar nu toţi sunt în Hristos. Unii primesc harul, alţii nu-l primesc. Deci unii sunt printre „cei mulţi” (versetele 15,19) sau „toţi” (versetul 18) care sunt în Hristos.

Acum în cele din urmă, care este punctul principal în versetul 17? Uitaţi-vă cu atenţie şi-l veţi vedea. Pavel nu spune, „Dacă moartea a domnit printr-unul singur [Adam], cu mult mai mult va domni viaţa prin Hristos.” Nu spune că schimbăm conducătorii care domnesc peste noi: moartea cu viaţa. Ci spune mai mult. Spune că într-o zi prin Isus Hristos, vom trece de la a fi sub domnia morţii la a deveni noi înşine conducători în viaţă. Versetul 17b: „cei ce primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii, vor domni în viaţă prin acel unul singur, care este Isus Hristos” (vedeţi 2 Timotei 2:12).

Deci declaraţia finală a supremaţiei şi slavei harului lui Dumnezeu din acest text este aceea că ne ia pe oamenii păcătoşi ca noi care primesc harul Său şi ne face regi şi regine în veacul care vine. Este aproape prea bun ca să fie adevărat. Şi dacă credeţi adevărul acesta, dacă cu smerenie vă odihniţi în el, acest adevăr slăvit vă va schimba viaţa – nu doar căsătoria (aşa cum am indicat săptămâna trecută), ci totul.

Rămâi în aceste lucruri, creştin micuţ – şi noi suntem cu toţii nişte creştini micuţi – rămâneţi în aceste lucruri. Moştenirea voastră este să domniţi ca regi şi regine în prezenţa lui Dumnezeu (vedeţi Apocalipsa 3:21). Lăsaţi ca adevărul acesta să vă sprijine în frustrările, durerile şi inimile zdrobite din această viaţă prezentă.

Rezumat

Punctul principal al versetului 15: Ţelul final al lui Dumnezeu este de a arăta superioritatea şi slava harului Său asupra judecăţii.

Punctul principal al versetului 16: Harul lui Dumnezeu triumfă nu doar asupra unei greşeli, ci asupra multor greşeli şi îndreptăţeşte pe baza neprihănirii substituitoare a lui Hristos.

Punctul principal al versetului 17: Triumful harului lui Dumnezeu nu va înlocui pur şi simplu moartea cu viaţa, ci ne va face să domnim în viaţă în veci de veci ca regi în prezenţa Tatălui nostru.

Apucaţi aceste adevăruri mari cu privire la har. Încredeţi-vă în Hristos. Încredeţi-vă în El. El va fi neprihănirea, viaţa şi bucuria voastră.